Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj „Să luptăm pentru libertate în Piața Libertății...“

„Să luptăm pentru libertate în Piața Libertății...“

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 13 Dec, 2019

Memorialul Revoluției de la Timișoara arată rău pe dinafară, cu tencuiala căzută sau coșcovită. Pe dinăuntru e în regulă, sălile de expoziție sunt cum trebuie, urmau să se ocupe și de exterior când au aflat că va trebui să plece, căci sediul a fost înapoiat MApN. Memorialul urmează să facă parte dintr-un Muzeu al Revoluției. Numai că primul e o asociație privată, declarată obiectiv de interes naţional prin Legea nr. 152/2000, în vreme ce al doilea, găzduit de fosta clădire a garnizoanei, cel mai vechi imobil din oraș (1727), se află în reparaţii care vor dura câțiva ani.

Medicul veterinar Traian Orban a aflat de la Europa Liberă ce se-ntâmplă în Piața Maria. Lucra la CAP-ul din Cadăr, ascultase toată noaptea Europa Liberă și a venit pe 17 în Timișoara, să vadă cu ochii lui. Și a avut ce vedea... Dumnezeu rânduise astfel lucrurile că erau peste 16 grade și orașul plin de lume. „Era extraordinar să poți striga «Libertate!» după 45 de ani fără libertate...” A contat, spune el, că oamenii știau ce s-a întâmplat în restul Europei de Est. Cât despre represiune: „Am aflat ulterior că, după Brașov 1987, se elaborase Ordinul 2600, care urma să se aplice oriunde apărea o problemă şi prevedea implicarea tuturor forţelor”.

Manifestanții au ajuns în Piața Libertății, cu tancurile și TAB-urile după ei. „Așa pare să fi fost scris, să luptăm pentru libertate în Piața Libertății...” Pe la ora 16 au început să tragă cu muniție de manevră, la intimidare, apoi a venit ordinul de la București: muniție de război! Printre primii împușcați a fost și Traian Orban, lovit în picior. „Nu a existat nici o somație. Am fost împușcat în femur și transportat la Spitalul Județean de niște tineri. A fost voința Domnului să fiu salvat. Tot o intervenție divină, cred, a făcut ca un brancardier să decidă să fiu transferat de acolo, unde era un infern, la Spitalul de Ortopedie, unde era mai multă liniște și organizare”. A doua zi a apărut un civil cu un carnețel, care-și nota numele, vârsta, adresa, locul de muncă, „cu cine, unde și de ce ai fost acolo?”... Piciorul nu mergea deloc bine, până când, după căderea sistemului, au venit ajutoare din Austria, unde a fost dus, operat și i-a fost scos glonțul din picior.

În aprilie a înființat Memorialul Revoluției, un loc emoționant, care trebuie neapărat văzut.

Cum au trecut acești 30 de ani? „S-au petrecut schimbări majore, a căzut comunismul, s-au schimbat legile, România este în UE și în NATO, sunt lucruri extraordinare. 1989 a schimbat destinele românilor.”

În curtea Memorialului ne oprim în fața fragmentului din Zidul Berlinului care a fost dăruit asociației. De-ar fi fost și la noi ca la ei: un zid dărâmat, bucurie, efuziuni, șampanie...

Pistolul din gluga de la hanorac

În seara de 16, Corneliu Vaida, în drum spre mama lui, care locuia aproape de Piața Maria, a fost oprit de o patrulă de Miliție. A întrebat: „Dar ce, nu e o țară liberă?” A fost lovit cu patul armei și urcat într-un ARO. Mașina s-a întâlnit apoi cu altă patrulă, din care, spre norocul lui Vaida, făcea parte un fost coleg de liceu, care i-a șoptit: „Fugi acasă!”

A doua zi a fost să-și ia copilul de la bunici. Cu băiatul de 3 ani în brațe, a fost din nou oprit de Miliție. A făcut stânga-mprejur, dar copilul a strigat „Jos Ceaușescu!” Au scăpat miraculos. Mai târziu, cu un prieten, Vaida a plecat spre județeana de partid. Au ocolit pe malul Begăi și au ajuns la o intersecție unde un podeț ducea spre ținta lor. Pe podeț erau 3 soldați și un ofițer. Ofițerul i-a amenințat că-i împușcă, în schimb soldații erau speriați, unuia îi curgeau lacrimile și era congestionat; discret, și-a scos încărcătorul... Au început să vocifereze, moment în care două TAB-uri au început să-i hăituiască. „Am auzit un urlet și am întors capul: un TAB tocmai trecea peste o femeie... Rozalia Popescu a fost prima victimă a Revoluției”. În pericol și el, Vaida s-a aruncat pe taluzul râului. Mașinăria s-a oprit deasupra lui, dacă ar fi continuat se prăvălea peste el în apă.

Mai târziu a trecut pe acasă și a luat din atelier un spray folosit pentru a detecta fisurile în metal, cu care  a început să scrie pe pereții orașului „Jos Ceaușescu!” și „Libertate!”

Au urmat alte zile în stradă. În 20 a văzut un tip cu un hanorac care avea gluga vârâtă la spate. L-a bătut pe ceafă: „Ce mai faci, prietene?” Așa a simțit pistolul ascuns în glugă... I-a alertat pe cei din jur, dar tot el l-a scăpat de linșaj. Puțin mai târziu, respectivul a reușit să fugă.

Delegații la negocierile cu premierul Dăscălescu mai ieșeau din când în când să anunțe cum merge, dar de la o vreme n-au mai apărut. Atunci, Vaida a scris pe perete „Poporul a învins!” „Mi se cam făcuse frică, eram prea expus, și m-am gândit să scriu ceva mai echidistant”, povestește el cu umor. În secunda doi au izbucnit urale și în scurt timp peretele s-a umplut de lozinci. Au ieșit delegații și toată lumea a plecat spre Operă, unde Vaida a rămas în piață, inclusiv noaptea, când erau doar câțiva.

Tastatura misterioasă

În fine, pe 22, a ajuns la mama lui. Toată lumea se uita la TV, inclusiv un vecin securist, Gheorghe Toader, acum procuror în SUA (!). Pe ecran a apărut un cetățean care învârtea un fel de tastatură cu niște butoane - la care vecinul s-a prelins în fotoliu, alb la față: „S-ar putea să sară în aer televiziunea...” Le-a explicat că toate obiectivele-cheie au sisteme de distrugere... Corneliu Vaida a plecat să anunțe pericolul la garnizoană. Conducerea acesteia a luat lucrurile în serios și a ținut să vorbească direct cu sursa, ceea ce s-a și întâmplat. Cine știe dacă nu cumva supraviețuirea TVR și a aeroporturilor nu se datorează determinării lui Corneliu Vaida!

A doua zi s-a tras cu mitraliera asupra lui și a lui Toader, în drum spre garnizoană, de pe terasa clădirii unde acesta din urmă era jurist. Au scăpat ca prin miracol și, până la urmă, Vaida a ținut și o conferință de presă ad-hoc, într-o braserie. Cum începuse să se tragă din nou, discuția cu jurnaliștii s-a ținut pe burtă!

Pe 24 seara s-a tras asupra lui de la etajul I al aceleiași clădiri. Glonțul i-a trecut prin păr... Militarii, acum prietenii lui, au verificat locul și l-au găsit pe autor, care avea o armă cu lunetă. L-au reținut, dar două zile mai târziu dispăruse. În discuții, ofițerii i-au spus lui Vaida că Elena Ceaușescu ceruse să se radă Timișoara de către unitatea de rachete de la Ineu.

Cum vede azi Decembrie 1989? „Părerea mea personală e că re­vo­luția asta era pregătită să se-ntâmple, doar că noi, la Timișoara, le-am luat-o înainte!”

Citeşte mai multe despre:   Revolutia din 1989