Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj O casă în dar pentru micile „prințese din hambar”

O casă în dar pentru micile „prințese din hambar”

Un articol de: Ștefana Totorcea - 15 Mar, 2020

În satul Gheboaia din comuna Finta, județul Dâmbovița, se con­struiește o casă chiar în aceste clipe. În februarie, voluntarii de la Asociația „Marius și prietenii” și-au propus ca în termen de trei luni să le pună un acoperiș deasupra capului celor patru fetițe ale familiei Mocanu și părinților lor. De Paști, vor avea casa lor, una nouă-nouță. Acțiunea umanitară do­ve­dește că, acolo unde societatea civilă colaborează cu autoritățile locale, se pot face minuni. Iar rolul preotului, de liant social, este esențial în acest scop.

Familia Mocanu este una dintre multele familii românești îm­pinse la marginea so­cietății de traiul greu și lipsa de sprijin. Aurelian Mocanu, de 54 de ani, și soția sa, Aurelia, de 49 de ani, au împreună șase copii - șase fete. Două dintre ele, cele mai mari, s-au căsătorit și sunt la casa lor. Au mai rămas în casa părintească patru fetițe scumpe și volubile ca niște spiriduși: Andreea-Lăcrămioara, în vârstă de 18 ani, Cătălina, în vârstă de 13 ani, Andra, de 9 ani, și Parascheva, de doi anișori. „La bătrâ­nețe mi le-a dat Dumnezeu. Nici noi n-am vrut să-i dăm afară. Unde crește unul, cresc și mai mulți”, spune mama, Aurelia. În aceste cuvinte, care par atât de banale, se ascunde înțelepciunea creștină în privința vieții din pântecele mamei: fiecare copil zămislit e un om deplin, după chipul lui Dumnezeu, de aceea nu este îngăduit omului să îi curme viața, de teama grijilor pământești.

Cei doi părinți provin și ei din familii numeroase, iar aceasta i-a ajutat să primească fiecare copil ca pe un dar de sus și să nu se lase intimidați de greutățile vieții. Greutățile noastre sunt crucea pe care suntem chemați să o purtăm, ajutând, în același timp, pe cei din jur să își ducă crucea lor și lăsându-ne ajutați de ei să o purtăm pe a noastră. 

„Prințesele din hambar”

Familia a locuit în chirie. Aurelian Mocanu muncea cu ziua. Dar banii s-au împuținat după ce s-a accidentat la un picior, pe care nu-l mai poate îndoi. De atunci, muncește mai puțin, explică părintele paroh Nicolae Iordache de la Parohia Gheboaia. Aurelia Mocanu lucrează la sortarea deșeurilor în oraș. Nici ea nu se simte bine. Are dureri atroce și uneori aproape că-și pierde cunoștința. Poate și din lipsa banilor, nu e obișnuită să meargă una-două la spital. Așa că suferă în tăcere. Nici noaptea nu doarme când are dureri mari. Cătălina, de 13 ani, are probleme la un ochi. I s-au prescris niște ochelari cu care nu vede bine la școală, iar verdictele medicilor sunt contradictorii. Unii spun că ar trebui operație. Sigur ar mai trebui făcute investigații, care înseamnă timp, umblat pe la spital și bani.

Când familia nu a mai putut plăti chiria, s-au adăpostit într-unul din saivanele fostului CAP, unde au încropit niște pereți despărțitori și două camere. Acolo i-a descoperit un reporter care le-a filmat pe fetițe în timp ce se jucau, cu o candoare dezarmantă, de-a casa și bucătăria lor. Reportajul s-a intitulat „Prințesele din hambar”.

În urma reportajului, familia a primit ajutoare, dar și multe cuvinte nepotrivite pe Facebook. Aurelian Mocanu are un telefon simplu, care nu se conectează la internet, dar i-a arătat o cu­noștință. Unii le reproșau că și-au născut toți copiii. „Păi, dacă Dumnezeu a dat? Era să-i arunc?”, spune el. Alții i-au reproșat că vrea „să trăiască pe spatele altora”. „Eu le mulțumesc, altceva nu le zic”, răspunde tatăl. Gândire evanghelică la un bărbat simplu. 

Românul care nu poate trăi fără să ajute

Reportajul a fost șansa lor. Așa a aflat despre ei Marius Simionică, de la Asociația „Marius și prietenii”, care s-a repezit să vadă cu ce le poate ajuta pe micile „prințese”. Marius Simionică a lucrat 15 ani în Anglia înainte de a se dedica exclusiv muncii de caritate în România. „Aveam job de opt ore cu locul meu de parcare într-o companie americană din Londra. Salariul meu era pe la patru mii și ceva de lire pe lună. Am renunțat la tot și am venit în România, unde fac ceea ce vedeți acum”, spune el. „Așa am simțit. În România, lucrurile se mișcă greu. Dar, dacă nu te întorci, nici nu le miști. De aceea se spune că schimbarea începe cu tine”, adaugă el. Organizația sa își susține proiectele din do­națiile românilor din diasporă. 

Unde este unitate, orice este posibil

Când a aflat că Marius Simionică a venit să ajute, părintele paroh Nicolae Iordache l-a întâmpinat cu bucurie. I-a făcut cunoștință cu primarul comunei Finta, Florentin Oprea, și a promis că parohia va furniza izolația termică a casei. Împreună cu grupul de cateheză de la parohie, părintele a strâns bani și a cumpărat un aragaz pentru familia Mocanu. Urmează să le mai ofere un frigider sau, dacă se vor strânge destui bani, chiar să le mobileze bucătăria. Marius Simionică apreciază implicarea socială a Bisericii acolo unde ajung proiectele sale: „Am avut colaborări cu mulți preoți și cu mănăstiri - de exemplu în Suceava și-n Maramureș”.

Primarul a găsit o modalitate de a aloca o parcelă pentru a se ridica o casă familiei Mocanu, chiar lângă saivanul în care locuieşte în prezent. A făcut actele necesare fără a o mai împovăra cu costuri pe care nu și le-ar fi permis și i-a oferit și niște materiale de construcție. Dacă toți primarii din țară s-ar implica la fel ca şi cel din comuna Finta, mii de familii ca familia Mocanu ar putea fi sprijinite și zeci de mii de copii ar locui în condiții bune. „Aici am dat peste un primar deschis, dispus să ne ajute. Pe noi ne ajută foarte mult când nu trebuie să stăm cu săptămânile și să ne plimbăm de la un birou la altul”, spune Marius Simionică.

Pentru restul materialelor necesare, el a strâns fonduri pe Facebook: cu câte 5 și 10 euro de la miile de români din diasporă, a reușit să toarne fundația și să cumpere BCA. „Am vrut să le arăt oamenilor că, acolo unde este unitate, se poate face orice”, spune el. Primarul recunoaște: „Lucrul în echipă a dat rezultate. Izolați, cred că nu făceam nimic”. 

O casă nouă de Paști

Marius Simionică și voluntarii de la Asociația „Marius și prietenii” vor să termine casa în câteva luni, ca Sfintele Paști să găsească familia în casa ei. Este a treia casă finalizată de asociație într-o perioadă de nouă luni. Unul din voluntari, Alexandru Ion, este paramedic. „De când eram mic, am tot ajutat oamenii. Acum ajut această familie. Sunt suflete amărâte. O facem pentru acești copii. Și dăm și un exemplu”, spune el. „Până acum câțiva ani, copiii mei habar nu aveau de lucrurile acestea. Dar acum și ei ajută.” Voluntariatul l-a ajutat și pe el să-și ordoneze viața și să renunțe la fumat. Banii pentru pachetul zilnic de țigări îi donează pentru proiectele aso­ciației.

„Bunătatea poate schimba orice. Când gândești cu inima, nu ai cum să nu reușești. Sunt deschis să colaborez cu oricine. Nu contează decât intenția de a face bine”, spune Marius Simionică. El și prietenii din asociație cred că, dacă vor insista să facă binele, acesta va deveni „contagios”, determinând și mai multă implicare de la autorități locale, firme private și voluntari.

Părintele paroh Nicolae Iordache zâmbește și spune că ceea ce s-a întâmplat la Gheboaia ilustrează perfect zicala: „Fă rai din ce ai!” Dar pentru aceasta este nevoie de oameni. „Oricât ar fi de bogată o localitate, fără oameni este săracă”, recunoaște primarul Florentin Oprea.

Andra, fetița de nouă ani a familiei Mocanu, vrea să vândă la magazin când va fi mare. Pentru aceasta va trebui să știe să socotească bine. Are un motiv pentru a învăța. Să sperăm că implicarea va continua pentru a sprijini această familie, care are nevoie să-și îngrijească sănătatea și să-și susțină copiii în școală. Marius Simionică a constatat că, odată ce oamenii se implică într-o primă acțiune de ajutorare, au o mulțu­mire atât de mare, încât își continuă implicarea. „Astfel se mă­rește comunitatea celor care vor să facă binele”, spune el. Să sperăm că această comunitate va deveni mare cât toată România.

Citeşte mai multe despre:   filantropie  -   Asociatia Marius si prietenii