Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Un mare muzeu bisericesc la Galaţi

Un mare muzeu bisericesc la Galaţi

Un articol de: Dumitru Manolache - 18 Iun, 2014

A face dintr-un muzeu locul „în care să-L putem preamări pe Dumnezeu, din veacul al III-lea până azi, prin tot ce a rămas mai de preţ şi mai sfânt în viaţa Dunării de Jos“, cum spune Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, extinde perceperea actului vizual uman până la atingerea unui obiectiv eshatologic şi pnevmatologic, în care mintea se luminează „de pe bătrânele Scripturi, de pe icoanele luminoase ale înaintaşilor“, cum spune ierarhul. Acesta este scopul muzeului bisericesc care se va deschide în această toamnă la Galaţi.

O activitate intensă se desfăşoară în această perioadă în piaţa Grădinii publice din Galaţi, fostă „Piaţa Ştefan cel Mare“, unde impunătorul Palat episcopal, restituit Arhiepiscopiei Dunării de Jos prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi prin stăruinţele Înaltpreasfinţitului Casian, se pregăteşte să devină Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, importantă instituţie de acest fel din România.

Act de dreptate sacră

„Printr-un act oficial s-a retrocedat Palatul episcopal fostului proprietar… Nu este o biruinţă a noastră, este un act de dreptate sacră, pentru că o Biserică şi o casă a Bisericii aparţin întotdeauna celor mulţi“, îi anunţa pe credincioşi Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în cuvântul de învăţătură din 2 februarie 2005, cu prilejul praznicului „Întâmpinării Domnului“, hramul capelei palatului. Astfel, se întorcea acasă, după o lungă perioadă de arestare (în 1965, autorităţile comuniste au confiscat palatul în care, timp de 64 de ani, în Capela „Întâmpinarea Domnului“ din interiorul lui se săvârşise zilnic Sfânta Liturghie), clădirea din care fuseseră înlăturate toate însemnele fostului edificiu eclesiastic transformat în muzeu de arte vizuale.

Zeci de muncitori, de specialişti în construcţii şi restaurare lucrează de zor în aceste zile pentru finalizarea obiectivului reabilitat şi redat comunităţii creştine în cadrul unui proiect derulat cu fonduri europene. Se pavează curtea, se refac interioarele, se repictează vechea capelă, în aşa fel încât „tot palatul… să fie o lumină care să ne lumineze mintea de pe bătrânele Scripturi, de pe icoanele înaintaşilor noştri şi din toate obiectele care au slujit pentru a lumina poporul. Aici trebuie să fie o casă luminoasă pentru a lumina cu credinţa, cu faptele şi cu obiectele care au aparţinut Bisericii la Dunărea de Jos“, spunea în 2008 Înaltpreasfinţitul Casian. 

Patrimoniul din depozit

La sediul arhiepiscopiei, părintele Horaţiu Moldovan, consilier pe probleme de patrimoniu şi construcţii bisericeşti, ne-a oferit informaţii la zi: „Până acum s-au realizat 80% din lucrări. Ce a mai rămas se va termina, parte în jur de 8 august, iar recepţia lucrărilor se va face în a doua jumătate a lunii septembrie. Finalizarea perioadei de implementare a proiectului se va încheia probabil odată cu sărbătorile prilejuite de praznicul Sfântului Apostol Andrei. Noi monitorizăm lucrările. Fiind o clădire cu un specific aparte, coordonăm mai ales partea care ţine de specificul bisericesc: pictarea capelei, confecţionarea mobilierului bisericesc, a celor 300 de vitrine în care vor fi expuse obiectele. Noi am urmărit readucerea la forma iniţială a clădirii. Totul se reface cu specialişti, după schiţe, fotografii şi alte documente de epocă“, ne-a mărturisit sfinţia sa.

În atelierul de conservare a patrimoniului, l-am întâlnit pe părintele Daniel Popa, consilier cultural, învăţământ şi activităţi cu tineretul, care ne-a spus: „Aici se păstrează mare parte din obiectele de patrimoniu care vor fi expuse în noul muzeu, în condiţii de temperatură şi umiditate controlate continuu. Noi executăm doar lucrări de conservare, de conservare activă şi cosmetizare a exponatelor. Avem un patrimoniu bogat de icoane, carte veche, carte rară, obiecte de ofrevărie, din lemn şi veşminte liturgice, care provin din parohiile eparhiei şi care au fost păstrate în depozite de concentrare de patrimoniu în anii 1970-1980. Într-un spaţiu special amenajat, va fi adus scheletul lui Inocens, primul creştin cunoscut cu numele de la noi, din secolul al III-lea, descoperit la Barboşi. În muzeu vor fi expuse şi obiecte de patrimoniu arheologic, unele foarte vechi, luate în custodie de la muzeele de istorie din episcopia noastră. Specialiştii Centrului de pregătire pentru patrimoniu «Sfântul Constantin Brâncoveanu» al Patriarhiei Române, cu care colaborăm, spun că noua instituţie va fi cel mai mare muzeu bisericesc din ţară, cu o suprafaţă de 3.000 mp de expoziţii“.

Viaţa din icoane

Am discutat apoi cu Georgiana Pasnicu, conservator-restaurator, cu Florin Iordan, referent, cu Elena Panaite, specializată în pictură bisericească, şi cu Gabriel Bardaş, voluntar, de la care am aflat cum chipurile sfinţilor din icoane, de pildă, atinse de trecerea timpului, „repară“ sufletele noastre, cum sunt ele modele de urmat, cum ne fac să descoperim şi să simţim „lucruri pe care le avem în noi într-o stare latentă“, dar pe care „trebuie să le identificăm şi să le dezvoltăm în viaţă“, cum trebuie să împlinim bucuria „pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu tuturor, încă de la naştere“ şi cum, deşi „au trecut atâtea veacuri peste aceste obiecte, ele sunt pline de viaţă. Totul rămâne în ele şi se împărtăşeşte celui care ştie să le privească şi să primească această viaţă“.

De la pictorul Valentin Palade am înţeles că trecutul este foarte important pentru viitor şi că generaţiile tinere de artişti încep să-i aprecieze pe înaintaşi, tehnicile pe care ei le foloseau, pentru că sunt temeinice. „Aceasta ne ajută ca astăzi să salvăm lucrările vechi. Aici avem şansa să le cunoaştem pe viu“, ne-a declarat acesta.

„A salva“ este verbul care exprimă plenar, în cazul acestui proiect, deopotrivă existenţa fizică a Palatului episcopal, în care şi pentru care s-a nevoit vrednicul de pomenire Partenie Clinceni, ctitorul palatului, al treilea episcop al Dunării de Jos după Melchisedec şi Iosif, dar şi sufletele celor care îi vor trece pragul, intrând în el, nu ca într-o sală de muzeu, ci ca într-o biserică, cum atât de sugestiv spune astăzi Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.