Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Religie și știință Încălzirea globală ameninţă ambientul terestru

Încălzirea globală ameninţă ambientul terestru

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Religie și știință
Data: 13 August 2011

Date recente arată că încălzirea globală reprezintă un proces ce influenţează mecanisme existente în întreg ecosistemul terestru, iar acestea din urmă vor afecta din ce în ce mai mult viaţa tuturor speciilor, şi mai ales calitatea vieţii omului. Cercetătorii continuă să strângă date privind încălzirea globală, în ciuda contestaţiilor unei minorităţi vocale tot mai puţin numeroase, iar dovezile sunt din ce în ce mai multe şi mai greu de ignorat.

Luna trecută, o echipă de cercetători a dat publicităţii rezultate care arată că procesul de încălzire a oceanelor se desfăşoară într-un mod accelerat, într-un ritm care depăşeşte prognozele făcute până acum. Mai întâi trebuie spus că încălzirea apelor oceanice este un proces îngrijorător întrucât ele au o capacitate de înmagazinare a căldurii mult mai mare decât aerul. (Este de ajuns să ne imaginăm cât de repede se topeşte un cub de gheaţă situat într-o cameră cu temperatura de 25 de grade Celsius şi cât de repede se va topi el dacă este scufundat într-un recipient cu apă având aceeaşi temperatură. Evident, cubul se va topi mai repede în recipientul cu apă.) De aici şi atenţia arătată de ecologi încălzirii oceanelor.

Până acum, pe baza datelor culese şi a tendinţelor înregistrate, modelele indicau faptul că la sfârşitul acestui secol apa oceanelor va creşte cu aproximativ 2 grade Celsius. Temperatura aceasta era, desigur, îngrijorătoare, însă erau cunoscute prea puţin efectele pe care această creştere le-ar putea avea asupra calotelor de gheaţă de la poli. Pentru prima dată însă, pe baza unor modele teoretice, cercetătorii au reuşit să estimeze efectele acestei încălziri a apei oceanelor asupra calotelor şi pragurilor de gheaţă din zonele polare. Rezultatele obţinute prin intermediul acestor modele indică faptul că încălzirea prognozată a oceanelor corespunde unei creşteri cu aproximativ un grad Celsius a temperaturilor apei din straturile mai adânci ale oceanelor (situate între 200 şi 500 metri). Însă acest lucru va determina topirea mai amplă a gheţurilor din zonele reci, într-un ritm mai crescut decât era estimat iniţial1.

Microorganismele ascunse în sol şi creşterea temperaturilor

În acelaşi timp, alte cercetări au arătat că microorganismele din sol contribuie, în felul lor, la creşterea cantităţilor de gaze cu efect de seră, ceea ce accelerează procesul încălzirii globale. Multe dintre microorganismele existente în straturile superficiale ale solului respiră dioxid de carbon, producând metan (gaz cu efect de seră de 25 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon), şi protoxid de azot (cu efect de seră de 300 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon). În condiţiile unei concentraţii mai mari a dioxidului de carbon, cum se prezintă situaţia în prezent, aceste microorganisme determină o creştere a cantităţii gazelor cu efect de seră. Cum se întâmplă asta? Concentraţii mai mari de CO2 reduc cantitatea de apă absorbită de plante, ceea ce face ca solurile să fie mai umede. Însă umiditatea crescută a solurilor scade prezenţa oxigenului în pământ, ceea ce favorizează viaţa acestor microorganisme şi implicit a gazelor cu puternice efecte de seră pe care ele le determină. Există, aşadar, două procese: pe de o parte, mai mult dioxid de carbon înseamnă că plantele cresc mai repede şi, prin creşterea consumului de dioxid de carbon, ele contribuie la răcirea atmosferei. Pe de altă parte, creşterea dioxidului de carbon din atmosferă determină, cum am văzut, şi proliferarea microorganismelor din sol, pentru că plantele consumă mai puţină apă din sol, iar microorganismele cresc emisiile unor gaze cu puternice efecte de seră.

Aceste date noi trebuie luate în calcul când se estimează capacitatea lumii vegetale şi a solului de a prelua gazele cu efect de seră din atmosferă. De fapt, rezultatele acestea indică faptul că estimările anterioare, câtă vreme nu au avut în atenţie contribuţia microorganismelor la eliminarea gazelor cu efect de seră, ar putea fi prea optimiste2.

Dispariţia accelerată a speciilor

Un alt studiu recent a evaluat mai mult de 200 de predicţii cu referire la efectele încălzirii globale asupra biodiversităţii şi alte 130 de rapoarte pe această temă publicate în ultimii ani. Această analiză a fost făcută tocmai pentru că, din variate motive, unele dintre predicţiile anterioare au fost primite cu rezerve de lumea ştiinţifică. Rezultatele obţinute sunt însă la fel de grave, iar predicţiile vechi sunt reconfirmate: speciile semnalate a fi în declin în ultimele decenii sunt cu adevărat puse în pericol de extincţie. Mai mult decât atât, în unele situaţii, tendinţele reale constatate acum depăşesc amploarea predicţiilor făcute în urmă cu un deceniu sau două. Studiul, care a avut în vedere un număr mare de specii de pe întreg cuprinsul globului, provenite din habitate distincte, evidenţiază o situaţie îngrijorătoare. Specii diferite, din locuri îndepărtate, sunt deopotrivă ameninţate cu dispariţia. De exemplu, între 1999 şi 2001, numărul moluştelor din Marea Bering a scăzut de la 12 la 3 pe metru pătrat, întrucât a scăzut suprafaţa de gheaţă; a scăzut şi populaţia amfibienilor indigeni din Parcul Naţional Yellowstone din SUA; a scăzut, de asemenea, şi numărul exemplarelor de salamandră şi al unor specii de broaşte, cu peste 60%. În Antarctica, între 1993 şi 2005, un vierme nematod care trăieşte în sol, în văile uscate şi reci, a înregistrat un declin de 65%, ca urmare a schimbărilor climatice. În Tenerife, în Madagascar sau în pădurile din Europa, pentru numeroase specii de plante, reptile şi păsări prognozele şi datele confirmă ritmul de scădere, încât foarte probabil, în absenţa unor politici semnificativ schimbate, multe dintre aceste specii ar putea înregistra un declin cu 97% până în 21003.

Oceane sufocate de dioxid de carbon

În fine, noi cercetări scot la iveală capacitatea tot mai redusă a oceanelor de a prelua dioxid de carbon din aer. Evaluarea ratei de absorbţie a dioxidului de carbon în ocean este o întreprindere dificilă, întrucât rezultatele depind foarte mult de datele culese. Mai precis, în mod obişnuit, o pondere mare în culegerea rezultatelor o au, de regulă, siturile de pe coastă şi zonele aflate pe liniile maritime de transport, de unde este mai puţin costisitor să fie strânse periodic date. Plecând de la astfel de date, culese doar din anumite regiuni, studiile mai vechi extrapolau rezultatele, generalizând unele tendinţe regionale la întregul ocean. Studii recente, care reiau analiza pe baze mult mai bune, confirmă că tendinţele sunt îngrijorătoare. Dacă în ultimele decenii creşterea semnificativă a dioxidului de carbon din atmosferă, ca urmare a activităţilor industriale, a fost compensată, în parte, de capacitatea oceanului terestru de a absorbi dioxid de carbon, situaţia este pe cale să se schimbe. Încălzirea globală determină o diminuare a ratei de absorbţie a dioxidului de carbon în ocean. Potrivit cercetărilor, datele arată că un astfel de proces este deja în desfăşurare în Atlanticul de Nord. Dacă situaţia aceasta va fi constatată şi pe cuprinsul altor regiuni oceanice, omenirea nu se va mai putea baza pe rata absorbţiei de carbon cu care ne-a obişnuit oceanul, ceea ce înseamnă că pentru diminuarea dioxidului de carbon existent în atmosferă vor fi necesare măsuri chiar mai ferme decât cele aflate acum în discuţie.

diac. Sorin Mihalache luminaceluinevazut@yahoo.com

Note:

1 Cf. Jianjun Yin ş.a., "Different magnitudes of projected subsurface ocean warming around Greenland and Antarctica", în rev. Nature Geoscience, 2011; DOI: 10.1038/ ngeo1189.

2 Cf. Alexander Knohl, ş.a., "Global change: Indirect feedbacks to rising CO2", în rev. Nature, 2011; 475 (7355): 177 DOI: 10.1038/475177a.

3 Cf. Ilya M.D. Maclean ş.a., "Recent ecological responses to climate change support predictions of high extinction risk", în Proceedings of the National Academy of Sciences, 2011; DOI: 10.1073/pnas.1017352108.

4 Cf. Galen A. McKinley ş.a., "Convergence of atmospheric and North Atlantic carbon dioxide trends on multidecadal timescales", în rev. Nature Geoscience, 2011; DOI: 10.1038/ngeo1193.

 

Citeşte mai multe despre:   incalzire globala