Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Restaurarea bisericilor de lemn din Făget

Restaurarea bisericilor de lemn din Făget

Un articol de: Dumitru Manolache - 30 Mar, 2016

Biserica a fost, este și va rămâne cel mai important pilon identitar al neamului românesc. În acest adevăr de netăgăduit se cuprind și cele 16 biserici de lemn, monumente istorice, din Protopopiatul Făget, Arhiepiscopia Timișoarei, care dau mărturie despre viața și credința în Dumnezeu a înaintașilor noștri. Ele reprezintă un tezaur inestimabil de cultură și artă bisericească din Banat, iar Arhiepiscopia, cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor, le-a inclus într-un amplu program de restaurare și conservare.

Zona Făgetului, „așe­zată la poalele mun­ților Poiana Ruscă, într-o pitorească depresiune intracolinară desfă­șurată sub forma unui imens amfiteatru, la răspântia drumurilor ce fac legătura dintre Banat și Ardeal, prin ținutul Pădurenilor și Valea Mureșului, a fost în permanență un liant economic și spiritual între aceste regiuni istorice... În ciuda unor puternice mutații și influențe exterioare, întâmplătoare sau dirijate, a ajuns astăzi cea mai reprezentativă zonă de păstrare și transmitere a civilizației materiale și spirituale românești din Banat”. Așa caracterizau cercetătorii Dumitru Tomoni, Ioan Gheorghe Oltean și Doru Milostean zona Făgetului, „adevărată Bucovină a Banatului”, în lucrarea „Biserici de lemn din zona Făgetului”, apărută în 1991.
În această primăvară, am vizitat și noi trei din cele șapte biserici deja restaurate, adevărate pașapoarte în timp ale identități noastre ortodoxe. Cele 16 biserici de lemn au fost ridicate după eliberarea Banatului de sub ocupația otomană de către trupele lui Eugeniu de Savoya, într-un teritoriu în care istoria sfărâmată a unui imperiu a așezat alături de urmașii dacilor, care extrăgeau aurul aluvionar din zonă, șvabi, austrieci, unguri, sârbi, cehi, bulgari, slovaci și cine mai știe ce alte nații. Vechile biserici de lemn au fost construite în centrul așe­zărilor, pe terenuri mai ridicate, în jurul lor dezvoltându-se cimitirele. Mutarea bisericilor, odată cu mutarea vetrei satelor, impusă de administrația habsburgică de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de al XIX-lea, demonstrează im­por­tanța Bisericii în viața cre­dincioșilor ortodocși din Făget. Astfel, potrivit unor tradiții locale, vechea biserică din Brănești, construită la 1820, a fost mutată de două ori, ultima dată în 1863-1864, pe actualul loc, în centrul așezării. La fel cele din Curtea și Dubești. Biserica din Bătești a fost adusă pe tăvălugi din hotarul Făgetului, iar cea din Topla, donată de credincioșii din Re­metea-Luncă, a fost transportată timp de mai multe săptămâni, pe tăvălugi de stejar, trași de 24 de perechi de boi. La rându-i, biserica din Groși a fost adusă de la Căpâlnaș, iar cea de la Coșevița, de la Ilia. „Din cele 16 biserici monumente istorice, au fost restaurate din temelie șapte: Bătești, Zolt, Margina, Groș, Burza, Poeni și Dubești. În toamna anului trecut au fost finalizate lucrările și s-au făcut recepțiile definitive. Patru dintre ele au fost deja redate cultului. Ne bucurăm de această investiție din partea Direcției de Patrimoniu a Ministerului Culturii, cu implicarea Arhiepiscopiei și a Protopopiatului Făget. Nădăjduim ca în continuare să ne aibă în vedere și cu celelalte biserici monumente care au nevoie de reabilitare. Șase din cele șapte au pictură interioară, din secolele XVII-XVIII, de o valoare inestimabilă. Noi ne dorim ca toate aceste obiective să intre în circuitul național și internațional de valori culturale. Ceea ce e interesant este faptul că 11 dintre ele au hramul «Cuvioasa Parascheva»! Protopopiatul nostru, care anul acesta împlinește 300 de ani de existență, este compus din 47 de parohii, cu 23 de filii, și are 70 de biserici, în care slujesc 48 de preoți tineri, trei mănăstiri și un schit. Deși parohiile sunt mici, multe dintre ele misionare, credincioșii sunt foarte atașați de Biserică. Evlavia lor este importantă în această zonă. Mulțumim Înaltpreasfințitului nostru Părinte Mitropolit Ioan, care ne vizitează des și de la care primim sfaturi și îndemnuri de mare folos”, ne-a mărturisit părintele protopop Bujor Păcurar.

Bisericile din Zolt și Bătești

Am străbătut tărâmul împădurit al Făgetului, de o frumusețe aparte, așezată în tipare ancestrale inconfundabile, ajungând mai întâi la Zolt. Aici, părintele paroh Marian Borițoni ne-a prezentat istoria așezării și pe cea a bisericii vechi, pe care credincioșii au îmbrăcat-o, pe peretele ei sudic, cu multe cruci din lemn.

„Biserica a fost ridicată în 1775, din bârne de gorun cioplite manual, îmbinate în coadă de rândunică și bătute în cuie din lemn, și are hramul «Sfinții Apostoli Petru și Pavel». Turla prezintă doi bulbi de inspirație barocă. Pictura a fost finalizată în 1781, de către zugravii Teodor și Tănase din Lugoj, în tehnica tempera, caseină cu ou. Ctitorii ei sunt cneazul Petre Obiadă și preotul Mihai Popovici. Lucrările de restaurare au început în 2012 și au fost finalizate în 2015. Urmează să fie restaurată pictura. Crucile de pe peretele exterior comemorează eroii căzuți în cele două războaie mondiale, care nu au putut fi înmormântați creștinește. Ele au fost puse de către familiile lor din sat”, ne mărturiește părintele paroh.

Am părăsit Zolt, satul urma­și­lor dacilor aurari, care pe la 1440 se afla în posesia lui Iancu de Hunedoara, iar mai apoi a fiului lui, Matei Corvinul, îndrep­tându-ne spre biserica din Bătești, însoțiți de părintele paroh Valentin Murar.

Biserica monument de aici are hramul „Cuvioasa Parascheva” și a fost construită în secolul al XVI-lea, în satul Veța, care aparținea Făgetului. „Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, a fost adusă pe boiandrugi, adică pe bile de lemn, pe actualul amplasament, de către credincioșii de aici. Pictura datează din 1783. În 1858, biserica a fost lungită cu trei metri, mărindu-se pronaosul, în care stăteau la slujbe femeile. Din acest motiv locașul are două intrări. Parohia are numai 78 de familii”, ne-a mărturisit acesta.

Monumentul din Groși

Ne-am continuat drumul spre parohia misionară Coșevița, cu filiile Groși și Bulza, însoțiți de părintele paroh Ovidiu Paul Capotescu. În satul Coșevița sunt 18 familii, cu 33 de credincioși, în Groși, tot pe atât, cu 40 de credincioși, iar în Bulza, 11 familii cu 17 credincioși, toți în vârstă. Ca să slujească în aceste parohii, uneori părintele merge pe un drum foarte greu accesibil. „Mai ales de la Bulza la Groși, unde ca să ajung, uneori ocolesc prin județul Arad 25 km deși, pe jos, prin pădure, sunt doar 4 km!”, ne spune acesta.

Biserica monument istoric din Groși are hramul „Cuvioasa Parascheva” și a fost construită în 1741, de jupânul Petcu Nicolai. „Ea fost adusă din satul Căpâlnaș, din județul Arad, în 1826, cu carul tras de boi. În 2013, a intrat într-un proces de reabilitare, finalizat în 2015. Urmează reabilitarea picturii, care a fost făcută de zugravi din școala lui Ștefan Teneschi, din secolul al XVIII-lea, unul dintre cei mai renumiți zugravi de biserici. Satul datează din secolul al XVII-lea, iar sătenii, ca și cei din Zolt, se ocupau cu spălarea aurului din pâraie”, ne spune părintele paroh.
Am părăsit acest ținut „mioritic al Banatului”, cum îl numea cineva, bucuroși că am putut să ne închinăm și să să ne rugăm în aceste „elocvente mărturii culturale ale epocii în care au fost create, sintetizând simțul artistic, ingeniozitatea și înclinarea spre frumos, caracteristice țăranului român”, cum numesc autorii lucrării pomenite la început bisericile de lemn din Făget. Pe drumul de întoarcere, un gând ni s-a proptit în inimă, căci în rostirea lui de către Dostoievski - „Frumuseţea va mântui lumea“ - recu­noaștem și marea iubire a românului dintotdeauna pentru frumu­sețea mântuitoare a lucrării lui Dumnezeu.