Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Stiinţă şi tehnologie Efectele binefăcătoare ale vieţii spirituale

Efectele binefăcătoare ale vieţii spirituale

Un articol de: Adrian Sorin Mihalache - 15 Aug, 2008

Mult timp s-a considerat că procesele senzoriale din creierul nostru ţin de un centru care le receptează şi le procesează pe toate. Spre exemplu, faptul că simţim că un anume obiect este fierbinte când îl atingem, sau că un altul este greu, erau asociate, potrivit modelelor explicative mai vechi, cu ideea că în scoarţa cerebrală ar exista un „centru“ care prelucrează toate datele de ordin senzorial. Potrivit acestui model, un adevărat „om în miniatură“ supraveghea tot ceea ce se întâmpla în creier, ţinând evidenţa senzaţiilor produse de stimuli din realitatea înconjurătoare. Acest centru de supraveghere a procesele senzoriale din creier a jucat un timp rolul conştiinţei, fiind utilizat în toate explicaţiile care vizau prelucrarea datelor de ordin senzorial. El nu desluşea însă în ce consta conştiinţa, ci strângea misterul ei într-o „cutie“ mai mică.

În 2006, o echipă de cercetători de la Weizmann Institute of Science, într-un număr al revistei „Neuron“, arată faptul că atunci când creierul procesează date de ordin senzorial, prelucrarea altor tipuri de date, cum ar fi cele ce sunt utilizate în procesul de autoevaluare se diminuează foarte mult! Aceste rezultate au fost semnificative, întrucât mai întâi ele contrazic ideea că există un singur centru care este activ şi în procesarea senzaţiilor şi în procesul de autoevaluare! Pe de altă parte, aceste rezultate arată că evaluarea de sine sau reprezentarea de sine, ca şi alte procese ce ţin de sinele nostru, nu sunt procese care se desfăşoară în mod constant, ci depind de altele, precum cele de procesare a datelor de ordin senzorial!

Un experiment dificil

Provocarea cea mare pentru cercetători a fost mai întâi proiectarea unui astfel de experiment, încât să poată fi puse în valoare ariile din cortex care sunt active în prelucrarea datelor de ordin senzorial. Soluţia a fost aceea de a pune subiecţii în două situaţii experimentale diferite. Pentru identificarea ariilor din cortex active în procesarea datelor de ordin senzorial, subiecţii au fost invitaţi să asculte anumite fragmente muzicale sau să vizualizeze anumite fotografii şi să le clasifice în categorii. În situaţia în care subiecţii au ascultat un fragment muzical, ei erau invitaţi să le clasifice după instrumentele muzicale cu care erau executate. În situaţia în care subiecţii vizualizau fotografiile, ei trebuiau să le împartă în cele care conţineau unul sau mai multe animale, şi cele care nu conţineau nici un animal. Pe de altă parte, pentru vizualizarea ariilor din cortex care sunt active în procesele de sine, subiecţii erau invitaţi să analizeze ce tip de trăiri le determină fragmentele muzicale, dar şi fotografiile pe care le vizualizează.

În perioada de timp când subiecţii îndeplineau aceste sarcini, ariile cortexului au fost scanate prin intermediul rezonanţei magnetice nucleare.

Rezonanţa magnetică nucleară - RMN - este un procedeu prin care câmpuri magnetice şi unde radio de intensitate foarte slabă sunt folosite pentru a vizualiza fluxul sanguin din porţiunile scanate, care se traduce prin nivelul de intensitate al activităţii acelei zone.

Stimulii exteriori ne îndepărtează de noi înşine

Cercetătorii au putut compara modul în care cele două tipuri de activităţi (categorizarea sunetelor şi imaginilor, pe de o parte, şi identificarea trăirilor determinate de ele, de cealaltă parte) activează arii diferite din cortex. Rezultatele au fost surprinzătoare! Regiunile din scoarţă care sunt active în timpul procesării informaţiilor de ordin senzorial sunt diferite de cele active în timpul introspecţiei sau autoevaluării, când subiecţii se gândesc la ei înşişi. Mai exact, procesele senzoriale activează cortexul senzorial şi structurile aflate în relaţie directă cu el, în vreme ce introspecţia activează cortexul prefrontal. Mai mult chiar, activarea lor este chiar mai pronunţată! În situaţia în care cortexul senzorial înregistrează o activare intensă, procesând senzaţii puternice, cealaltă zonă a cortexului prefrontal nu mai este activă!

Mai simplu spus, rezultatele arată că în timpul unei experienţe senzoriale intense, activitatea cortexului senzorial este intensă, iar porţiunea responsabilă de procesele de introspecţie este inactivă. Cu alte cuvinte, atunci când prelucrăm senzaţii intense, nu ne putem gândi la noi înşine, ci dimpotrivă! Când receptăm şi prelucrăm senzaţii de la stimuli exteriori, suntem mai puţin conştienţi de noi înşine. La fel, activitatea cortexului prefrontal din timpul proceselor de introspecţie nu favorizează clasificarea datelor de ordin senzorial, dar permit subiectului să reflecteze asupra modului cum se raportează el la aceste senzaţii.

Studiul publicat în revista „Neuron“ se încheie într-un mod, am putea spune, deosebit de semnificativ, întrucât cercetătorii aleg să încheie articolul, spunând că cel ce se abandonează simţurilor, se pierde pe sine. („Neuron“; apr. 2006, vol. 50 Issue 2, pp. 329-339)

Influenţa activităţii senzoriale asupra introspecţiei a fost intuită în mod remarcabil şi de părinţii filocalici ai tradiţiei creştine răsăritene. Talasie Libianul, spre exemplu, scrie că „semnul că mintea se îndeletniceşte cu cele inteligibile îl avem în aceea că dispreţuieşte toate cele ce desfătează simţirea.“ (Talasie Libianul, Filocalia, vol. IV, p. 22) La fel, Sf. Maxim Mărturisitorul afirmă că „omul, constând din suflet şi trup, este purtat de două legi, a trupului şi a duhului. Legea trupului are la dispoziţia sa simţirea (lucrarea simţurilor), iar legea duhului lucrarea minţii. Legea trupului, lucrând prin simţire, leagă pe om de materie, iar legea duhului, lucrând prin minte, înfăptuieşte în chip nemijlocit unirea lui cu Dumnezeu.“ (Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia, vol. III, p.127)

Meditaţia zilnică dezvoltă atenţia

În 2005, un amplu studiu desfăşurat la mai multe centre de cercetare în domeniu medical de la Harvard, Yale şi Massachusetts a arătat că meditaţia produce shimbări de ordin structural la nivel cortical. (Cercetările au fost publicate în „NeuroReport 16“ în 28 noiembrie, 2005). Subiecţii participanţi la experiment au practicat meditaţia zilnic, în jur de 40 de minute pe zi, iar efectele au fost semnificative.

Prin intermediul tehnologiei care utilizează rezonanţa magnetică, s-a descoperit faptul că practicarea regulată a meditaţiei este asociată cu creşterea cantităţii de materie cenuşie din creier, în anumite regiuni corticale care de regulă sunt responsabile cu activităţi senzoriale, auditive, vizuale, dar şi în alte regiuni care răspund de ritmul cardiac şi respiraţie. Alte regiuni corticale ce au suferit modificări semnificative au fost identificate în emisfera dreaptă, în regiuni care sunt esenţiale în menţinerea atenţiei, dar care sunt active şi în practicarea meditaţiei. De asemenea, rezultatele arată că practica meditaţiei are un efect important în încetinirea vitezei de reducere a cortexului prefrontal, care se manifestă odată cu înaintarea în vârstă.

Prin urmare, meditaţia poate ajuta la dezvoltarea materiei cenuşii şi, chiar mai mult, practicarea ei constantă poate schimba chiar anumite mecanisme cerebrale!

Un alt studiu, efectuat de cercetători ai universităţii din Pensylvania şi publicat în 2007, arată că meditaţia sporeşte capacitatea de concentrare şi atenţia. Practici meditative simple, cu durate de până la 30 de minute, repetate zilnic, de-a lungul mai multor săptămâni, ameliorează în mod sensibil toate cele trei componente principale ale atenţiei: capacitatea de a gestiona priorităţi şi sarcini, abilitatea de a concentra atenţia în mod voluntar şi capacitatea de a veghea la pericolele care vin din exterior. Rezultatele sugerează în acelaşi timp soluţii pentru îmbunătăţirea calităţii în activitatea de la locul de muncă, dar şi a performaţei şcolare a elevilor şi studenţilor.

Desigur, studiul nu a urmărit diferenţierea efectelor meditaţiei după diversele tradiţii spirituale sau practici meditative. Prin urmare, nu se poate deduce de aici în ce măsură rugăciunea proprie vieţii creştine are efecte deosebite de alte practici meditative orientale, să spunem. Foarte probabil, o astfel de diferenţiere presupune dificultăţi mult mai mari, iar unele dintre aspecte depăşesc câmpul experimental specific neuroştiinţelor. Totuşi, rezultatele rămân deosebit de semnificative, întrucât ele arată că viaţa spirituală influenţează în mod direct starea de sănătate, ritmul şi calitatea proceselor psihologice, având efecte benefice şi asupra modului în care sunt prestate activităţile zilnice.