Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Satul tradițional „așa cum a fost și nu va mai fi”

Satul tradițional „așa cum a fost și nu va mai fi”

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 05 Feb, 2019

Organizat ca instituție cu statut juridic abia în anul 1951, gândit, de la cercetările de teren și până la structura colecțiilor, de strălucitul profesor Ion Chelcea, format la școala clujeană de etnografie, Muzeul Etnografic al Moldovei a devenit un tezaur al lumii rurale din această parte de țară. În campanii succesive de cercetare, muzeografii și etnografii de aici au colectat obiecte de mare valoare patrimonială, azi dispărute, pentru a conserva mărturii dintr-o lume cu tipare și rânduieli bine stabilite, dar aflată acum în accelerată disoluție. Pentru că, așa cum spune muzeograful Victor Munteanu, acesta este rolul unui muzeu de etnografie - să oprească timpul în loc, pentru a ne arăta cum „a fost odată…”.

Niciunde satul moldovenesc, concentrat într-o atât de chibzuită sinteză expozițională, nu poate fi admirat și înțeles mai bine decât la Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași. De la colecția „Muncile cotidiene”, destinată ocupațiilor rurale și instrumentelor folosite în agricultură, viticultură, apicultură, morărit, până la expozițiile destinate Sărbătorii - „Sărbătoarea în comunitate”, „Sărbătoarea în familie” -, toate spun povestea satului tradițional din Moldova istorică. 15.000 de obiecte culturale, acoperind domeniile esențiale ale etnografiei, constituie azi patrimoniul muzeului. Multe, foarte multe dintre acestea nu au fost niciodată expuse. De aceea, specialiștii care lucrează aici se străduiesc să organizeze expoziții inedite, cu astfel de piese de patrimoniu, niciodată văzute de publicul larg. „Până la mijlocul lunii mai, vom deschide o expoziție de scoarțe moldovenești. Ultima astfel de expoziție a fost în anii ´80, așa că este bine-venită, mai ales că între timp au fost făcute multe achiziții, acestor scoarțe le-au crescut foarte mult și valoarea științifică, și cea estetică. Problema expunerii unui obiect care stă în depozit o perioadă mare de timp este că trebuie făcut expozabil. Pentru specialist este valoros, indiferent de cum arată. Dar publicul trebuie să plece de aici cu o imagine foarte bună despre obiectul respectiv. Și asta presupune și investiție financiară, și investiție în resursa umană, specialiști care restaurează”, explică Victor Munteanu, șeful Muzeului Etnografic al Moldovei.

Cea mai valoroasă colecție din patrimoniul muzeului este colecția de textile (port popular, piese de interior). Pentru că fiecare obiect poartă cu sine, prin timp, truda celor prin ale cărui mâini a trecut până să ajungă să fie utilizat. Totodată, aceste obiecte sunt și cele mai vulnerabile. Fiind pe suport organic, restaurarea este migăloasă și dificilă, fiindcă o variație cât de mică a temperaturii sau umidității le poate deteriora iremediabil.

Piesele care nu au fost niciodată folosite în expoziții se păstrează în depozitele muzeului, în incinta Palatul Culturii, în camere în care sunt controlate zilnic temperatura și umiditatea.

Muzeul Viei și Vinului de la Hârlău, rezultatul ultimelor campanii de cercetare

Ultimele campanii de cercetare de anvergură s-au încheiat în urmă cu un deceniu și s-au concentrat pe viticultură și vinărit. Acestea s-au desfășurat în Podișul Central Moldovenesc și în zonele viticole. La finalul acestor cercetări de teren a fost înființat Muzeului Viei și Vinului de la Hârlău, parte a Muzeului Etnografic al Moldovei. „Având în vedere patrimoniul existent în colecțiile Muzeului Etnografic s-a simțit nevoia de îmbogățire, dar mai ales de valorificare a obiectelor legate de această ocupație. Produsul final a fost Muzeul Viei și Vinului de la Hârlău, dar au fost și articole publicate în Anuarul muzeului, și subiecte de comunicări la sesiuni științifice naționale și interna­ționale. Hârlăul l-am ales pentru că prima mențiune documentară, din Moldova, a unei podgorii este la Hârlău, nu la Cotnari, așa cum s-ar crede”, subliniază Victor Munteanu.

Concret, vreme de patru-cinci ani, toți specialiștii de la Muzeul Etnografic al Moldovei au bătut zonele mai puțin cunoscute, mai puțin ilustrate în colecțiile existente deja în patrimoniu, concentrându-se nu numai pe obiecte, ci și pe ce a rămas în mentalul colectiv al celor care au practicat această ocupație, pe obiceiuri vechi, pe superstiții, adică pe tradiția unei ocupații extrem de vechi în spațiul Moldovei.

S-au confruntat, în aceste deplasări, cu inevitabila, dar și fireasca ofensivă a modernității în lumea rurală, dar au întâlnit și așezări izolate, tipare ale lumii vechi. „Spre exemplu, satul Zgura, comuna Oltenești, judeţul Vaslui. Dacă ploua, nu se putea ajunge. Drumul acela mi-a adus aminte de «Dumbrava minunată». Intrai într-o viroagă, trebuia să lași mașina și să mai mergi niște kilometri pe jos, prin fânețe și păduri. Și, când ajungeai în sat, efectiv aveai impresia că ai intrat într-o buclă a timpului. Media de vârstă era de 50 de ani. Mai erau doi copii în sat, unul de trei și unul de cinci ani. Erau încă în sat pentru că nu ajunseseră la vârsta școlară. Tineri - deloc. Un sat cu arhitectură tradițională, de la poiata pentru găini până la stâlpii de poartă, cu acoperișuri de stuf. Iar oamenii păstrau și utilizau încă în mod curent oale de ceramică, scăcițe și covete din lemn, făcute de meșteri care nu mai erau de mult. Când am vrut să le cumpărăm pentru muzeu, n-au vrut să le dea. Spuneau femeile: «Noi cu astea ne-am născut, cu astea mergem»”, își amintește muzeograful.

„Satul românesc se va urbaniza”

În decursul ultimului secol, așezările rurale au trecut prin multe etape de transformare. De la comunitățile tradiționale, cu o populație relativ stabilă, la transferul de populații dinspre sat spre oraș și viceversa. Aceste dislocări au condus la mutații și amestecuri și în planul valorilor și credințelor umane. „Dintre cei plecați din sat către oraș, o primă generație și chiar și a doua nu au reușit să se adapteze vieții citadine. Iar cei care au migrat dinspre urbe spre sat nu aveau o cultură rurală. Și atunci s-a creat un mix greu de descifrat”, consideră Victor Munteanu.

Pe fondul acestor mutații și în condițiile procesului natural de modernizare, prin care satul trece azi și care a fost prezent, de altfel, pe tot parcursul istoriei, apar întrebări și dileme. Ce va însemna de acum înainte cercetarea etnografică? Care va fi rolul muzeelor etnografice?

„Cercetarea etnografică tinde să se transforme într-o cercetare sociologică. Cred că nu peste mult timp, dacă nu vrem să transformăm etnografia într-o știință de cabinet, pe teren nu vor putea fi surprinse decât modificările dintre ceea ce știam și ceea ce există. Cultura tradi­țională, așa cum o știam, nu va mai exista. Calendarul tradițio­nal, obiceiurile, superstițiile, marile momente de peste an nu vor mai putea fi nici păstrate, nici înțelese. Și atunci ar trebui să crească rolul muzeelor. Într-un muzeu poți vedea ceea ce a fost odată și nu mai este și nici nu va mai fi”, apreciază muzeograful.

Scurtă istorie

Muzeul Etnografic al Moldovei s-a înființat în anul 1943, în plină perioadă de război, printr-o decizie a Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. De altfel, în universitate, mai exact în biroul profesorului Ion Chelcea, a avut și primul sediu. Tot din 1943 datează și prima colecție - 340 de obiecte de artă populară donate de magistratul Iuliu Pascu. În 1944, patrimoniul s-a îmbogățit cu biblioteca de 500 de volume a folcloristului fălticenean Artur Gorovei.

Abia în 1951 a fost recunoscut ca instituție de stat, cu buget și schemă de funcționare. Din 1952 a primit sediu în fosta casă a lui Cuza, actualmente Muzeul Unirii din Iași. Din 1955, funcționează în incinta Palatului Culturii, în cadrul Complexului Național Muzeal „Moldova” Iași.