Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Religie și știință Cât de creativi putem fi?

Cât de creativi putem fi?

Un articol de: Andreea Raluca Neagu - 27 Martie 2009

Multă vreme creativitatea a fost considerată apanajul exclusiv al unei minorităţi restrânse. Astăzi, însă, tendinţa psihologilor nu mai este de a face o separare netă între omul obişnuit şi creator: orice om normal poate realiza o îmbunătăţire în munca sa, o mică inovaţie sau invenţie. Astfel, putem observa numărul din ce în ce mai mare al inventatorilor cu brevet din nenumărate ţări. Dar, pentru a se ajunge la o astfel de performanţă, e nevoie de o preocupare specială şi de condiţii favorabile pentru dezvoltarea ei.

Definită de psihologi ca aptitudinea de a realiza ceva original, creativitatea poate fi atributul oricui într-unul dintre largile domenii ale vieţii. Dispoziţia de a crea există în stare potenţială la orice individ şi la toate vârstele. Strict dependentă de mediul socio-cultural, aceasta tendinţă naturală necesită condiţii favorabile pentru a se exprima. Teama de deviere şi conformismul sunt piedici în calea creativităţii.

Nu vorbim de imaginaţie doar în pictură sau poezie, ci şi in matematici sau balet. Chiar şi în domeniul afectiv, poeţii pot aduce un sunet nou. Astăzi putem defini imaginaţia ca fiind acel proces psihic al cărui rezultat îl constituie obţinerea unor reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.

Componenta principală a creativităţii o constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare reală mai presupune şi o motivatţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Despre importanţa creativităţii nu e nevoie să spunem multe: toate progresele ştiinţei, tehnicii şi artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare. De exemplu, Thomas Edison, cunoscutul inventator, susţinea că geniul este 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie.

Activitatea creierului persoanelor creative diferă de cele mai puţin creative

De ce unii oameni rezolvă problemele într-un mod mai creativ decât alţii? Persoanele care gândesc într-un mod mai creativ sunt diferite de cei cu o gândire conformistă? De câte ori nu am pierdut ore întregi asupra unei probleme imposibile, ca luând apoi o pauză şi reîntorcându-ne la ea găsim uşor soluţia? Deşi este un fenomen obişnuit, până astăzi modul în care acesta se petrecea era necunoscut.

Noile cercetări psihologice din 2008 demonstrează că răspunsul e mult mai complex. În cadrul unui studiu, participanţii erau relaxaţi timp de 7 minute, în timp ce electroencefalograma le înregistra activitatea creierului. Participanţilor nu li se dădea nici o sarcină de rezolvat şi li se spunea că se pot gândi la orice doresc ei. Apoi li se cerea să rezolve o serie de anagrame (să aranjeze anumite litere date pentru a forma un cuvânt; de exemplu: MPXUELE - EXEMPLU). Acestea puteau fi rezolvate prin combinarea metodică a literelor sau printr-o intuiţie de moment, o licărire numită de psihologii americani „Momentul Aha!“, în care soluţia apare din subconştient. După fiecare rezolvare corectă, participanţii trebuiau să indice modul în care ajungeau la soluţie. În funcţie de acest aspect, ei erau împărţiţi în două grupe: cei care ajungeau la soluţie prin iluminare (grupul 1) şi cei care rezolvau metodic anagramele (grupul 2). Aşa cum se aşteptau şi cercetătorii, cele două grupuri prezentau modele foarte diferite ale activităţii creierului: cei care rezolvau în mod creativ problemele aveau o mai mare activitate în regiunile emisferei drepte a creierului. Cercetări ulterioare au sugerat că emisfera dreaptă a creierului joacă un rol special în rezolvarea problemelor printr-o intuiţie creativă. Experimentul arată că această activitate mai pronunţată a emisferei drepte are loc chiar şi într-o stare de odihnă, de relaxare la cei cu o predilecţie pentru creativitate; chiar şi gândurile spontane ale persoanelor creative conţin mai multe asociaţii vagi. În al doilea rând, cele două grupuri experimentale prezentau o activitate diferită a ariilor creierului ce procesează informaţia vizuală. De exemplu, o simplă privire asupra unui panou sau auzirea unui singur cuvânt într-o conversaţie poate trezi o asociere în gândire ce ar duce la o posibilă soluţie, la „momentul Aha!“.

Influenţa stimulării în creativitate

În mod surprinzător, descoperirea cercetătorilor americani susţine faptul că jocurile video ne pot influenţa creativitatea prin inducerea unei stări pozitive şi energizarea jucătorilor. Pe de altă parte, subiecţii care nu erau dinamici şi aveau o stare de spirit negativă înregistrau scorurile cele mai mici la testele de creativitate.

Pentru a fi cât mai creativi, este nevoie ca atenţia noastră să fie deconcentrată; când suntem puţin stimulaţi şi prost dispuşi, avem tendinţa să ne focalizăm asupra detaliului şi să devenim mai analitici.

Pentru a demonstra aceste ipoteze, cercetătorii cereau unui număr de 98 de studenţi să joace un joc video popular, la diverse nivele de dificultate. După terminarea jocului, studenţii susţineau un test de creativitate şi erau interogaţi cu privire la starea de spirit avută după încheierea jocului. Au fost luate în consideraţie două variabile emoţionale: stimularea (gradul de excitare fizică) şi valenţa (categoria de emoţii pozitive sau negative).

Rezultatele arătau că persoanele cu un grad ridicat al stimulării şi o stare pozitivă tind să aibă mai multe idei în rezolvarea unei probleme. Cu alte cuvinte, după încheierea unui joc, fie trişti sau veseli, oamenii sunt mai creativi decât cei nervoşi sau relaxaţi. Stimularea, fie la un nivel ridicat, fie scazut, e cheia creativităţii; un nivel mediu de stimulare nu este un bun predictor al creativităţii.

De asemenea, într-un alt studiu publicat în 2009, se sugerează faptul că anumite culori intensifică nivelul nostru creativ. Astfel, supuşi unor teste pe calculator cu un fundal albastru, subiecţii produceau o cantitate dublă de idei creative, în timp ce un fundal roşu creştea atenţia asupra detaliilor.

Copiii şi creativitatea

În perioada copilăriei, imaginaţia copilului are o inepuizabilă sursă, nu cunoaşte limite, atribuie negândite semnificaţii lucrurilor şi situaţiilor din jur şi se imaginează pe ei înşişi ca fiind capabili de a deveni orice. Se poate spune chiar că imaginaţia este un apanaj al copilului. Însă modul în care aceasta se dezvoltă în mod creativ, depinde şi de stimularile la care copiii sunt supuşi zilnic. Creativitatea e în mod direct pusă în legatură cu jocul copilului şi trebuie să se axeze pe generarea de idei.

Termenul de creativitate la copii e mai puţin utilizat, psihosociologii preferându-l pe cel de înzestrare sau talent, potenţialul creativ fiind deosebit de conceptul de inteligenţă. Cele mai folosite metode de măsurare a creativităţii la copii sunt bazate pe fluenţa ideaţională. Astfel, un copil creativ, dacă este rugat să dea exemple de obiecte sau lucruri de formă ovală, pe lângă faptul că va enumera un pepene, faţa unui om sau o oglindă, el va putea menţiona, de exemplu, şi flacăra unei lumânări; sau dacă i se va cere să descompună numărul 10 în numai două cifre, acesta nu va răspunde 3-7, 4-6 sau alte variante asemănătoare, ci va răspunde 3-3-3-1.

De asemenea, copilul creativ nu va avea o fixaţie a răspunsului. El e de cele mai multe ori şi cel mai puţin conformist şi va da un răspuns chiar dacă nu e sigur că e cel corect. Cu cât creşte însă în vârstă, cu atât va tinde mai mult spre conformism.