Ţesătoarea cu „brevet“ din Conceştii Botoşanilor

Tanti Viorica ţese de la 9 ani. A învăţat-o mama, în nopţile lungi ale iernilor de altădată. I-a plăcut jocul firelor colorate şi, dintr-o simplă curiozitate de copil, a transformat ţesutul în rostul mâinilor ei pentru tot restul vieţii. A fascinat-o magia războiului de ţesut, iar imaginaţia a ajutat-o să creeze mereu alte şi alte modele. Mai întâi a ţesut covoraşe, preşuri de codiţe, carpete de perete şi cuverturi. Apoi, a început să ţeasă ştergare. Acum e celebră în toată zona pentru un model pe care numai ea ştie să-l migălească.

La Conceşti, ţesutul ştergarelor e un „brand“, dacă vreţi. E singura localitate din nordul Botoşanilor unde femeile, iarnă de iarnă, instalează războaiele vechi, moştenire de familie şi, la gura sobei, lângă un foc zdravăn, ce dogoreşte cuptorul, dar şi obrajii, ţes necontenit. Unele conceştence nu-şi pot închipui cum e să fie iarnă fără războiul pus în casă. Ţes din plăcere, chiar dacă lada de zestre e de multă vreme plină, iar casa cea mare dă pe dinafară de câte podoabe ţesute are. Aşa face şi tanti Viorica Atomei, o conceşteancă de 58 de ani. Camera de oaspeţi a casei sale e plină ochi de tot soiul de ţesături, pânze, covoare, cuverturi şi, mai ales, ştergare. Din cânepă, cum astăzi nu se mai ţes în toată Moldova, din bumbac alb, „cum era odată“, în cinci iţe sau în patru, după cum îi venea la socoteală la ţesut. Odorul cu care se făleşte femeia, cel mai de preţ din toată zestrea, e un ştergar vechi de 200 de ani, primit de la străbunica sa, altă vrednică ţesătoare. Ştergarul cu pricina e ţesut în patru iţe, e din bumbac alb, cu un model cum astăzi nu mai există şi lucrat atât de migălos, atât de delicat, încât nici cea mai modernă tehnologie în domeniu n-ar putea întrece felul în care se prezintă lucrătura. „Aista ştergar e de la străbunica. L-am păstrat că mi-i tare drag şi-o să-l las şi eu moştenire fetii“, ne-a spus mândră femeia.

Fire colorate în casă, cu vopsele din plante

Multe dintre firele pe care tanti Viorica le foloseşte la ţesut sunt vopsite în casă, în culori naturale. Din coaja de ceapă obţine un maro deshis, până la bej, iar din coajă de tei şi floare de tei un maro-roşcat. Tot ce iese din mâna harnicei ţesătoare este lucrat însă din cel mai curat bumbac, pentru că nu-i plac lucrurile făcute de mântuială.

Prin anii â80, tanti Viorica a lucrat 12 ani de zile într-un atelier de artizanat, la Darabani, la 5 km depărtare de casă. Era tânără, dornică să facă lucruri deosebite şi a reuşit să-şi impresioneze şefii cu tot felul de modele imaginate de ea. „Şefa ne spunea să mai inventăm noi modele. Şi eu, când mă culcam seara, nu puteam adormi gândindu-mă. Îmi imaginam tot felul de modele şi dimineaţa deja aveam unul pregătit în cap“, ne povesteşte zâmbind tanti Viorica.

Ştergare din cânepă, în două iţe

Conceşteanca are o impresionantă colecţie de şergare din cânepă, lucrate în două iţe, cum astăzi nimeni un mai ţese. Cânepa nu se mai cultivă; femeile nici n-ar mai şti s-o aducă la starea de fir, iar lucratul e încă şi mai greu. Tanti Viorica îşi aminteşe cât muncea în tinereţea ei până să transforme cânepa din plantă în fir numai bun de folosit la război. „Mergeam la câmp, culegeam cânepa, o duceam în baltă, o spălam, o aduceam acasă, o uscam. Apoi o meliţam, o dădem prin ragilă, o torceam şi o zoleam. Atuncea nu erau ca amu, tot felul de detergenţi. Făceam leşie, cu cenuşă, apa se făcea lucioasă cum se face acuma de la dero, o albeam şi o puneam la uscat. Sculele, cum le torceam, le puneam într-un ştiubei cu cenuşă, le scoteam, le clăteam şi iar făceam apă din cenuşă, iar le muiam, iar le uscam. Nacaz mult, nu ca amu“, ne-a explicat tanti Viorica greoiul procedeu de obţinere a firelor de cânepă.

Brevet“ pentru un model cum nu mai ţese nimeni în ţară

La Conceşti, ca şi în tot ţinutul Botoşanilor, tanti Viorica e cunoscută pentru un model de ştergar cum un mai ţese nimeni. Pentru gigăşia şi frumuseţea acestuia, femeia a primit o diplomă specială şi premiul I la nivel naţional, la un concurs organizat la Bucureşti, în 1981. „Ştergarele cu modelul ăsta eu l-am scos. Nu mai face nimeni. Eu îl aleg direct din stative şi ies găurelele astea aşa. Atuncea, ţin minte, făcusem un model cu frunza viei, ca ăsta“, ne spune ţesătoarea, arătându-ne un ştergar asemănător.

Femeia ţese şi-acum ştergare, iarnă de iarnă. Are şi cumpărători, pentru că în zonă, astfel de ţesături se mai dau încă la nunţi, ca dar, naşilor mari sau la înmormântări, pomană de sufletul mortului. „La mort, se dau multe prosoape din astea. E o cinste să ai. Lumea zice: «Uite ce gospodină-i, câte prosoape a lucrat!»“.

Cu toate astea, tanti Viorica e convinsă că meşteşugul de care nu se poate despărţi o să se piardă cu timpul. „Fetele, femeile tinere, nu mai vor să lucreze. Eu cred că am s-o iau pe nora mea iarna asta şi o să ne punem la făcut catrinţe amândouă, că am auzit că-i mare criză de catrinţe. Doamna Elena Mândrescu, cântăreaţa de muzică populară de la Botoşani, mi-a spus că o să-mi aducă modele din toată zona. Şi-am să ţes“, e hotărâtă tanti Viorica.

Ie în 35 de foiuri

Alt motiv de mândrie pentru ţesătoare sunt iile în 35 de foiuri, pe care le-a cusut de-a lungul anilor. Mai păstrează şi acum una. Albă, cu motive vişinii, ţesute direct în stative sau alese. N-ai crede că acele modele minuscule nu sunt cusute cu acul, dacă n-ai vedea cu ochii tăi operaţiunea. „Şi pânza, şi florile sunt făcute o dată, la război. Nacaz mare, pentru că treâ să lucrezi întâi pe jumate, apoi să te întorci. Când termini, ai doar de încheiat ia, iar la gât să-i faci o broderie cu igliţa“, ne-a explicat femeia.

Acum ii nu mai ţese, însă de ştergare nu se poate lăsa. Când lucra la artizanat, ţesea câte 100 de metri într-o lună. Acuma lucrează numai iarna, când treburile la câmp şi pe lângă casă se mai ostoiesc. O cuvertură o dă gata în două zile, iar ştergare ţese cât e ziulica de lungă. „Un ştergar mare, de 2,20 m, pentru nunţi, costă un milion. Cele de un metru, care nu-s alese, costă 150.000-200.000 de lei“, precizează tanti Viorica. Femeia e specialistă şi în felurite modele de faţă de masă, care de care mai gingaşe şi mai ochioase. „Asta faţă e făcută din două ştergare, la care, când le-am ţesut, am numărat firele, ca să se potrivească dungile, după aceea am croşetat mijlocul, pe margine am croşetat o dantelă, la fel. Mai am şi feţe de masă în cinci iţe, făcute dintr-un lat, adică fără să le adaug“, ne-a mai explicat ţesătoarea.