Un loc unde bolnavii devin oameni

Loc de odihnă a firii umane istovite, a sufletului zdrobit şi a minţii îmbolnăvite, Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc asigură asistenţă psihiatrică nu doar locuitorilor din localitate, din Vatra Dornei şi Gura Humorului, ci şi altora din judeţe învecinate, ca Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, precum şi de la distanţe mai mari, ca Tulcea, Bistriţa Năsăud şi Maramureş.

Oare este mântuire pentru nebuni?, îl întreba o femeie pe Sfântul Velimirovici. Ne întrebăm şi noi, cei sănătoşi, pentru o treime din populaţia Europei, care suferă de probleme mintale. În dicţionarul limbii române, "mintea" se explică prin "facultatea de a gândi, de a judeca, de a înţelege, iar "suflet", prin "totalitatea proceselor afective, intelectuale şi voliţionale ale omului". Dacă m-aş pricepe măcar un pic la desen şi ar trebui să desenez mintea şi sufletul, probabil aş trasa o săgeată neagră şi una verde, ca firul de iarbă, de la cap la inimă. Desenul acesta concis şi franc nu este ideea mea, ci a unui pacient dintr-un spital de boli mintale. Când te referi la un spital de psihiatrie, îţi imaginezi un mastodont de gheaţă, cu gratii şi cămăşi de forţă, care strigă la tine în ameninţarea Apocalipsei. Dar lucrurile stau altfel când este vorba despre Spitalul de Boli Mintale din Câmpulung Moldovenesc.

Aflat într-o grădină imensă ca un parc, cu pictura icoanei Izvorul Tămăduirii la intrare, simţi că acolo nu sunt nebuni, acei oameni de care ţi-e frică, pentru că sunt imprevizibili, ca şi cum ar fi sub bătaia aspră a lui Dumnezeu. În acest spital cuibărit între munţi, chiar şi cazurile disperate par umane. Pare că aici mirosul de fân coboară de pe coamele verzi şi rămâne captiv într-un nucleu al rugăciunii, al firii cuviincioase şi al unui cămin de fiu rătăcitor. Un loc unde bolnavii sunt oameni, nu suferă de vreo boală ruşinoasă, nu poartă pijamale, nu sunt abandonaţi în paturi-ghilotină. Fiecare are ceva de făcut. În acest spital găseşti pacienţii lucrând în ateliere: croitorie, gastronomie, ţesătorie, ceramică, tâmplărie, pictură. Bolnavii fac icoane pe sticlă şi obiecte de artizanat ca şi cum acesta ar fi scopul vieţii lor abia aici descoperit. Ajută personalul la bucătărie, la grădinărit, la spălătoria de rufe, la curăţenia din spital. Au pasiuni, interese, curiozităţi, dobândesc abilităţi şi îşi recâştigă încrederea în forţele proprii, vor să trăiască independent. Această formă de terapie prin muncă este un mijloc complex de vindecare.

Orizonturi pline de speranţă

Pentru a le spori aceste noi posibilităţi s-a înfiinţat aici, la spital, Fundaţia caritabilă "Orizonturi", o organizaţie neguvernamentală, creată pentru a activa în domeniul sănătăţii mintale. Majoritatea activităţilor se desfăşoară pe bază de voluntariat de persoane, care înţeleg misiunea organizaţiei. Pacienţii, atât cei internaţi, cât şi cei aflaţi la distanţă, se întâlnesc săptămânal la clubul fundaţiei, unde, la o cafea, un suc sau o gustare, se reinventează sufleteşte, citind poezii proprii, ascultând muzică, spunând bancuri şi chiar făcând un joc de cărţi sau remi. Discută despre problemele fiecăruia, se cunosc, se împrietenesc, îşi dau sfaturi unul altuia. Lumea lor prinde culoare din nou. Nuanţele închise dispar din desenele lor despre Dumnezeu şi sfinţi. Fac poze în natură, vrând parcă să ia cu ei fiecare particulă din amintirile subtile cu noii lor prieteni. Fac plimbări în parcuri, pe munte, mănâncă prăjituri vesele ca ei, oameni care şi-au redobândit zâmbetul. Forţa lor de creaţie este uriaşă. Gândurile triste care i-au însoţit pe parcursul căderii lor i-au făcut profunzi. Cuvintele lor au acum sens, sunt puternice şi vii. Şi au curajul de a le aşterne pe hârtie, fiindu-le publicate apoi în revista fundaţiei - "A fi - To Be". Aceasta este prima gazetă de sănătate mintală din România, primul număr apărând în 1995. De atunci, mii de pacienţi şi-au aşternut vocile pe hârtie, cu sincera lor strigare de mulţumire în pagini de proză, poezie, anecdote şi grafică. Revista cuprinde şi sfaturi de natură juridică, medicală, psihologică, încât totul devine un act de cultură, dar şi terapeutic. "Sufletul se întoarce în starea de sănătate, în starea sa normală şi va fi ca un pom bun", spunea Sfântul Nicolae Velimirovici. Văzând revista în care scriu aceşti oameni, îmi revine în minte gândul-întrebare: "Este mântuire pentru nebuni?". Întrebându-l pe părintele Gabriel Grosu, care slujeşte la biserica spitalului, despre cei care se roagă pentru vindecare, mi-a răspuns: "Oamenii sunt la fel. Toţi avem păcatele noastre. Toţi suntem bolnavi. Cei care vin aici nu sunt cu nimic diferiţi. Au lupta lor de dus şi atât." Mirosul de ceară naturală şi parfumul de tămâie inundă treptele spitalului. Bolnavii se pregătesc de slujbă în capela tămăduirii lor. S-au îmbrăcat cu cele mai bune haine şi, cu lumânări în mâini, ţin câte un acatist în care probabil se roagă pentru sănătate şi cine ştie pentru ce dorinţă tainică. Părintele îi aşteaptă pe toţi. Din spital, din oraş, de oriunde ar veni ei, biserica este plină. În psalmodiere bizantină, cu trupuri îngenuncheate, rugăciunea devine monumentală, splendidă, vindecătoare. Această terapie le uneşte inimile celor încercaţi de "căderea" nervoasă, cum o numim noi, cei sănătoşi. Ceea ce Mitropolitul Hierotheos Vlachos spune: "Nici o vrabie nu cade pe pământ fără de Tatăl (…) Cum ar putea să cadă un om în chin şi în boală fără voia Lui?" - pare răspunsul la întrebarea aproape obsedantă.

Scurtă istorie a aşezământului

Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc funcţionează într-o clădire care a fost construită în anul 1885 prin donaţiile Fondului Ecleziastic Român Bucovinean, dar şi ale personalităţilor şi oamenilor de bine din localitate şi împrejurimi. În 1983, prin construirea unui nou spital, serviciile medicale sunt transferate în noua clădire, urmând ca în clădirea veche să se înfiinţeze Secţia de Psihiatrie sub îngrijirea dr. Alexandru Avasilcăi, medic primar psihiatru. De la 70 de paturi în 1999, Secţia de Psihiatrie devine Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, sub conducerea doctorului Alexandru Paziuc, care conduce şi în prezent spitalul. Încă din 1997 s-a finalizat lucrarea unei capele ortodoxe cu hramul "Izvorul Tămăduirii" cu sprijinul material al comunităţii locale şi la iniţiativa dr. Paziuc.