Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Rugăciunile către el nu rămân niciodată fără răspuns

Rugăciunile către el nu rămân niciodată fără răspuns

Un articol de: Raluca Brodner - 30 Oct, 2016

Cetatea lui Bucur ciobanul, strămoşul întemeietor al Capitalei, a primit acum 242 de ani un Sfânt Cuvios. Întreg. Mare făcător de minuni. Păstor, la rândul său, în viaţa trăită pe pământ. Oamenii locului l-au îndrăgit imediat, pentru că nu i-a dezamăgit niciodată. I-a scăpat de ciumă, de asupritorii istoriei, de boli, de grele dureri sufleteşti. Nu a trecut mult şi bucureştenii l-au ales ocrotitor al oraşului. De atâţia ani, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a rămas acelaşi. Întreg. Apropiat. Cald ajutător. Mare făcător de minuni. O dovedesc în zilele noastre trăirile greu de exprimat în cuvinte ale unor credincioşi la care au fost martori, şi cu acest prilej mărturisitori, slujitori de la Altarul Catedralei Patriarhale.

„La racla Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, se petrece aceeaşi minune în fiecare zi”, exprimă cu încredinţare arhimandritul Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. Pătruns de modul în care harul lui Dumnezeu lucrează prin sfântul Său cuvios, adaugă: „Este vorba de mireasma pe care o produce trupul sfântului. Sfinţenia pe care a dobândit-o în timpul vieţii se manifestă acum în trupul lui. Aceasta se simte în fiecare dimineaţă, când preotul slujitor deschide capacul raclei, de unde se degajă o căldură şi o mireasmă profundă care nu este nici de la flori, nici de la tămâie, nici de la vreun parfum. Mireasma rămâne şi pe parcursul zilei, dar foarte puţin, la mâna lui. Credincioşii o simt, dacă sunt atenţi.”

Vorbim în şoaptă, aproape de sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie cel Nou. În prezenţa sfinţeniei nu poţi fi decât umil. Sincer. Iubitor. Părintele Clement trăieşte de doi ani în preajma sfântului despre care spune că este îndemnător la fapte bune - prin modelul vieţii sale, lipsită de păcate - şi la practicarea virtuţilor – înfrânare, milostenie.

Nevoinţa. Este lecţia de căpătâi „predată” de Sfântul Dimitrie Marelui Eclesiarh al Catedralei de pe Colina Bucuriei: „Nevoinţa ne apropie de Dumnezeu”. Suntem mai aproape de Creator prin sfinţii Lui. Prin ajutorul şi iubirea lor de oameni. Fără îndoială, conchide părintele arhimandrit: „Sfântul în preajma căruia vieţuieşti este un exemplu de urmat şi te simţi slujitorul lui.”

Liniştire, ajutor, speranţă

Cuviosul Dimitrie cel Nou a intrat în conştiinţa multor credincioşi ortodocşi ca vindecător de paralizii şi diferite boli. În acest sens, protosinghelul Silvestru Buşică, prezent lângă racla Sfântului protector al Capitalei de șapte ani de zile, relatează: „Din experienţa proprie, pot vorbi despre minunea cu o tânără care a suferit un grav accident rutier şi nu mai putea să mai calce cu un picior de o perioadă destul de lungă de timp. Venea în fiecare vineri, aici, la Sfântul Maslu. După 10, 15 Sfinte Masluri şi mai multe rugăciuni citite zilnic din Acatistul Sfântului Dimitrie, într-o după-amiază a spus: «Nu mai vreau să urc dealul cu cârja, vreau să-l urc pe picioarele mele». S-a închinat, i-a cerut sfântului să o aducă în biserică şi a reuşit să urce, iar apoi să coboare dealul pe picioarele ei. Femeia s-a însănătoşit şi îl vizitează şi acum pe sfântul, se roagă lui şi îi mulţumeşte pentru ceea ce doctorii nu au putut să vindece nici la nivel de promisiune.”

Protosinghelul Silvestru este convins că Sfântul ocrotitor al bucureştenilor înţelege orice durere sufletească şi trupească a omului. Dar dacă omului îi este de folos să aibă parte de durere trupească, sfântul îi alină durerea sufletească. Nu am auzit de când sunt aici, explică părintele protosinghel, să vină cineva şi să zică că s-a rugat şi rugăciunea nu i-a fost împlinită. Pe toţi îi îndeamnă să se roage astfel: „Sfinte, dacă îmi este de folos să mă vindec trupeşte, roagă-L pe Dumnezeu şi mijloceşte pentru vindecarea mea trupească. Dacă îmi este de folos această boală, neputinţă, necaz, dă-mi puterea de a o duce, de a mi-o asuma ca pe o cruce, şi roagă-L pe Dumnezeu să-mi fie bine.” Unii dintre credincioşi se întorc şi îi mărturisesc: „Părinte, nu m-am vindecat, dar de când vin la Sfânta Liturghie, la Sfântul Maslu, la sfintele moaşte m-am uşurat sufleteşte şi duc altfel problema pe care o am.”

Amintirea cea mai dragă părintelui Silvestru Buşică legată de o minune a Sfântului Dimitrie este despre o tânără familie care nu putea avea copii. Cu toate mijloacele medicale moderne, femeia nu a reuşit să aducă pe lume pruncul mult dorit. Slujitorul Catedralei i-a îndemnat pe soţi să se roage la Cuviosul Dimitrie cel Nou şi dacă prin el Dumnezeu îi va binecuvânta cu un copil, ar fi minunat, iar dacă nu, să înfieze un copil şi dacă nu este botezat, să-l numească Dimitrie. Au făcut 40 de zile Acatistul Sfântului. Duminica mergeau la Sfânta Liturghie. Se spovedeau, se împărtăşeau constant. După postul Sfinţilor Apostoli, tânăra soţie a rămas însărcinată. În aceste împrejurări extraordinare a venit pe lume Dimitrie, un băieţel sănătos şi frumos. „În ziua botezului am avut un sentiment personal de împlinire şi am trăit o emoţie profundă. Mama a adus pruncuţul de 4 luni la Catedrală, l-a pus pe raclă, în braţele sfântului, şi i-a vorbit: «Este al tău, Sfinte». A fost prima oară când am văzut un copil dăruit Sfântului Dimitrie. Cu ochii în lacrimi, mama lui Dimitrie a mai zis: «Ce va vrea Dumnezeu cu acest copil, aşa să fie. Amin».”

Părintele Silvestru consideră că cel mai mare dar pe care Sfântul îl doreşte şi îl primeşte deplin este prezența omului, venirea şi revenirea lui la racla sa. Şi, mai ales, să fie consecvent în credinţă. „Cred personal că Sfântul este foarte bucuros că omul îl vizitează. Îl percep ca pe un bătrânel care aşteaptă răbdător şi povăţuieşte: «Măi, deschide-mi poarta, vino la mine, că am grijă de tine, numai să intri. Curat, murdar, pregătit, nepregătit, vino»!"

Cancerul. Boala secolului în care trăim. Este spulberată ca praful în deşert cu rugăciune sinceră la Sfântul Dimitrie. Protosinghelul Adrian Rogoz a fost martorul vindecării a două femei diagnosticate cu această cumplită maladie. Drept mulţumire, una dintre ele i-a adus Sfântului un veşmânt. Din experienţa sa, părintele Adrian arată că Dumnezeu lucrează pe două planuri: în primul rând cu cei care trăiesc minunea şi în al doilea rând cu cei care sunt martori la acel eveniment inexplicabil din punct de vedere omenesc. Ambele categorii de oameni devin mai puternici în credinţă.

Zi după zi, în casa Sfântului Dimitrie, minunile sale sunt bine cunoscute de părinţii slujitori şi de creştinii noştri. Cei din urmă, un număr semnificativ, preferă să se bucure în tăcere. Nu îndrăznesc să dezvăluie taina. Şi vin oameni puhoi. Rareori racla Sfântului Dimitrie rămâne singură. Lipsită de închinători. Doar pe gerurile năpraznice din ierni cu zăpadă troienită rugătorii rămân, fizic, departe de sfântul lor iubit, dar atât de aproape de el, în ruga inimii, indiferent de locul în care se află.
În cei şase ani de slujire şi ascultare la Catedrala Patriarhală, protosinghelul Chiril Mihalyi a văzut şi a auzit multe. Ţine să evidenţieze însă două minuni care i-au fost mărturisite de doi oameni evlavioşi, demni de încredere.

În anul 2012, bunica Safta, de 80 de ani, din Bucureşti, i-a povestit călugărului cum în urmă cu 30 de ani, de hram, a venit la Catedrală. Pe atunci, Sfântul Dimitrie era scos afară din biserică o singură zi, pe 27 octombrie, într-un baldachin micuţ de lemn. Safta s-a aşezat la rând să se închine la sfintele moaşte. A stat până seara, când a sosit Miliția şi a împrăştiat credincioşii, iar pe preoţi i-a silit să ducă trupul Sfântului în biserică. În îmbulzeala creată, femeia a căzut şi şi-a rupt mâna dreaptă. Până au înconjurat preoţii sfântul locaş cu sfintele moaşte, Safta a intrat înăuntru şi s-a închinat la locul unde era aşezată racla Cuviosului Dimitrie. Când a ieşit din biserică, mâna ruptă s-a vindecat. O putea mişca şi nu a mai avut dureri. Sfântul Dimitrie o tămăduise!

Într-o altă zi, nu mai târziu de anul 2015, un bătrân îi atrage atenţia părintelui Chiril cu următoarele vorbe: „Părinte, Sfântul Dimitrie a făcut o minune cu mine. Trebuia să ajung la Gara de Nord şi nu ştiam cum. Atât de mult m-am rugat la Dumnezeu... La un moment dat, cum mă rugam eu aşa, un bătrân apare lângă mine şi zice: «Mergeţi înainte şi o să ajungeţi în gară». Într-o clipă, când m-am uitat lângă mine, nu mai era acel bătrân. Eram atât de speriat şi de nedumerit! Într-un an, am venit la hram, la Patriarhie, să mă închin şi eu la Sfântul Dimitrie. Când m-am uitat mai bine, am văzut că Sfântul Dimitrie a fost bătrânul pe care l-am văzut în drum spre Gara de Nord. Atunci m-am bucurat mult şi i-am spus: «Sfinte Dimitrie, tu ai fost acela care mi-ai arătat atunci calea către gară!»“

Mai departe, protosinghelul Chiril Mihalyi aduce în discuţie cazurile oamenilor demonizaţi. Recent, într-o seară, a intrat în Catedrala Patriarhală o tânără îndrăcită. „În viaţa mea nu am văzut aşa o femeie posedată”, spune părintele. De cum a intrat în biserică, a urlat, a zbierat, s-a chinuit groaznic. Din vorbele pe care le spunea, părea că firea îi era împărţită în două: jumătate erau cuvintele şi vocea ei, jumătate vorbea demonul din ea. Atât de mult s-a chinuit să ajungă la moaştele Sfântului Dimitrie… Mai întâi, s-a dus la icoana Mântuitorului, unde a făcut urât, apoi a mers la icoana Maicii Domnului, la fel. O oră a durat până a ajuns la racla Sfântului. Singură. S-a rugat la sfântul să o ajute, a plâns, apoi s-a oprit din rugăciune şi a vorbit duhul cel necurat din ea. După ce s-a închinat la sfintele moaşte, s-a liniştit. Cuviosul Dimitrie cel Nou aduce şi multă linişte. Într-un final, a ajuns la protosinghelul Mihalyi, care a miruit-o, şi la plecare i-a adresat respectuos: „Sărut-mâna, părinte!”

„Pentru mine, cea mai mare minune este în momentul în care îl schimbăm de veşminte pe Sfântul Dimitrie. Cât de frumos miros sfintele sale moaşte! Când deschidem racla şi luăm acoperămintele care stau pe sfântul câteva luni, miros dumnezeieşte. Şi atât de uşor e sfântul, ca o pană! Nu am mai întâlnit un miros de mir cum are Sfântul Dimitrie. De atâtea sute de ani, sfântul răspân­dește o mireasmă atât de plăcută! E viu, e cu noi în permanenţă. Sfinţenia nu lasă omul să moară, din contră, îl ţine permanent în viaţă”, împărtăşeşte cu bucurie părintele Chiril.

Universalitatea sfinţeniei

Mihai Grigoriu. Teolog. De aproape 11 ani paraclisier la Catedrala bucureşteană. De tot atâta timp, ucenic al Sfântului Dimitrie, care nu conteneşte să îl înveţe despre discreţie, blândeţe, răbdare.

Mihai s-a lămurit că Sfântul Dimitrie lucrează cu realitatea omenească. Minunile nu se întâmplă totdeauna imediat. Cuviosul doreşte sensibilizarea conştiinţei omului şi smerenia acestuia. În plus, „Sfântul mi-a arătat că oricâte şcoli ai avea, nici una nu îţi este de folos în momentul în care te întâlneşti cu suferinţa omului. Este un aspect foarte important, mai ales că el a dat dovadă de smerenie şi înţelepciune şi nu a fost un teolog erudit. Tot sfântul m-a învăţat de atâtea ori că în momentul în care greşesc, cu siguranţă, bumerangul faptei mele se va întoarce mai devreme sau mai târziu. Alături de Cuviosul Dimitrie cel Nou am înţeles adâncul omului, care sunt nevoile lui interioare. Am învăţat disponibilitatea de a mângâia omul aflat în necaz, indiferent dacă îl ajuţi material sau nu. Sfântul Dimitrie vine unde este chemat şi intervine acolo unde simte că trebuie să facă o schimbare în viaţa omului. În ceea ce mă priveşte, a lucrat în mod minunat.”

În continuare, tânărul teolog dă glas unei mărturisiri pe care a auzit-o de la un bărbat, în urmă cu un an şi jumătate, pe când era de rând la sfintele moaşte. Acel străin, care a venit cu fiul său în vârstă de 5 ani la Sfântul Dimitrie, i-a spus că în anul 2012, în seara zilei de 27 octombrie, a avut un accident rutier grav în Bulgaria, într-un sat numit Basarabovo. Băiatul era cu el în maşină, neasigurat cu centură de siguranţă sau cu scăunel special pentru copii. Amândoi şi-au pierdut cunoştinţa. Au fost aduşi cu elicopterul la un spital din Bucureşti. Tatăl şi-a revenit, dar copilul de trei anişori a suferit intervenţii chirurgicale dificile, pe creier, în zona coloanei. Într-una din seri, pe când bărbatul stătea pe holul spitalului şi adormise, îi apare un chip în vis care îi spune: „Să vii la mine, eu îţi voi vindeca copilaşul.” Micuţul şi-a revenit cât de cât după operaţii. Tatăl său a rămas marcat de visul pe care l-a avut şi a încercat să găsească un răspuns. După câteva luni de căutări, a ajuns la Catedrală, la raclă şi a văzut chipul sfântului deasupra sfintelor sale moaşte. A început să plângă. Şi-a dat seama că a fost chipul care i-a apărut în vis. Iar atunci copilul s-a vindecat complet, spre surprinderea medicilor.

O altă minune a Sfântului Ocrotitor al Bucureştiului, confirmată de Mihai Grigoriu şi de ceilalţi colegi paraclisieri şi preoţi, este aceea că Sfântul Dimitrie ştie dinainte cine trebuie să vină la el şi cine nu. „De fiecare dată când am încercat să închid biserica la programul stabilit, iar sfântul ştia că mai trebuie să vină cineva, niciodată nu am putut să o închid. Mereu a intervenit ceva care m-a făcut să mai zăbovesc în Catedrală”, subliniază Mihai.

Sfântul Dimitrie este universal. Dragostea lui pentru oameni depășește orice graniţe ale lumii. Aşa s-ar putea rezuma minunea oferită în dar de Sfântul nostru unei familii de creştini ortodocşi din Siria, pe care am aflat-o de la teologul Remus Bobu, paraclisier în Biserica Cuviosului mult milostiv. Era aproape de ora 20:30, într-o zi călduţă, de sfârşit de august, în anul 2014. Deodată, pe uşa locaşului de rugăciune intră vreo 10 oameni, toţi plângând în hohote, cu un copilaş de 6 ani. Erau însoţiţi de o româncă care i-a spus paraclisierului că băiatul este demonizat şi că această familie a venit special din Siria la Sfântul Dimitrie pentru că i-a apărut în vis mamei copilului şi i-a promis că îl va însănătoşi. Până să ajungă la raclă, micuţul a ţipat, s-a tăvălit pe jos, a fost foarte agitat. Odată atins de sfintele moaşte, s-a liniştit. A plecat izbăvit.

În altă ordine de idei, lui Remus i-a fost dat să cunoască în cei şase ani de când este paraclisier la Catedrala Patriarhală oameni de alte religii care îl iubesc mult pe Sfântul Dimitrie. Vin frecvent la el. Iar Sfântul a lucrat cum ştie el mai bine în sufletul lor: i-a apropiat de Ortodoxie.

„Un prieten de-al meu din copilărie a avut un accident de maşină. Diagnosticat cu fractură cervicală, craniu profund afectat, a stat în comă o lună, la terapie intensivă. Era ţinut în viaţă de aparate, nu mai avea nici o funcţie biologică activă. Medicii au spus că va muri. Nu puteam accepta, mă gândeam la familia lui, la câtă suferinţă va lăsa în urmă. M-am rugat mult Sfântului Dimitrie. Asemenea şi familia lui. Şi prietenii toţi s-au rugat. După mai puţin de o lună şi-a revenit. În ziua de astăzi este perfect sănătos”, încheie Remus Bobu această expunere lapidară a faptelor minunate cu care Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou aşază multe suflete pe cărarea luminoasă, dreaptă, îngustă şi atât de frumoasă care duce spre Împărăţia cerurilor.