Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Alegeri în Biserica Sârbă, după 40 de zile de doliu

Alegeri în Biserica Sârbă, după 40 de zile de doliu

Un articol de: Mihai Gojgar - 25 Noi, 2009

După perioada de doliu de 40 de zile, Biserica Ortodoxă Sârbă va alege un nou patriarh. Procedura este prevăzută de articolul 44 din Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Noul cap al Bisericii sârbe va fi ales dintre trei candidaţi, episcopii cu cele mai multe voturi de la membrii Colegiului Electoral. Colegiul Electoral este alcătuit din toţi episcopii titulari şi vicari ai Bisericii Serbiei, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Belgrad, rectorii tuturor seminariilor teologice, preşedintele asociaţiei de preoţi, protopopii din Belgrad, Skopje, Cetinje, Zagreb, Sarajevo, Pe şi Sremski Karlovci, stareţii mănăstirilor Žia, Studenicea, Deani, Peka Patrijaršija, Sv. Naum, Mileševo, Sv. Vasilije Ostroški, Krušedol şi Krka, directorul şcolii monahale, membrii Administraţiei Patriarhale şi membrii Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Belgradului. Episcopii candidaţi trebuie să aibă minimum cinci ani de arhierie pe un scaun titular. Potrivit articolului 50 din Statut, plicurile cu numele candidaţilor vor fi puse în Evanghelie, iar noul patriarh va fi ales de „Sfântul Duh“, întrucât un călugăr ales de Sfântul Sinod va scoate plicul cu numele noului patriarh. Numele noului patriarh este citit de preşedintele şedinţei. Biserica Ortodoxă a Serbiei a ales această procedură în 1960, pentru a evita intervenţiile politice. Patriarhul Pavle a fost primul ales astfel, informează balkaninsight.com. Alegerea fostul episcop de Raska şi Prizren drept patriarh în urmă cu 19 ani a constituit o surpriză. Patriarhul Pavle a ajuns la conducerea Bisericii în 1990, într-un moment în care puterea acesteia era diminuată după perioada lungă de regim comunist şi când războaiele din fosta Iugoslavie tocmai începeau.