Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Stiinţă şi tehnologie Noutăţi despre detectarea mincinoşilor

Noutăţi despre detectarea mincinoşilor

Un articol de: Andreea Raluca Neagu - 21 Noi, 2008

Constituind un act psihic complex, minciuna este un semn că omul este o fiinţă nemulţumită de ceea ce este sau are. În situaţia în care adevărul este prea stânjenitor sau doare, se oferă o replică mai slabă a acestuia.

Pare atât de uşor să minţim. Învăţăm pe copiii noştri că onestitatea, sinceritatea este cea mai corectă conduită, dar le spunem, de asemenea, că e politicos să pretindem că ne place cadoul primit de ziua noastră, deşi în realitate nu e pe gustul nostru. Din această perspectivă, copiii primesc un mesaj în care nu reuşesc întotdeauna să facă deosebirea între situaţii de acest tip şi aspectul practic al minţirii, iar aceasta are un impact semnificativ asupra modului în care se vor comporta în viitor ca adulţi.

Deşi nu ar trebui să se întâmple aşa, majoritatea oamenilor mint, de cele mai multe ori, chiar în situaţiile cele mai simple din viaţă: în conversaţiile de zi cu zi, când încearcă să pară mai agreabili şi competenţi. Cel puţin acestea sunt datele unui studiu realizat de Universitatea din Massachusetts (2002). Studiul a relevat faptul că 60% dintre oameni minţeau într-o conversaţie, odată la 10 minute, spunând în medie 2-3 minciuni. „Oamenii spun un număr considerabil de minciuni în conversaţiile de zi cu zi. De asemenea, a reieşit faptul că minciunile spuse de bărbaţi şi femei diferă în conţinut, nu şi în ceea ce priveşte calitatea. Bărbaţii nu mint mai mult decât femeile sau invers, ci în moduri diferite. Femeile mint mai mult pentru a face persoana cu care vorbesc să se simtă mai bine, în timp ce bărbaţii mint mai mult pentru a apărea ei într-o lumină mai bună.

Un grup de 121 de studenţi ai aceleeaşi universităţi au fost recrutaţi pentru a participa la un experiment. Li s-a spus că scopul studiului era examinarea modului în care oamenii interacţionează când cunosc o persoană nouă. Participanţilor li s-a spus că aveau 10 minute de conversaţie cu o altă persoană. Unora dintre participanţi li se spunea să încerce să se facă plăcuţi, cei din al doilea grup trebuiau să pară competenţi, iar unui al treilea grup (de control) nu li se menţiona nimic. Participanţii nu ştiau că erau filmaţi cu o cameră ascunsă. La sfârşitul experimentului, participanţilor li s-a spus că au fost filmaţi, pentru obţinerea consimţământului lor în vederea folosirii casetelor în scopul experimentului. Studenţii erau apoi rugaţi să vizioneze casetele şi să identifice orice inacurateţe în ceea ce spuneau pe parcursul conversaţiei. Erau încurajaţi să identifice toate minciunile, oricât de mari sau mici. Feldman menţionează faptul că studenţii care au participat la studiu erau surprinşi de propriile rezultate. Când se vizionau pe casetă, oamenii aveau tendinţa de a minţi mai mult decât ar fi crezut. Minciunile spuse de studenţi variau considerabil, unele erau relativ minore, precum faptul de a fi de accord cu persoana cu care vorbeau despre faptul că ar fi agreat o persoana pe care în realitate nu o plăceau. Alte minciuni erau mai radicale, precum pretinderea de a fi vedeta unei formaţii de muzică.

Prin telefon se spun minciunile cele mai mari

Atât de mult s-a înmulţit minciuna, încât, potrivit statisticilor, oamenii mint, precum arată diverse cercetări, o pătrime din viaţa lor în interacţiunile sociale. Alte rezultatele făcute la Universitatea Cornell confirmă ceea ce s-a spus mai sus. Dar, potrivit unor rezultate obţinute de un grup de cercetători, oamenii sunt mai dispuşi să mintă la telefon. Minciunile la telefon sunt cele mai frecvente, depăşind pe cele din comunicarea prin e-mail, mesajele instant sau conversaţia faţă către faţă.

În general, psihologii recunosc faptul că nu s-au aşteptat la astfel de rezultate. De fapt, se întâmplă invers: minţirea ne face să ne simţim cel puţin inconfortabil, dacă nu vinovat.

De ce este mai uşor să minţim la telefon? Dacă anunţăm la serviciu că suntem bolnavi, dar suntem îmbrăcaţi ca şi cum am merge la ski, vom reuşi să minţim în telefon. Dar dacă pretindem că suntem bolnavi într-o conversaţie faţă către faţă, dar purtăm o costumaţie de ski, cu siguranţă nu vom reuşi să fim crezuţi. Telefonul permite, aşadar, oamenilor din diferite locuri să comunice prin replici şi modulări vocale intacte, în timp ce e-mailul şi mesajele instant elimină sau distorsionează replicile nonverbale şi modifică contorizarea timpului conversaţiei.

Pe de altă parte, majoritatea minciunilor sunt neplanificate. Întrucât tind să apară în mod spontan, în timpul conversaţiei, mijloacele media în care interacţiunile au loc în timp real măresc posibilitatea de a înşela. Totuşi, dacă o anumită conversaţie este înregistrată, tindem să minţim mai puţin.

Faţa trădează mincinosul

Cum ne putem da seama cine minte şi cine nu? Noi cercetări (2008) în Laboratorul de Psihologie Forensică din Universitatea Dalhousie sugerează faptul că faţa trădează adevăratele emoţii. Însă aceasta nu se petrece în modul stereotip în care credem noi. Nu ochii vicleni, fruntea transpirată sau nasul alungit (Pinocchio) ar trebui să caute detectorul de minciuni. Alte elemente îl dau pe mincinos de gol: în special „răbufnirea“ imediată şi manifestarea adevăratei emoţii pe faţă.

Faţa şi musculatura sunt mai complexe decât oricare dintre părţile exterioare ale corpului nostru. Sunt unii muşchi ai feţei pe care nu-i putem controla, iar aceştia nu vor fi activaţi în absenţa adevăratelor emoţii. Dacă cineva spune o minciună majoră, ce poate avea consecinţe grave, de exemplu închisoarea pe viaţă, minciuna va fi descoperită de îndată datorită faptului că omul nu poate controla pe deplin ceea ce i se poate „citi“ pe faţă.

Mincinosului îi „ard“ ochii

În anul 2002, cercetătorii endocrinologi şi-au bazat ipoteza pe conceptul că oamenii pe cale de a minţi „emit“ anumite „semnale“ psihologice, precum creşterea tensiunii sângelui în anumite zone ale feţei. Când aceste semnale sunt detectate, pot ajuta autorităţile în descoperirea minciunii. Această descoperire promite o aplicare practică în operaţiile de securitate de nivel înalt, precum securitatea de la aeroporturi şi cea din punctele de control de la graniţă. Această tehnologie termică detectează schimbările subtile în metabolism în anumite părţi ale corpului. Dacă o persoană este expusă camerei termale de luat vederi şi minte, computerul detectează caldură în jurul ochilor.

Stomacul dă de gol pe mincinos

Un studiu din 2005 sugerează că schimbările din fiziologia gastrică oferă mai bune informaţii decât metodele standard ale poligrafului în ceea ce priveşte spunerea adevărului sau minţirea. (Aceasta se leagă de ceea ce s-a scris într-un număr anterior, în rubrica noastră de ştiinţă. Creierul din stomac, 8 februarie 2008 - http://www.ziarullumina.ro/articole;737;1;6245;0;Creierul-din-stomac.html)

În cazul minciunii, o cercetare desfăşurată la Universitatea din Texas demonstrează o legătură clară între actul de a minţi şi o creştere semnificativă în aritmia gastrică. Pentru testarea ipotezei că tractul gastrointestinal e sensibil la stresul mental, cercetătorii de la Universitatea din Texas au recrutat 16 voluntari sănătoşi pentru realizarea unor ecografii gastrice şi electrocardiograme pe parcursul a trei perioade. Cercetătorii au descoperit că atât spunerea minciunii, cât şi a adevărului au influenţat simptomele cardiace, în timp ce actul de a minţi era asociat şi cu simptomele gastrice. EGG-ul a arătat o scădere semnificativă în procentajul undelor gastrice normale - când subiectul minţea -, ceea ce corespundea unei creşteri semnificative în media bătăilor inimii în aceeaşi situaţie. Adăugarea EGG la metodele standard ale poligrafului contribuie semnificativ la îmbunătăţirea acurateţei detectorului actual de minciuni. Comunicarea între creierul mare şi creierul mic din stomac poate fi complex şi merită cercetări ulterioare.