Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Permanentul Crăciun al copiilor „mamei Mia”

Permanentul Crăciun al copiilor „mamei Mia”

Un articol de: Dumitru Manolache - 23 Dec, 2018

„A crește vieți împreună” și a te așeza astfel în lucra­rea lui Dumnezeu înseamnă a deveni ceea ce El spune: adică „sarea pământului și lumina lumii”. În această îndoită dimensiune existențială se zidește „îmbrăcarea în omul cel nou” a copiilor pe care doamna Mia Scarlat i-a adunat de prin noroaiele și canalele orașului, transfor­mân­du-le viețile într-un permanent Crăciun. O poveste dramatică și înăl­țătoare, cu semeni nea­jutorați și cu eroi care oferă lumină. Și, precum în poezie, pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-au spus „Mia’s Children”.

Ce înălțător trebuie să fie a scoate la lumina lui Dumnezeu, din tranșeele înnămolite și înghețate ale prezentului nostru ursuz și violent, „sufletele-diamant” rătăcite, pierdute sau aruncate cu nepăsare la periferia vieții, voit sau din atenuante neputințe! Ce lucrare plină de durere, migală și speranță trebuie „să te îmbrace” pentru a o duce la capăt cu seninătatea datoriei împlinite, precum viața soldatului căzut cu capul adormit pe pușcă și cu pieptul oferit eroic glonțului! Și cât de luminos și firesc trebuie să te simți la final când, „contabilizându-ți” jertfa, constați că nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul Lui. Fără aportul jertfei Mântuitorului Hristos la jertfa ta. Iată ce minunată lucrare a făcut din doamna Mia Scarlat, deși nu-i place să i se spună așa, „mamă” a peste 170 de copii, cărora cei mai mulți dintre noi nu le acordam nici o șansă, astăzi oameni responsabili, delicați și cu simțul datoriei dobândit pe deplin.

Din durere și suferinți

Doamna Mia Scarlat, care a pus bazele Asociației „Mia’s Children”, din satul Roșu, județul Ilfov, în care astăzi trăiesc „o a doua naștere” 47 de copii proveniți din medii sociale defavorizate, în esență, este un om obișnuit, după cum ne-a mărturisit recent când am vizitat-o la sediul asociației. O femeie care a avut parte la rândul ei de o copilărie dureroasă.

„Sărăcia, foametea, lipsurile, molestarea, abuzul fizic au pus o amprentă dureroasă pe sufletul meu. Dar nu am rămas împietrită. Am încercat să înțeleg de ce a trebuit să trec prin toate acestea și, la un moment dat, am realizat că Dumnezeu a îngăduit o asemenea copilărie ca să mă pregătească pentru ceea ce fac astăzi. La 12 ani am încercat să mă sinucid... Era atât de multă durere și tristețe în jurul meu, încât nu puteam să mai suport! Trupul suferea, dar sufletul era viu. În clipa aceea, mi-am dat seama că fac o mare prostie. Și am priceput că doar munca și educația îți pot schimba viața, fapt pentru care Dumnezeu a binecuvântat existența mea cu luarea în serios a lucrurilor. Așa am reușit să parcurg anumite «etape de creștere». Sunt în același timp un om care de mic a experimentat o relație cu totul specială cu Dumnezeu. Deși nu știam foarte multe lucruri despre El, simțeam totuși că sunt călăuzită de o lumină, de o înțelepciune, care nu putea veni decât dinspre El. Acest lucru m-a ajutat să supraviețuiesc, să prosper spiritual și să încerc să împărtășesc cu oamenii din jurul meu iubirea lui Hristos, care ulterior a căpătat sens și valoare prin faptul că am reușit să mă căsătoresc cu un om cu totul special, Costel Scarlat, care, din păcate, acum opt ani, a plecat la ceruri. Dar pentru mine este o fericire să știu că el se află acolo sus... Împreună, după niște expe­riențe personale care m-au marcat profund (fratele împușcat la Revoluție, mama și tata trecuți prin niște operații și decedați la intervale de timp foarte apropiate, eu însumi internată luni bune într-un spital, cu intervenții chirurgicale majore), am adâncit relația cu Dumnezeu, planul valorilor schimbându-ni-se semnificativ. Așa am început să dăruim oamenilor din jurul nostru ceea ce Divinitatea ne dăruise din plin: iubirea. În clipa aceea am realizat cât suntem de fericiți și de bogați”.

Trăind o metanoie reală

Lucrarea filantropică a doamnei Scarlat, împreună cu soțul și cu fiul ei, Costi, crescut și el în aceeași „filozofie” de viață, actualmente căsătorit cu Ana, care are doi copii, Mario-Constantin și Adelina-Maria, a început prin anii ’90 prin a ajuta, voluntar, copii din orfelinate, pentru a-i sprijini pe cei care nu aveau unde să-și pregătească temele, nu aveau bani pentru hrană, rechizite, cărți, îmbrăcăminte, care trăiau într-un mediu familial tensionat, în majoritate monoparental, sau discriminați pe considerente etnice și sociale. Scopul? „Dorința ca oamenii să-L urmeze pe Hristos nu într-un mod declarativ, pentru că nu este suficient, ci implicat, îmbinând credința cu faptele, pentru a se produce o metanoie reală. O îmbogățire a omului dinlăuntru”, după cum ne spune doamna Scarlat. Așa a apărut „Mia’ Children”, locul în care trăiesc 47 de copii, pentru mulți dintre ei casa, viața, și pentru un grup mai restrâns, tărâmul unde vin zilnic pentru a primi învățătură, iubire, înțelepciune, căldură, viață, deși trăiesc în familii, din păcate, aflate în deficit social, emoțional, economic sau financiar, oameni care trăiesc la limita existenței.

„Asociația noastră este un punct în care copiii pot să capete un viitor învățând, primind educație, atenție și grijă creștină. Avem în grup copii care au încercat să se sinucidă la șapte ani. Pe ei pot să-i înțeleg cel mai bine, pentru că și eu am «trecut» pe acolo. Așa am descoperit ce se poate întâmpla cu un suflet neiubit, ignorat, neglijat. Dacă am realiza că atitudinile noastre pot marca existența altor ființe, poate că ne-am trezi și am putea fi mult mai adevărați, mult mai vii, mai umani, mai profunzi. Ceea ce dezvolt prin acest proiect nu fac din vanitate, din false demonstrații de umanitate, ci pentru că pe mine Dumnezeu m-a chemat să fac lucrul acesta. Să-mi împart bunurile personale, relațiile cu cei din jur. Pentru mine, toate cele despre care ne vorbește Scriptura, Hristos Cel Întrupat, planul lui Dumnezeu sunt lucruri pe care nu le-am primit în van. Din momentul în care am avut libertatea de a mă exprima, din clipa în care am început să citesc, să văd lucrurile altfel și să trăiesc într-un alt mod, practic nimic nu a mai putut fi o stavilă între mine și Dumnezeu. În clipa aceea am luat decizia să fac ceva ca toate aceste «necontrolate» din jurul nostru să nu mai ducă, în timp, la lucruri negative care lovesc comunitățile, societatea. Printre acești pui de om ai nimănui eu am descoperit minuni de copii care, odată ce am început să-i strângem, să le oferim puțină atenție, oportu­ni­tăți de dezvoltare, jucării, au înflorit. Așa am început să trăim această părtășie și să fim până la urmă o Biserică vie care vibrează, care dăruiește, care transmite. Nu să ne limităm doar la intenții declarative”, ne mai spune doamna Mia Scarlat.

Privind spre Dumnezeu

Pe la „casa” domniei sale au trecut în ani peste 170 de copii. Pe unii i-a luat pur și simplu din noroi, ajutându-i să termine licee, facultăți de psihologie, asistență socială, drept, medicină, turism, marketing sau conservator, licee de artă și meserii, să devină bucătari, ospătari, cosmeticieni, care în prezent trăiesc pe picioarele lor, au familii, nu cerșesc, nu lovesc și sunt modele pentru cei din jur.

„În acest drum pe care am pornit am privit către Dumnezeu. În primul rând, eu m-am apropiat de El prin rugăciune. Viața mea este în Biserică, în Hristos, în Care suferința se transformă în iubire. Cel în Care te lași pe tine ca să te îmbraci în celălalt, așa cum Mântuitorul Se îmbracă în noi, când ne bate în ușă și ne cheamă să mergem pe drumul deschiderii relației cu aproapele. A intra în subterane, a găsi copii care nu văzuseră lumina până la vârsta de patru ani sau unii chiar până la șapte ani, a descoperi semeni folosiți în traficul de droguri, agresiuni de toate felurile, despre care îmi este greu să vorbesc, a găsi copii care nu știau ce înseamnă baie, care mâncau de pe jos ca niște câini, m-a făcut să mă întreb: «Ce fac?» Așa am înțeles că trebuie să deschid ușa și să urmez calea pe care numai Dumnezeu ți-o arată, pe care puterea, înțelepciunea, decizia îți vin numai și numai de la El. Așa am fost eu împinsă îna­inte, purtată spre ceea ce trebuia să fac”, ne mai spune doamna Scarlat.

Asistența religioasă anulează încărcătura negativă a copiilor defavorizați

Și tot așa a ajuns și la colaborarea cu Biserica. Cu Parohia „Sfântul Gheorghe” din Chiajna, cu părintele Anichit-Orest Ciucă, de la Biserica „Sfânta Treime”, la care a mers să boteze un copil luat din subteranele Bucureștiului. Părintele a vorbit în biserica sfinției sale despre ceea ce făcea doamna Mia. Aflând despre ei, enoriașii au reacționat. În special familia Lucian și Elena Smaranda, care a construit pentru ei casa în care își desfășoară activitatea asociația. Tot dânșii au zidit și biserica din apropierea reședinței asociației, „Acoperământul Maicii Domnului”, unde slujește părintele Marius Gagea. „Sfințiile lor ne sunt și mentori, și duhovnici, și încurajatori. În bisericile în care slujesc mergem să ne rugăm și să ne împărtășim. Colaborăm, de asemenea, și cu alți preoți care vin constant aici și ne sfințesc casa, îi mărturisesc pe copii, pentru că este o lume în care, credem sau nu, există și duhuri rele. Cei aflați în îngrijirea noastră vin aici cu încărcăturile lor emoționale, nu toți sunt botezați, pentru că unii dintre ei nu au acte de identitate. Dar, odată botezați, vezi concret ce înseamnă această mare Taină. Vezi cum cei care o primesc la o vârstă mai mare devin cu totul schimbați. Vezi cum Dumnezeu așază lumină în jurul unei ființe încărcate de Duh Sfânt”, ne mărturisește gazda noastră, fostă educatoare, director de grădiniță, absolventă a trei facultăți și acum doar „tanti”, pentru mai bine de 170 de copii, căci nu le cere copiilor să-i spună „mamă”, deși unii îi zic chiar așa de 20 de ani.

„Nu-i las să-mi spună «mamă» pentru că eu cred că mama este doar una: cea în pântecele căreia Dumnezeu găsește cu cale să «plămădească» un copil. Și, dacă El vrea acest lucru, eu trebuie să respect decizia Lui. De aceea noi ne rugăm pentru mame, indiferent că ele sunt sau nu demne de acest statut.

„Dacă nu rodești, totul se transformă în deșertăciune!”

De multe ori, prin rugăciunea unui copil am văzut mame care s-au întors spre Dumnezeu. Care și-au schimbat viața, care au început să fie alt fel de oameni. De aceea este atât de simplu să ne rugăm pentru binele aproapelui! Ce-ar fi dacă în loc să-i judecăm i-am îmbrăca în dragoste, în iubire, cum Dumnezeu ne îmbracă pe fiecare dintre noi? De aceea, împreună cu copii de aici, de marile sărbători, pregătim mâncare, cadouri, pe care le ducem mamelor lor. Părinților lor care din anumite considerente nu-și pot schimba stilul de viață. Am văzut atât de mulți dintre acești părinți lăcrimând și întrebându-și fiii de ce fac asta. Unii dintre acești oameni reci, duri, violenți, înrobiți lucrurilor sărace și mici, se transformă. Puterea dragostei lui Hristos îi schimbă. Și, astfel, noi, cu lucrarea noastră, ne așezăm în lucrarea lui Dumnezeu. Și devenim ceea ce El spune: sare și lumină. Dacă nu hrănești, dacă nu luminezi, dacă nu transmiți, dacă atitudinea ta nu aduce roade, totul se transformă în deșertăciune. Doresc ca tot ceea ce fac să fie o mărturie a iubirii lui Dumnezeu, care s-a revărsat asupra mea și pe care, împreună cu harul Lui, încerc să o dăruiesc mai departe”, ne spune la final doamna Mia Scarlat.

Ca niște răniți vindecați

În această lumină a Crăciunului permanent pe care îl trăiesc copiii „mamei Mia”, ne-am „îmbrăcat” și noi, deopotrivă cu Iulian Spătaru, un antreprenor credincios care vine la „Mia’ Children” și face mentorat (metodă de dezvoltare profesională, n.n) cu ei; cu Andreea Bunea, comunicatorul asociației, care în mijlocul lor și-a descoperit copilul din sine, „umanitatea și harul”, devenind mai bună, sau cu educatoarea Oana Aslan, care îi vede pe copiii de aici înflorind, învățând bine, cântând la pian, la chitară, la flaut, dese­nând sau pictând, simțindu-se ca în a doua familie a sa în care totul „se petrece în lumină, pace și seninătate”.

Am părăsit casa doamnei Mia Scarlat ca niște soldați răniți în tranșeele prezentului, ieșiți vindecați din infirmerie, curățați de „șrapnelele” explodate în piept, „dezinfectați” la suflet, descoperindu-ne colindători la porțile luminii și pregătiți mai mult ca oricând să urăm, căci gazda este chiar El, Hristos,/ Mesia chip luminos,/ Mititel, înfășețel,/ În scutec de bumbăcel,/ Lăudați și cântați/ Și vă bucurați...