Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj „Satul românesc se poate salva doar prin implicare”

„Satul românesc se poate salva doar prin implicare”

Un articol de: Ștefana Totorcea - 28 Apr, 2019

În 25 de ani de păstorire a modestei Parohii Sătuc din comuna buzoiană Berca, părintele Daniel Necula a reușit să înființeze așezăminte sociale pentru copii și bătrâni și să pună pe picioare o întreprindere de economie socială care le susține parțial. Cele mai multe locuri de muncă din comună, aproape 50, sunt create prin proiectele Asociației Ortodoxe „Filantropiaˮ Berca, afiliată parohiei. Dar poate că cea mai mare realizare a părintelui este că reușește să coaguleze comunitatea într-un exercițiu permanent de implicare și schimbare.

În Subcarpații de Curbură, drumul care leagă Buzăul de Brașov trece prin Berca, localitate al cărei nume s-a păstrat din negura vremurilor, când prin zonă se instalaseră goții. În limba lor, bergh însemna „munteˮ, „culmeˮ. Pe un deal din localitate veghează Schitul „Sfinții Arhan­gheliˮ-Berca, veche mănăstire fortificată, ctitorie brâncovenească în curs de restaurare. Regiunea este cunoscută ca ținutul schelelor petroliere și al câr­naților de Pleșcoi. În vecinătate sunt Vulcanii Noroioși și Fierbătorile, un fel de vulcani noroioși în miniatură, care beneficiază și ei de vizitatori curioși.

Aici, în localitatea Sătuc, din comuna Berca, părintele paroh Daniel Necula își începe ziua dis-de-dimineață aprinzând candela în bisericuța smerită, dar caldă și primitoare, cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolaeˮ și „Izvorul Tămăduiriiˮ. Știe că Măicuța Domnului va răspunde la toate nevoile din ziua care începe. 49 de angajați și 138 de beneficiari depind de proiectele pe care le gestionează. „Tot timpul o candelă trebuie să ardă, tot timpulˮ, spune el.

În urmă cu 25 de ani, când a intrat în curtea bisericii, a găsit o căsuță țărănească minusculă, cu pridvorul orientat spre răsărit, ca toate casele din sat. Lângă ea era un lan de porumb. Buruiana năpădise aleea dinspre biserica ridicată în 1859 pe un teren al proprietăresei Zoe Alexandru Ghica. „Când am văzut locul, am zis că aici ar putea fi un așe­zământ filantropic al Bisericii. Aveam 24 de ani, eram un visător. Nu știam cum avea să se facă, dar am crezut în acest proiectˮ, își amintește el.

Un tată pentru zeci de copii

În Parohia Sătuc, care număra nu mai mult de 160 de familii, posibilitățile erau reduse, astfel că părintele a fost nevoit să aștepte ani buni până când s-a ivit o oportunitate de finanțare. În 2004, cu ajutorul Secretariatului de Stat pentru Culte, pe locul vechii căsuțe parohiale deteriorate, Asociația Ortodoxă „Filantropiaˮ Berca a ridicat de la zero Centrul rezidențial pentru copii „Sfânta Mariaˮ-Sătuc. Proiectul a fost gândit ca o casă de tip familial pentru 12 copii proveniți din familii cu diverse probleme sociale. O treime din finanțarea pentru centru provine de la primărie, o altă treime din alocația de plasament oferită de stat, o mică parte din nevoi le acoperă Consiliul Județean, iar restul se completează din venituri proprii (cantina centrului oferă servicii de catering), donații și sponsorizări.

Prima generație de copii care a părăsit centrul la majorat a confirmat frumos. Cinci dintre ei au ajuns să studieze în marile orașe: unul la asistență socială, unul la agronomie, unul la ASE, unul la alimentație publică și o tânără la o postliceală sanitară. Asociația îi ajută cu bani de chirie, iar ei lucrează pentru a-și completa veniturile. O dată la câteva săptămâni mai trec „pe acasăˮ, adică pe la centru, de unde pleacă înapoi cu provizii de mâncare și de... iubire. „I-am luat de la zero și sunt ca și copiii meiˮ, povestește părintele Daniel Necula.

Câteodată, unii îl sună ca pe un tată, să îi ceară un mic ajutor: un sfat, o intervenție, poate chiar un mic ajutor bănesc. O fată bine așezată la Constanța îl sună uneori pentru sprijin sufletesc. Îi spune despre logodnicul ei: „O sună pe mama lui, dar eu nu am cu cine vorbi. Mă ascultați și pe mine două minute?ˮ

Fapta care contează

Din noua generație de beneficiari ai centrului fac parte Alexandru, în vârstă de 14 ani, care învață bine și vrea să dea la liceu, Costi, care este atras de mecanică și face practică într-un atelier local, și Andreea, în vârstă de 12 ani, pe care o găsim citind la geografie.

Copiii au învățat de mici valoarea muncii și a faptei bune. După ce a construit și un cămin pentru bătrâni, părintele i-a implicat pe copii în mici activități acolo. Alina Poroșnicu, asistent social, crede că învață astfel să se implice mai mult în plan social: „Merg în vizită la bătrâni. Dându-le o cană cu apă sau stând pe lângă ei, învață că e bine să ne ajutăm aproapeleˮ. Părintele adaugă: „Învață mai ales că fapta lor contează, că lumea poate deveni mai bună prin eiˮ.

La bisericuța parohială, el a inițiat și un cerc de tineret, unde se discută foarte mult despre... viață. „Pornim de la ceea ce îi interesează. Cel mai important este să vadă că îi ascultăm, că le suntem alăturiˮ, spune parohul. Sunt o generație extrem de inteligentă, care apreciază mult sinceritatea și libertatea, spune părintele. De aceea, copiii de la centru nu sunt niciodată constrânși să participe la slujbe, o fac doar dacă și când simt nevoia. Cel mai important mesaj al părintelui pentru acești tineri, spus mai direct sau mai subtil, este: „Hai să rămânem să facem ceva și aici, nu vă mai gândiți toți să plecați!ˮ

Omul sfințește locul

Gândindu-se la copiii care, la 18 ani, urmau să părăsească Centrul „Sfânta Mariaˮ și pe care voia să îi sprijine în continuare, părintele Daniel Necula a ridicat pentru ei niște locuințe de tranziție. Le-a făcut pe un teren viran de la marginea localității, în cartierul Colonie, unde erau casele de serviciu ale petroliștilor veniți prin anii 1950 să lucreze în zonă. Aici se instalase și el cu preoteasa Daniela. După Revo­luție, socrii cumpăraseră de la stat căsuța smerită care le fusese reședință de serviciu. Peste drum de ea era un maidan cu gunoaie. Câinii veneau noaptea și se încăierau, în timp ce vântul le aducea gunoiul în curte. „Mi-era rușine de cum arăta loculˮ, își amintește părintele. În 2007 a reușit să cumpere terenul viran de la primărie, să îl ecologizeze și să ridice două căsuțe tip garsonieră pentru tinerii care, la majorat, ar fi urmat să părăsească sistemul de protecție socială și implicit Centrul „Sfânta Mariaˮ.

Însă aceștia și-au luat zborul, găsindu-și slujbe la oraș, iar căsuțele au rămas goale. Nu pentru mult timp, totuși. Cum vârst­nicii sunt tot mai numeroși în zonă, părintele a constatat că este nevoie de implicare și în această direcție. În 2010, cu sprijinul Fundației Kinderen in Need din Olanda, a reușit să extindă garsonierele, transformându-le în Căminul pentru bătrâni „Filantropiaˮ - Berca, cu o capacitate inițială de șase locuri.

Fă un bine mic și Dumnezeu îl va mări

Prea puțin, s-ar putea zice. „Dar satul românesc, despre care se face atâta vorbire, nu se poate salva decât prin implicare. Să căutăm să dăm exemplu cu ceva cât de mic!ˮ, îndeamnă părintele Daniel Necula. La început, le făcea singur pe toate, de la reparații și aprovizionare până la management de proiect. Binele se lucrează cu picătura. Și Dumnezeu îl crește. „Știți cum vin lucrurile? Se leagă. Și, când ești implicat, simți în fiecare zi cum Dumnezeu îți dă. Mie mi-a dat totˮ, mai mărturisește părintele. Într-adevăr, cu timpul, capacitatea căminului a crescut până la 44 de locuri, iar în vecinătate s-a adăugat un nou pavilion, mai încăpător și mai bine dotat, unde sunt îngrijiți alți 80 de vârstnici.

În curtea primului pavilion, domnul Virgil se plimbă cu un cadru. „Am luat o căzătură. Am făcut operație, mă mai doare oleacăˮ, spune el. „Câți ani aveți?ˮ „Păi, am, doamnă, am... 88, am plecat pe 89.ˮ Nu arată după chip. În celălalt pavilion facem cunoș­tință cu doamna Ana, o intelectuală cu o dicție impecabilă, de actriță sau profesoară. Tocmai și-a terminat ritualul zilnic de înfrumusețare și ne spune cât de mult îi place să citească: „E medicamentul meu secret. Acum am reluat poeziile lui Eminescu, pe care îl iubesc, dar și poeziile lui George Coșbuc, de care îmi era dorˮ.

Căminele pentru vârstnici beneficiază de la stat de o mică subvenție pentru fiecare beneficiar (250 de lei pe lună), iar pentru restul nevoilor se auto­finanțează din taxe, dar și din alte surse. Chiar și așa, aici se percep unele dintre cele mai mici taxe din țară pentru astfel de servicii: „Am urmărit să nu luăm bani în plus de la familie. Ne limităm la veniturile din pensiile beneficiarilorˮ, explică părintele.

Au revenit din străinătate în România

Aproximativ 30 de angajați lucrează la cămin, inclusiv medic, psiholog și kinetoterapeut. O treime din angajați sunt infirmieri și asistente medicale care se rotesc pe ture, ziua și noaptea. Nu este muncă ușoară. Sunt proceduri care se respectă strict, iar fiecare beneficiar are un dosar consistent. Cel mai greu este să găsești oamenii potriviți pentru această lucrare. „Criza de personal este următoarea problemă cu care se va confrunta țara noastrăˮ, spune părintele.

Iar de personal este nevoie la cămin. Anul trecut, în birou i-a intrat, cu un CV în mână, Geanina. Lucrase în Italia la un spital universitar, pe un salariu de 1.800 de euro pe lună. Părintele s-a gândit că nu are bani să o plătească pentru nivelul ei de competență, mai ales că la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, din apropiere, salariile asistenților medicali pornesc de pe la 3.000 de lei. „A plecat și mi-am pus mâinile pe față, zicându-mi: «Doamne, ce ofertă să-i fac?»ˮ, își amintește părintele. Dar, după câteva luni, când a văzut că Geanina nu s-a angajat la spital, a prins curaj și i-a făcut o ofertă. Geanina a spus „daˮ, iar părintele Daniel Necula este fericit. „E la fel de bună ca un medic!ˮ, spune el.

Mama Geaninei era din localitatea vecină Pleșcoi, iar Geanina și soțul veneau cu copiii la ea în vacanță. Aici, cei mici au trăit deplin noțiunea de comunitate, fiind „înfiațiˮ simbolic de întregul sat. În schimb, în Italia, părinții erau nevoiți să le explice că lucrurile stau altfel. De exemplu, că nu se pot autoinvita la cină la o vecină, chiar dacă aceasta avea aerul bonom al unei bunicuțe. Înainte ca primii doi născuți să înceapă școala în Italia, soții s-au confruntat cu nevoia de a lua o decizie. Unde urmau să-și crească copiii: în Italia sau în România? Au ales România. „Mersul la biserică ne-a întărit mult pe această caleˮ, spune Geanina. „Când mi-am dat demisia, mulți mi-au spus că sunt nebună. Dar am mulți prieteni care ar face la fel dacă ar avea mai mult curajˮ, adaugă ea. După ce s-au întors în țară, li s-a născut și al treilea copil. „Aș vrea să mai spun ceva pentru cei rămași afară și care poate ne citescˮ, adaugă Geanina. „Mesajul meu pentru ei este să aibă curaj să facă ce le spune inima. De găsit, găsim de lucru și, întorși cu mentalitatea de acolo, poate reușim să schimbăm ceva. Cu Dumnezeu înainte!ˮ

Geanina nu este singura care s-a întors din țări străine pentru a lucra aici. După opt ani ca asistent medical în Tunisia și Dubai, și Elena s-a întors pe plaiurile buzoiene și îi este colegă la căminul de bătrâni din Berca. „Odată cu Geanina s-a schimbat întreaga echipă de asistenți. Parcă mi L-a adus pe Dumnezeu aici, ceea ce eu nu am fost în stareˮ, spune părintele Daniel Necula. Convingerea lui este că autostrăzile și spitalele din România nu se vor construi cu români care muncesc în afara țării: „Să vină aici, să le facem împreună!ˮ

Făbricuța de mâncare curată

Pentru toate aceste lucrări filantropice este nevoie în per­manență de venituri suplimentare. În acest scop, în 2016, părintele Daniel Necula și preoteasa lui, Daniela, de profesie economist, au făcut un plan de afacere cu care au câștigat o finan­țare din programul „Țara lui Andreiˮ al Fundației NESsT și OMV Petrom. Așa s-a născut o mică manufactură care produce, sub marca Natur Berca, dulcețuri și conserve tradiționale și 100% naturale.

„Din 172 de proiecte, 35 au ajuns în finală și doar 10 au câștigat finanțareˮ, povestește părintele. Finaliștii au beneficiat de mai multe sesiuni de formare în gestionarea afacerilor, care s-au dovedit ulterior de real folos. La evaluarea finală de proiect, părintele s-a înfățișat să prezinte planul de afaceri în fața unei comisii din care făceau parte șefi de mari companii multinaționale. „Văzându-mă preot, au fost cam reticenți la începutˮ, își amintește el. „Dar, când le-am demonstrat pe hârtie tot, de la procesul de producție până la cel de desfacere, mi-au spus: «Părinte, ești tare!» Eu făcusem planul de afaceri pornind de la faptul că am zilnic 170 de oameni la masă.ˮ

În prezent, doamna preoteasă gestionează afacerea, identificând cele mai bune rețete, dintre care nu lipsesc zacuștile, murăturile de casă, dar și produsele mai exotice precum dulceața de ardei iute, de morcov și un șerbet de lapte făcut după o rețetă secretă. Timp de doi ani, au fost furnizori de produse tradiționale pentru două mari lanțuri de supermarketuri, dar apoi li s-a părut mai avantajos să se reorienteze către vânzarea online, pe www.naturberca.ro, și în micile magazine.

Comunitatea și lecția implicării

Produsele de aici ajung și la Masa Bucuriei, agapa săptămânală oferită gratuit de Parohia Sătuc în fiecare duminică celor 60-70 de credincioși par­ticipanți la Sfânta Liturghie. „Oamenii percep foarte bine această masă, pentru că îi face să se simtă ca o mare familieˮ, spune părintele. Chiar sunt o familie. Părintele poate să bată la orice poartă la orice oră din zi.

„Toate proiectele pe care le desfășurăm cu ajutorul lui Dumnezeu le-am realizat cu implicarea comunității, în cadrul Bisericii și cu binecuvântarea ierarhului locului. De la Înalt­prea­sfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, am învățat ceva foarte important: când faci un lucru, să îl faci cât mai temeinic și cu bună rânduialăˮ, spune părintele Daniel Necula.

În 2012, la Berca a avut loc o agapă mai specială. Olandezii de la Kinderen in Need au serbat cu localnicii implicați încheierea proiectelor realizate împreună. Ei i-au mulțumit părintelui pentru tot ce a făcut. „Cum așa? Eu sunt cel care trebuie să vă mul­țumesc că ne-ați ajutatˮ, a protestat el. „Nu, noi trebuie să vă mulțumim pentru că ne-ați oferit ocazia neprețuită de a ne implica, de a face ceva care conteazăˮ, i-au spus ei. „Când am venit aici, cu câțiva ani în urmă, nu era nimic. Dar ați dat exemplu de implicare și alții vi s-au alăturatˮ, au mai adăugat ei. Povestea de la Berca ne oferă un exemplu de urmat de fiecare dintre noi, o lecție din care învățăm că o lume mai bună nu se con­struiește cu proiecte grandioase, ci picătură cu picătură, în cercuri concentrice.