Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Raţiunea alungă minunile

Raţiunea alungă minunile

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Alexandra Bădiţă - 17 Ianuarie 2011

Am găsit în una din cărţile Cuviosului Paisie Aghioritul un îndemn foarte înţelept, care, aşa cum le stă în fire îndemnurilor înţelepte, m-a pus pe gânduri: "Să sfinţim cunoaşterea". Cât de multe ştim şi învăţăm, din fiecare parte suntem asaltaţi de informaţii şi de cunoaştere şi totuşi... de multe ori vrem mai mult, alergăm peste această cunoaştere, doar-doar vom putea prinde din zbor şi puţină înţelepciune.

Ce nu ştie omul modern? Grea întrebare, la prima vedere. Ştie de toate, de la a merge pe lună şi a face cele mai complicate maşinării până la a crea minunate opere de artă. Până unde putem ajunge cu toate acestea? Fix până pe lună, aşa cum ne spune Cuviosul Paisie Aghioritul: "Această cunoaştere te duce numai până la lună, nu te urcă la Dumnezeu". Pentru unii pare să fie suficientă această cunoaştere.

Cunoaşterea - nevoie fundamentală a omului

Chiar şi din punct de vedere psihologic, cunoaşterea este o nevoie fundamentală a omului. În filosofie a fost dezvoltată o adevărată teorie a cunoaşterii de la originile cunoaşterii la mecanismele folosite şi până la scopul acesteia. Aici într-adevăr ne putem opri. Care este scopul cunoaşterii? Pentru ce avem nevoie de atâtea cunoştinţe? Pentru a avea o viaţă mai bună? Pentru a ne simţi stimaţi şi recunoscuţi ca valori? Pentru ego-ul nostru, care vrea mereu să fie primul? Pentru a ajunge primii pe Marte şi ca nu cumva să o ia alţii înaintea noastră, că aici nu prea mai încăpem unii de alţii?

Din literatura psihologică de specialitate aflăm despre cunoaştere: "Omul îşi doreşte să cunoască legăturile dintre lucruri, locul şi rostul fiecăruia, legile care guvernează procesele observate; de asemenea, el vrea să determine rostul său personal, precum şi sensul vieţii sale. Pentru aceasta, constatările, informaţiile obţinute din exterior sunt supuse unui proces de analiză şi sinteză cu ajutorul minţii sale şi, mai mult chiar, raportate la valorile şi răspunsurile pe care le descoperă în profunzimea universului interior".

Dacă încercăm să ne explicăm tot ce este nou şi ce vine în contact cu noi doar prin intermediul minţii, al raţiunii şi nu oferim o şansă şi credinţei care se află bine adâncită "în universul nostru interior", nu putem urca cunoaşterea mai sus de cărţi, nu o putem sfinţi pentru a ne fi cu adevărat folositoare. Iar aşa cum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul: "În epoca noastră în care s-au înmulţit cunoştinţele, încrederea numai în raţiune a zguduit, din nefericire, credinţa din temelii şi a umplut sufletele de semne de întrebare şi de îndoieli. De aceea suntem lipsiţi de minuni, pentru că minunea se trăieşte şi nu se explică prin logică".

Bogaţi în cunoaştere, săraci în înţelepciune

Trecem prin atâţia ani de facultate, mastere şi multe alte cursuri de dezvoltare personală şi ne pricopsim cu atâta cunoaştere, încât ne-ar mai trebui tot cam atâţia ani câţi am cheltuit pentru a o aduna, ca să învăţăm cum să o folosim. Să o folosim nu spre binele altora neapărat, ci spre binele nostru. Adică? Cu ajutorul ei să ne putem găsi liniştea, calea cea bună pe care trebuie să o alegem în viaţă, înţelepciunea fără de care nu ştim nici să fim buni cu noi, nici cu ceilalţi, nici cumpătaţi nu ştim să fim şi nu avem nici discernământul de a şti ce să alegem. Dacă prin cunoaşterea pe care am vrut atât de mult să o dobândim reuşim să ştim să alegem din sutele de variante care ni le oferă viaţa varianta cea mai bună, în acest caz ea şi-a îndeplinit scopul. Dacă reflectăm puţin, ne dăm seama că nu cunoaşterea ne ajută să ne împlinim şi să fim mulţumiţi de noi înşine, ci înţelepciunea, prin ea reuşind să folosim cunoaşterea cu chibzuinţă.

"Să sfinţim cunoaşterea!"

Ne îndesăm minţile cu toate cunoştinţele posibile, suntem extrem de bucuroşi că am reuşit să alcătuim inteligenţa artificială, i-am învăţat chiar şi pe bunicii noştri cum să cumpere online şi mai ales am reuşit să facem minunatele telefoane mobile. Dar vai, nu am reuşit să facem cu mintea noastră de savanţi o cale de acces cât mai rapidă spre Dumnezeu, spre cunoaşterea adevărului. Avem autostrăzi sofisticate, dar nu avem drum spre Dumnezeu. Să-L cunoaştem mai întâi pe El, iar apoi prin această cunoaştere să sfinţim "cunoaşterea firească", cum o numeşte Cuviosul Paisie Aghioritul.

Cunoaştere ştiinţifică, cunoaşterea de sine şi a celorlalţi sau pur şi simplu doar cunoaşterea realităţii sociale, orice fel de cunoaştere are două direcţii în care ne poate duce. Putem merge spre cunoaşterea seacă în care rămânem doar nişte oameni cultivaţi şi instruiţi, plini de sine, care, neputând interioriza cunoaşterea, nu pot nici să o ducă mai departe pentru a fi folositoare atât pentru ei, cât şi pentru ceilalţi. Mândri că suntem şcoliţi, credem că acest dar al cunoaşterii vine de nicăieri, credem că noi avem întregul merit pentru ceea ce ştim (nu părinţii care ne-au purtat în şcoală, nu Dumnezeu care ne-a înzestrat cu toate aceste capacităţi necesare pentru a învăţa). Dar mai este o cale. Ne-am putea îndepărta de raţionalism şi am putea încerca să instruim şi sufletul cu ajutorul instruirii exterioare, putem duce cunoaşterea în suflet şi de acolo spre Dumnezeu: "Şi veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi."

Din "Cartea înţelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah"

"Toată înţelepciunea este de la Domnul şi cu El este în veac. Nisipul mărilor şi picăturile ploii şi zilele veacului, cine le va număra? Înălţimea cerului şi lăţimea pământului, şi adâncul şi înţelepciunea, cine le va cerceta? Înainte de toate s-a zidit înţelepciunea şi înţelegerea minţii este din veac. Izvorul înţelepciunii este cuvântul lui Dumnezeu întru cele înalte, şi căile ei sunt porunci veşnice. Rădăcina înţelepciunii, cui s-a descoperit? Şi izvoarele ei, cine le cunoaşte? Unul este înţelept, înfricoşător foarte, Domnul, Cel care şade pe scaunul Său. El a zidit-o şi a văzut-o, şi a numărat-o, şi a revărsat-o peste toate lucrările Sale. Ea se află la tot trupul după măsura dărniciei Lui, şi a dat-o celor ce-L iubesc pe El. Frica Domnului este mărire şi laudă şi veselie şi cunună de bucurie. (...) Iubirea de Dumnezeu este înţelepciunea slăvită şi cui voieşte El, aceluia o împarte după chibzuinţa Sa. Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi cu cei credincioşi ea se formează o dată în sânul mamei. Între oameni ea şi-a pus temelie veşnică şi seminţiei lor se încredinţează. (..) În vistieriile înţelepciunii sunt pildele ştiinţei; celui păcătos îi este urâtă temerea de Dumnezeu. Pofteşti înţelepciune? ţine poruncile şi Domnul îţi va da-o ţie. Că înţelepciunea şi învăţătura stau în temerea de Domnul, şi plăcute sunt Lui credinţa şi blândeţea."