Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Stiinţă şi tehnologie Memoria, o uimitoare bibliotecă

Memoria, o uimitoare bibliotecă

Un articol de: Andreea Raluca Neagu - 19 Dec, 2007

Confidenţele pe care ni le facem unii altora, fie sub forma unor complimente, fie sub cea a unor reproşuri, cu privire la faptul că am reţinut sau nu ceva, că am consumat un timp mai mare sau mai mic pentru a învăţa o poezie sau o lecţie, că ne-am adus aminte exact ce trebuie şi când trebuie sunt foarte numeroase. Dar ce înseamnă faptul că cineva reţine un timp mai îndelungat şi altcineva un timp foarte scurt?; că unul uită aproape totul, este confuz, în timp ce altul este aproape enervant de exact în ceea ce spune? Ce se ascunde oare în faptul că unii reţin şi alţii nu, că în anumite situaţii acest proces se realizează foarte uşor, aproape spontan, iar alteori foarte greoi, cu efort, cu întârzieri?

Omul, pe lângă multe alte capacităţi de care dispune (de a gândi, vorbi, imagina, simţi, dori, voi), o posedă şi pe aceea de a reţine, conserva şi reutiliza propria sa experienţă.

Psihologi, filozofi, scriitori şi alţi gânditori au fost fascinaţi, de-a lungul secolelor, de memorie. Memoria este probabil cel mai extraordinar fenomen din lumea naturală: creierul fiecărei persoane reţine milioane de biţi de informaţie într-un depozit pe termen lung şi accesăm în mod obişnuit în fiecare zi acest volum enorm de informaţii într-o clipită. Fără memorie, nu poate fi vorba de gândire la modul în care o înţelegem noi astăzi.

În manualele de psihologie, memoria este definită astăzi ca o funcţie psihică de bază, care face posibilă fixarea, conservarea, recunoaşterea şi reproducerea informaţiilor şi trăirilor noastre. Ea realizează ancorarea omului în trecut, capacitatea de a rezolva situaţiile prezente şi de a crea resurse pentru anticiparea celor viitoare. În plan subiectiv, memoria este trăită ca amintire. În termeni psihologici, vorbim despre reactualizarea informaţiilor, realizată în două forme: recunoaşterea şi reproducerea. O echipă de cercetători de la Universitatea Princeton, care au studiat procesul psihic al reamintirii, au descoperit că aproximativ cu cinci secunde înainte ca participantul să-şi amintească efectiv o imagine anume, în creierul său apărea o activitate cerebrală specifică clasei în care era imaginea respectivă. De pildă, dacă îşi amintea o locaţie, apărea mai întâi activitatea cerebrală a locaţiilor în general. Acest lucru arată, deci, că pentru a ne aminti ceva, noi trecem printr-un proces de particularizare de la cazul general la lucrul concret pe care ni-l amintim.

Cum este afectată memoria de emoţie

Este normal să uităm în mod intenţionat evenimentele neutre, precum indicaţiile greşite, fostul număr de telefon al unui prieten sau data schimbată a unei întâlniri. Uitarea intenţionată ajută la actualizarea memoriei cu noi informaţii. Însă, evenimentele emoţionante de intensitate medie, precum luarea unei note mici la un test sau un comentariu răutăcios al unui coleg de serviciu ar trebui să fie mai greu de uitat.

Când oamenii încearcă să uite în mod intenţionat informaţii, ar trebui să separe mintal acea informaţie şi să o blocheze pentru a nu o primi. Însă emoţia subminează ambele etape (de separare şi blocare). Facem o multitudine de conexiuni între evenimentele emoţionante şi alte părţi din viaţa noastră, aşa că e dificil să le izolam. În ceea ce priveşte blocarea accesului evenimentelor nedorite, emoţiile fac evenimentele foarte proeminente şi astfel foarte accesibile. Emoţia poate avea un impact puternic asupra memoriei. Numeroase studii au arătat că cele mai vii amintiri autobiografice sunt evenimentele emoţionante, revocate mai des şi cu o mai mare claritate şi cu mai multe detalii decât evenimentele neutre. Amintirile dureroase, emoţionante, pe care oamenii ar dori să le uite cel mai mult, sunt cel mai greu de lăsat în urmă, de trecut cu vederea, în special când amintirile sunt create prin indicaţii vizuale. Când privim ştirile la televizor şi vedem spre exemplu o mulţime de soldaţi răniţi, acest fapt are un impact puternic asupra propriei fiinţe, mai mult decât un simplu titlu de ştiri.

Evenimentele sociale, precum o petrecere cu prietenii, o şedinţă de lucru sau o ceartă sunt parte integrantă a vieţii noastre de zi cu zi. Capacitatea de a ne aminti aceste evenimente şi în special memorarea persoanelor şi a relaţiilor cu aceştia sunt absolut vitale, dacă vrem să fim adaptaţi vieţii sociale.

Supărăcioşii îşi pun memoria în pericol

Potrivit unui nou studiu, persoanele care se întristează uşor şi au mai multe sentimente negative sunt mai dispuse a dezvolta probleme de memorie decât cele flexibile. În acest studiu, cei care trăiesc adesea sentimente negative (depresie şi anxietate), sunt într-un procent de 40% mai predispuse să dezvolte o uşoară deteriorare cognitivă. În decursul vieţii, experienţele de stres cronic afectează zona creierului ce guvernează răspunsul stresului. Predispoziţia la stres este un factor de risc pentru problemele de memorie.

După cum se ştie, persoanele care au fost martore ale unui jaf armat demonstrează adesea că emoţiile negative limitează, micşorează atenţia şi memoria. Astfel de martori tind să-şi amintească arma în detaliu, dar nu şi particularităţile atacatorului. Chiar şi când nu sunt în pericol imediat, persoanele care trăiesc emoţii negative tind să se focalizeze pe detalii specifice, în timp ce persoanele vesele au o perspectivă mai largă, deschisă asupra situaţiei.

Ţinerea de minte la nevăzători

Pierderea vederii sau diminuarea acesteia atrage după sine un dezechilibru deosebit de mare în activitatea nervoasă superioară, în structurarea automatismelor, în starea ei morală, în integrarea socială a acesteia. Dezvoltarea psihică a deficientului de vedere este relativ normală, dacă persoana îşi desfăşoară viaţa într-un mediu care nu este ostil deficienţei sale.

Atenţia şi memoria sunt puncte forte ale nevăzătorilor. Atenţia este relativ bine dezvoltată, este favorabilă unei bune evoluţii a limbajului, orientând activitatea mintală prin audiţii. Memoria are calităţi superioare, prin permanenta apelare la ea, nevăzătorul realizează antrenarea acesteia. Persoanele nevăzătoare din naştere compensează lipsa vederii lor cu o dezvoltare mai bună a memoriei, conform noilor studii americane. Psihologii au demonstrat nu numai că persoanele nevăzătoare îşi amintesc mai bine anumite lucruri, dar îşi amintesc mai bine şi ordinea corectă a acestora. În lipsa văzului, lumea este trăită ca o succesiune de evenimente.

Din moment ce persoanele nevăzătoare folosesc în mod constant strategii ale memoriei seriale în circumstanţele de zi cu zi, ele tind să dezvolte abilităţi superioare. De exemplu, nevăzătorii experimentează lumea prin formarea unor reprezentări secvenţiale de genul rutelor, traseelor către un lucru sau obiect. Dacă aceştia parcurg un traseu de mai multe ori, îşi amintesc ce lucruri au perceput, în ce stadiu şi dacă au luat-o la dreapta sau la stânga, după care fac o listă de asociaţii. Pentru a alege în mod corect obiectul dorit, nevăzătorii plasează obiectele într-o ordine model şi le dau acestora etichete ordinale, de exemplu „al treilea obiect la stânga“. Astfel, memoria pentru ordinea obiectelor este esenţială pentru capacitatea nevăzătorilor de a crea imaginile mentale ale scenei.

Viaţă fără amintiri

Să ne imaginam pentru o clipa cum ar fi viaţa omului fără memorie. Cazul muzicianului Clive Wearing, care s-a îmbolnăvit de encefalită în urma unei infecţii virale, reprezintă o ilustrare dramatică a consecinţelor pierderii memoriei.

Clive Wearing a fost afectat într-o asemenea măsură, încât nu-şi mai putea aminti decât ceea ce s-a intamplat cu câteva minute înainte şi, în consecinţă, considera că abia în momentul respectiv şi-a recăpătat conştiinţa. El ţine un jurnal în care notează această obsesie: pagini întregi de note în care se menţionează data, ora şi faptul că abia a redevenit conştient. Ori de câte ori apare soţia sa, Clive o întâmpina cu bucuria celui care nu a vazut persoana iubită timp de mai multe luni. Clive traieşte într-un prezent permanent, fiind incapabil să înregistreze schimbările sau să folosească trecutul pentru anticiparea viitorului, o situaţie pe care el a descris-o o dată ca fiind „iadul pe pamant. Este ca şi când ai fi mort în tot acest timp nenorocit“.