Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj „Tot ce se vede pe ou vine din suflet“

„Tot ce se vede pe ou vine din suflet“

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 15 Apr, 2009

Starea de aşteptare ce ne încearcă, cu puteri noi, în fiecare an în preajma Paştilor aduce cu sine şi amintirile copilăriei legate de această sărbătoare, printre care, la loc de cinste, stau momentele în care se făceau ouăle roşii. Aşa le numesc, generic, românii de pretutindeni, însă fiecare zonă a ţării urmează o tehnică anume în pregătirea lor. La Ciocăneşti, în Suceava, la poalele Suhardului, toată suflarea satului ştie să închistreze ouă, iar minunile ce le ies din mâini constituie, fără teama de a exagera câtuşi de puţin, capodopere ale artei tradiţionale. În urmă cu 15-20 de ani, în Ciocăneşti a existat o vreme riscul ca tradiţia ouălor încondeiate să moară odată cu ultimele păstrătoare ale tainelor meşteşugului. Primarul, învăţătorul şi preotul au pus umărul atunci şi au convins tinerele să înveţe, cât încă mai au de la cine, această admirabilă îndeletnicire.

În Ciocăneşti, o aşezare străjuită de Munţii Suhardului, pe Valea Bistriţei Aurii, trăiesc 1.500 de suflete. Toţi, fără excepţie, creştini ortodocşi. Majoritatea femeilor, copiilor şi chiar unii bărbaţi sunt, aşa cum le place să se numească, „încondeietori“. Adică, ştiu să închistrească, să încondeieze ouăle, iar meşteşugul, vă asigur, nu-i deloc simplu. Cei mai mulţi i-au deprins tainele de mici, de la mama sau bunica, căci din nici o casă n-a lipsit vreodată chişiţa sau ceara de albine, instrumentele de căpătâi când vine vorba de încondeiat. Mai apoi s-au molipsit de încondeiat şi n-au mai scăpat de „boală“ toată viaţa.

„Tradiţia aceasta este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale oamenilor din Ciocăneşti. De fapt, ceea ce facem noi se cheamă închistrit; încondeiat este impropriu spus. Noi am recurs la această denumire, pentru că e un termen mai uşor accesibil publicului care este mai puţin avizat. Această artă ţine de un mesaj care vine din vechime. Cel care încondeiază un ou, categoric are ceva de spus. Nici nu ştim ce-a fost la început: modelul naţional a apărut întâi pe catrinţă, pe brâu pe cămaşă şi de-acolo a fost transferat şi pe ou sau a apărut întâi pe ou şi de-acolo s-a luat pe portul popular“, ne explică primarul comunei, Gheorghe Tomoioagă, un împătimit iubitor al tradiţiilor aşezării în care s-a născut. Atât de departe a mers ataşamentul său pentru satul natal şi pentru ceea ce oamenii locului ştiu atât de frumos să facă, încât, în noiembrie 2007, în numai două săptămâni, a pus pe picioare un muzeu unic în toată ţara: Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate.

Cum a procedat? Simplu. A adunat toţi angajaţii Primăriei şi au pornit prin sat să strângă odoarele de artă populară şi ouăle încondeiate pe care cei din Ciocăneşti le-au păstrat generaţii la rând. În două săptămâni totul a fost adunat, aşezat în bună rânduială şi gata să primească vizitatori. „Domnul primar a fost iniţiatorul. Datorită lui, existăm“, ne spune muzeograful Marilena Niculiţă, referindu-se la muzeul devenit a doua sa casă şi la obiectele expuse, ca la nişte fiinţe dragi.

Muzeul nu este singura realizare a primarului Tomoioagă. De şase ani, de lăsatul secului, la Ciocăneşti are loc Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, în cadrul căruia îşi măsoară talentul şi vrednicia încondeietori din toate zonele cu tradiţie ale ţării. Anul acesta, festivalul s-a desfăşurat de Florii, inaugurând un program al autorităţilor sucevene, „Paştile în Bucovina“. „Trebuie să ne aplecăm asupra valorilor, să reuşim să nu ne dezrădăcinăm, să ne rămână tradiţia. Acest lucru mi-l doresc pentru satul meu: să aibă la ce se întoarce copiii acasă“, rezumă Gheorghe Tomoioagă rostul său ca primar.

Cel mai vechi ou expus are 68 de ani

Dacă apuci să treci pragul Muzeului de la Ciocăneşti, nu te-ai mai da plecat nici după o zi întreagă de admirat. În faţa acelor mici tablouri sferice, uiţi de toate şi-ncepi să te miri de cum poate un instrument atât de rudimentar, chişiţa, să lase pe coaja fragilă a oului motive atât de migăloase, linii atât de drepte, ansambluri atât de sofisticate.

Ouăle încondeiate din colecţia muzeului depăşesc, ca număr, o mie. Majoritatea lor sunt „oglinda“ costumului popular, pentru că redau fidel motivele pe care femeile le-au cusut pe bundiţe, pe cămăşi sau pe catrinţă.

Ca să reuşeşti să înţelegi cât de cât motivul transpus, trebuie să analizezi atent fiecare ou în parte, dar sunt atât de multe, iar modele sunt atât de variate, încât nu ştii la care să te opreşti.

Un lucru e sigur: faţă de alte zone ale Bucovinei, în care culoarea predominantă folosită la încondeiat e roşul sau verdele, culori mai optimiste, mai vesele, mai săltăreţe, oamenii locului au în sânge o anumită rigoare, o verticalitate, o seriozitate aparte. Aşa se face că fondul ouălor încondeiate de la Ciocăneşti e întotdeauna negrul, reprezentând, aşa cum aveam să aflu puţin mai încolo, de la o încondeietoare, eternitatea.

„Avem aici expuse ouăle premiate la cele şase ediţii ale Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate, dar şi ouă încondeiate foarte vechi de la bătrânele satului. Cel mai vechi ou din expoziţie datează din 1941. De asemenea, oul declarat câştigător la fiecare ediţie a festivalului este confecţionat din ipsos şi ciment, la scară mare, cu model cu tot. Acum, la noi se încondeiază şi ouă de găină, şi de raţă, şi de gâscă, şi de prepeliţă, dar şi de struţ“, explică în detaliu doamna muzeograf.

Alături de impresionanta expoziţie de ouă încondeiate, la loc de cinste, în interiorul muzeului se află obiecte dintre cele mai felurite ale gospodăriei ţărăneşti tradiţionale, componente ale costumului popular specific zonei, o stână tradiţională, un atelier-şcoală pentru copii care doresc să înveţe încondeiatul şi un atelier de ţesut. Toate aceste comori sunt găzduite într-o clădire din lemn, ridicată la 1910, în plin centrul aşezării.

„La atelierul de încondeiat ouă poate veni oricine din ţară, care vrea să înveţe această tehnică, iar vara, timp de două săptămâni, este organizată o tabără pentru copii, tot în acest scop. Chiar avem un parteneriat cu copiii din Sângeroz Băi şi cu cei din Podoleni - Neamţ“, ne spune Marilena Niculiţă.

La Ciocăneşti, ouăle se încondeiază tot anul

Cât e anul de lung, dar mai ales iernile de grele, aşa cum sunt cele din bazinul Dornelor, la Ciocăneşti gospodinele închistresc ouă. Pentru ele e şi o îndeletnicire care le relaxează, le inspiră, pentru aceasta au dezvoltat un soi de constructivă dependenţă.

„Tot anul se încondeiază ouă, iar cele mai frumoase se pregătesc pentru Paşti. Vin chiar vizitatori din ţară şi din străinătate care şi le pregătesc aici. Tot ce se vede pe ou vine din suflet. Străinii nu înţeleg cum se poate realiza aşa ceva. În Austria, la o expoziţie de ouă încondeiate, oamenii se uitau să vadă dacă încondeietoarele noastre nu au vreun calculator de unde preiau modelele. Pur şi simplu nu le venea să creadă“, povesteşte primarul.

Aşadar, ouăle încondeiate nu apar aici numai în Postul Paştilor sau în Joia Mare, aşa cum se obişnuieşte în Muntenia sau Moldova, ci pe toată durata anului. Femeile îşi fac treaba prin gospodărie şi, cum au niscaiva răgaz, dau fuga la micul atelier improvizat în orice încăpere a casei, să mai traseze cu ceară câteva linii graţioase pe coaja imaculată a oului.

Aşa am găsit-o şi pe Maria Timu, care a lăsat pentru o clipă baltă albia cu rufe şi a alergat să ne arate ouăle ei, unele albe, pregătite pentru decorat, altele cu abia câteva linii trasate, iar o parte dintre ele deja îmbăiate în galben. Miniatelierul e improvizat pe un colţ de pat. Pe un scăunel din lemn, stă o cutie de metal în interiorul căruia iscusitele bucovinence au găsit de cuviinţă să introducă un bec. Acesta stă în permanenţă aprins - sursă de căldură pentru cana cu ceară de albine, care trebuie să aibă o temperatură constantă pentru a putea lucra cu ea pe ou. Alături, instrumentul cu care femeia „scrie“ modelul - chişiţa, făcut dintr-o foiţă de cupru, răsucită în jurul unui ac foarte subţire, aplicat pe capătul unui băţ.

Patima pentru închistrit

Maria Timu încondeiază de 20 de ani. A învăţat de la bătrânele satului, de unde a deprins şi primele modele. Acum are 39 de ani, iar închistritul s-a transformat de-a lungul anilor într-o pasiune copleşitoare. „Sunt motive pe care le-am învăţat de la bătrâne, apoi am preluat brâul de pe casele noastre. În perioada Paştilor, încondeiez mai mult modelul crucii, dar şi cârligul ciobanului, calea rătăcită, steaua în şase şi opt colţuri. Niciodată nu pot să fac acelaşi model. Nu pot. Încerc să-l fac la fel şi când ajung la sfârşit iese cu totul altceva. La final, când şterg ceara, descopăr modelul şi mi se umple sufletul de bucurie. Este de fiecare dată altfel“, îmi spune zâmbind. În plus, din încondeiat familia Timu îşi câştigă şi traiul zilnic, pentru că ouăle pe care le încondeiază sunt apreciate de turiştii români şi străini deopotrivă, dar şi de vizitatorii târgurilor la care participă.

Stiluri şi modele

Pe ouăle încondeiate la Ciocăneşti poţi „citi“, de bună seamă, „poveştile“ scrise pe iile, pe pânzeturile şi pe lăicerele din lada de zestre a bunicii. I-am dat dreptate primarului Tomoioagă; n-ai cum să ştii dacă motivele n-au apărut întâi pe ou şi apoi pe cămaşă sau invers. Ceea ce e cu adevărat uluitor este răbdarea şi precizia cu care sunt trasate liniile, drepte sau frânte, pe coajă.

Stilul de Ciocăneşti, după cum ne-a explicat primarul, este unul dintre cele 15 stiluri autentice identificate până în prezent la cele şase ediţii ale Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate. Autentice, pentru că păstrează tradiţia locului din care vin, atât în ceea ce priveşte tehnica încondeierii, cât şi culorile folosite şi calitatea acestora.

Frecvent întâlnite sunt linia verticală, care reprezintă viaţa, linia dreaptă simbolul destinului, linia dublă care simbolizează eternitatea, linia dreaptă orizontală şi linia în dinţi de fierăstrău, care semnifică binele şi răul, spirala, care simbolizează timpul, pătratul, care reprezintă inteligenţa, iar rombul înţelepciunea şi crucea, omniprezentă, care simbolizează cele patru anotimpuri. De asemenea, sunt nelipsite motivul stelei, calea rătăcită sau spirala dublă, unul dintre cele mai vechi motive din zonă.

„Cel mai vechi model este dubla spirală, care simbolizează legătura dintre viaţă şi moarte, apoi brâul, care reprezintă eternitatea, statornicia şi steaua în opt colţuri, care este simbolul perfecţiunii. Galbenul pe care îl folosim pe ou înseamnă lumină, roşu este culoarea dragostei, iar negru este simbolul absolutului, al eternităţii“, tălmăceşte „înscrisurile“ tainice de pe ouă Cristina Bădăluţă, o altă încondeietoare, ce practică meşteşugul de 15 ani. „Calea rătăcită“ vorbeşte despre relieful zonei. Datează, probabil, de pe vremea când primii locuitori vor fi venit dinspre izvoarele Bistriţei. Numai oamenii muntelui se pot orienta, pot cunoaşte calea“, continuă explicaţiile primarul.

De altfel, motivele naţionale sunt cele care dau unicitate localităţii, pentru că nicăieri în lume aceste modele nu se află şi pe costumele populare, şi pe ouăle încondeiate şi sculptate pe case. „Ce vedeţi pe case este o sculptură în ciment semiumed, realizată pentru prima dată cu motivele naţionale în 1950 de tatăl meu, Dumitru Tomoioagă. Tata a vrut să transmită mai departe frumosul de pe cămaşă. Casa respectivă este declarată acum casă-muzeu şi aparţine Leontinei Ţăran“, spune Gheorghe Tomoioagă.

Fondul negru şi ceara de albine, „secretele“ ouălor de Ciocăneşti

La Ciocăneşti se aplică tehnica încondeierii în ceară naturală de albine. Mai întâi, oul este golit şi spălat foarte bine în interior şi exterior cu apă şi bicarbonat. Ceara trebuie înfierbântată foarte bine, astfel încât să fie fluidă. Se trasează mai întâi modelul pe alb, apoi se introduce în culoare; cum ar veni, se face „baia de culoare“. Urmează ca oul să fie introdus într-o succesiune de culori, de la culori deschise spre culori închise (galben, roşu, negru). „În faza întâi se trasează modelul pe alb, apoi îl introducem în culoare galbenă şi continuăm modelul - ce va rămâne sub ceară va fi galben. Pe urmă, desenăm iarăşi şi-l băgăm în roşu. Se acoperă din nou cu ceară şi, la final, se introduce în negru, pentru că negru este culoarea tradiţională a Ciocăneştiului. Apoi se lasă să se usuce şi se aşază lângă o sursă de căldură să se scurgă ceara. Aşa apare în toată frumuseţea lui oul încondeiat“, explică Maria Timu.

Pentru realizarea unui ou încondeiat este nevoie de două-trei ore. Încondeietoarele lucrează cu câte 20-30 de ouă, „în serie“, cum spun ele, pentru a putea scoate timpii morţi, adică durata cât fiecare ou trebuie lăsat la uscat. „După fiecare baie de culoare oul trebuie lăsat 10-15 minute să se usuce şi în timpul acesta noi facem altul“, completează Cristina Bădăluţă.

Înainte vreme, femeile închistreau ouăle fără să le scoată conţinutul. De vreo 10 ani, însă, lumea s-a modernizat. Cu ajutorul unei seringi, cu care se introduce aer, creându-se presiune, conţinutul iese uşor, iar oul gol este gata pentru a primi haină nouă. „Înainte, pentru că aveau şi conţinut, ouăle încondeiate nu rezistau mai mult de 10-20 de ani, cu foarte mici excepţii. Acum, golite în felul acesta, ele se pot păstra şi 200 de ani“, precizează Marilena Niculiţă.

Final de popas la Ciocăneşti…

În urmă cu 15-20 de ani, în Ciocăneşti a existat pentru ceva vreme riscul ca tradiţia ouălor încondeiate să moară odată cu ultimele păstrătoare ale tainelor meşteşugului. Primarul, învăţătorul şi preotul au pus umărul atunci şi au convins tinerele să înveţe, cât încă mai au de la cine, această admirabilă îndeletnicire. Strădania lor n-a fost în zadar. Astăzi, tradiţia are „schimbători“: femeile tinere şi copiii. În plus, Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate, contemporan generaţiilor noi de încondeietori, nu lasă loc uitării, înstrăinării, pierderii artei populare de odinioară.

Primarul Gheorghe Tomoioagă e o culegere de legende, obiceiuri şi tradiţii ale locului. Îi ştie pe toţi sătenii şi a învăţat cum să scoată la iveală frumosul din sufletele lor; i-a învăţat să-şi iubească satul aşa cum îşi iubesc copiii.

Marilena Niculiţă e muzeograf de nici doi ani, dar experienţa de trăitor într-o zonă atât de încărcată de tradiţii şi dragostea pentru aceste meleaguri a transformat-o într-un adevărat specialist etnograf.

De la aceşti doi oameni, de la preotul Ilie Rusu, de la Maria Timu, de la Cristina Bădăluţă, de la bătrâna Leontina Ţăran, dar şi de la moş Vasile Ciocan, cel mai în vârstă plutaş de pe Bistriţa, ca şi de la gospodarii cu case decorate asemeni iilor am înţeles eu, şi cred că ar trebui să luăm cu toţii aminte, că doar nepăsarea poate aşterne uitarea peste obiceiurile noastre atât de vechi, cele care ne conferă identitate ca popor. Modernitatea ne poate păcăli uşor, dar aceasta trece, iar ce rămâne se cheamă, în final, tot tradiţie. Par vorbe mari, dar, ca să vă convingeţi, poposiţi măcar o dată la Ciocăneşti. Primul ou încondeiat pe care-l veţi vedea vă va ţine, în linii, motive şi puncte, o lecţie despre tradiţie, folclor şi identitate.

Roşu din sfeclă roşie, verde din frunze de pătrunjel

Bătrânele din sat încă mai au obiceiul să prepare în casă vopseluri naturale cu care să încondeieze ouăle, din coajă de arin, coajă de mesteacăn, coajă de stejar, din ferigă. Obţin, astfel, nişte extracte care dau putere culorii şi o fac nealterabilă la lumina zilei. Roşul se obţine din sfeclă roşie, verdele din frunză de mentă, frunză de pătrunjel, galbenul din coji de ceapă sau coji de nucă. Tinerii, însă, nu mai au nici timpul, nici răbdarea necesare şi recurg la vopselele ce se găsesc în comerţ. „Noi nu avem acum timpul necesar, dar ne-au învăţat şi pe noi bătrânele. Galbenul, spre exemplu, se extrage din coji de ceapă aurie şi din flori de soc, negrul din nucă verde“, spune Cristina Bădăluţă.

Ouăle se întrec în frumuseţe în „coşarca de Paşti“

În noaptea Învierii, aşa cum e obiceiul creştinilor ortodocşi români, oamenii din Ciocăneşti se adună la biserica de pe deal, să-şi sfinţească bucatele. Fiecare femeie pregăteşte din vreme „coşarca“, cum o numesc bucovinenii, un coş în care se aşază pasca şi cozonacul ce se vor duce la sfinţit, peste care se pun cele mai frumoase ouă încondeiate realizate peste an. „Oul înseamnă creaţie. Prin încondeierea ouălor, omul, credinciosul, participă şi el, ca un mic creator, la actul acesta, care stă întru totul în Creatorul, în Dumnezeu. Prin încondeiere, femeile acestea aduc ceva frumos la Creaţia lui Dumnezeu. La Paşti, ouăle încondeiate nu lipsesc din coşarcă“, povesteşte şi parohul de la Ciocăneşti, preotul Ilie Rusu.