Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Religie și știință „Second Life“ absoarbe internetul

„Second Life“ absoarbe internetul

Un articol de: Oana Hulpoi - 24 Iunie 2007

▲ „Second Life“ este o aplicaţie care comprimă toate ingredientele care s-au dovedit a fi de succes pe web ▲ Firme cunoscute în toată lumea, universităţi, ambasade etc. dovedesc că în „Second Life“ poate încape orice ▲ Este internetul, aşa cum îl ştim noi, în pericol? ▲

Nu există nici un dubiu că majoritatea puştilor care iau contact cu computerul sunt absorbiţi, mai întâi, de magia jocurilor. Abia mai târziu, mult mai târziu, este descoperită şi latura utilă a calculatorului.

La computer se poate asculta muzică, se pot viziona şi filme, dar jocurile au farmecul lor. Interacţiunea cu personaje virtuale sau care au în spate alţi jucători dă naştere unor sentimente cărora cu greu li se poate spune „stop“. Dar, ca toate lucrurile făcute şi gândite de om, şi jocurile au limitele lor, iar plictisul vine chiar şi la cei ahtiaţi de jocurile video. În acest caz, mai există o şansă: internetul, desigur!

Printr-un simplu click poţi ajunge oriunde în lume şi poţi lua legătura cu persoane de la celălalt capăt al pământului. Bineînţeles, acest lucru nu se petrece „magic“, ci există o întreagă tehnologie, companii multinaţionale cu mii şi zeci de mii de angajaţi care meşteresc zi de zi, ca toate aceste lucruri să fie cât mai facile, cât mai plăcute. Dacă ne gândim că în urmă cu doar câţiva ani banalul chat făcea valuri, ca o mare revelaţie, mai ales prin rândul adolescenţilor, astăzi internauţii nu mai văd nimic ieşit din comun în faptul că poţi comunica, practic, cu oricine, din orice colţ al lumii prin text, imagine şi sunet, separat ori simultan.

Ameninţarea „Second Life“

Internetul oferă posibilităţi de informare, recreere, comerţ, comunicare, existând numeroase situri web specializate pentru a oferi un anumit tip de serviciu. Aproape că nu mai există activitate care să se desfăşoare în lumea reală şi care să nu aibă corespondent în cea virtuală. În spaţiul web, totul pare a se schimba cu o viteză ameţitoare. Chiar dacă noutăţi nu apar chiar aşa, peste noapte, totul este în permanenţă îmbunătăţit, iar tendinţa foarte evidentă pe internet este fie ca marile companii să se superspecializeze în oferirea unui anumit tip de serviciu, fie să ofere servicii integrate, cât mai diversificate, cu alte cuvinte să „absoarbă“ cât mai mult din ceea ce înseamnă internetul. Şi mai există ceva, despre care unii spun că ameninţă chiar internetul, aşa cum îl ştim noi: „Second Life“.

7 milioane de utilizatori

secondlife.com este, strict vorbind, o adresă către un sit web. Ce e dincolo de această adresă, e încă greu de explicat.

„Second Life“ - „A doua viaţă“, după cum reiese şi din titulatura sa, încearcă să depăşească nivelul formulărilor antinomice de tipul „realitate virtuală“, considerându-se a fi, pur şi simplu, mai mult decât o replică a realităţii: chiar o a doua realitate.

Ideea şi realizarea „Second Life“ aparţine companiei americane Linden Labs, proiectul adunând în sine ingrediente care au avut un succes formidabil pe internet. Adică, are ceva din Yahoo Messenger, MySpace, YouTube, Hi5, ceva din jocurile de mare succes The Sims şi World of Warcraft, peste care s-a turnat şi puţin e-Bay, cel mai cunoscut site comercial.

Cum se ajunge în „A doua viaţă“?

Foarte simplu! Se crează un cont pe situl second.com, după care se poate descărca software-ul de instalare. După instalarea software-ului se poate începe aventura în lumea virtuală, pe gratis sau contracost, evident cu facilităţi diferite. O dată intrat în „Second Life“ îţi poţi alege orice înfăţişare doreşti - care să semene sau nu cu a ta - te poţi plimba şi chiar zbura pe oriunde, poţi interacţiona cu cei cu care te întâlneşti - care au în spate tot persoane reale. Dacă plăteşti şi un abonament, primeşti un salariu în moneda locală (dolari Linden) cu care poţi face o grămadă de lucruri. Utilizatorii Premium - cu abonament de 72 USD pe an - primesc şi o suprafaţă de „pământ“, pe care o pot folosi după cum doresc. Cine doreşte, contra unei sume nu foarte mari, poate să-şi cumpere chiar o insulă, pe care să o amenajeze după bunul plac.

Din cele spuse până acum, poate părea cam plictisitor, dar dacă amintim că în 4 ani de la lansare a adunat peste 7 milioane de utilizatori, din care peste 1,5 milioane intră zilnic, nu ne mai putem îndoi că „Second Life“ este un adevărat fenomen şi înseamnă cu mult mai mult decât poate cuprinde o succintă prezentare.

O lume în toată regula: magazine, universităţi, ambasade

„Second Life“ este un teritoriu virtual aflat în permanentă expansiune şi perfecţionare. La aceasta contribuie atât cei de la Linden Labs, proprietarii aplicaţiei, cât şi „rezidenţii“ cărora le este permis să modifice unele elemente sau să creeze altele noi, dacă deţin cunoştinţe de programare.

Ca dovadă că „A doua viaţă“ nu este o glumă sau o joacă de copii, o constituie prezenţa în acest spaţiu a numeroase firme renumite peste tot în lume, care şi-au deschis „filiale“, unde îşi prezintă produsele sau serviciile.

Cum spuneam deja, „Second Life“ nu este util doar când vine vorba de comerţ sau recreere, ci şi pentru domeniul educaţiei. Astfel, universităţi celebre din lume, precum Harvard, au deschis campusuri şi clase virtuale, unde profesori adevăraţi ţin cursuri studenţilor adevăraţi sau simplilor privitori, evident prin intermediul interfeţelor grafice. Mai mult, Suedia şi-a deschis chiar o ambasadă în „Second Life“!

Biserici virtuale

Am căutat pe „Second Life“ o biserică şi… am găsit! Era una protestantă, iar doritorii puteau asculta chiar şi o predică, înregistrată desigur. Sincer, nu ne-am fi mirat dacă am fi găsit şi una ortodoxă, mai ales că pe internet există mai multe situri ortodoxe, care prezintă virtual biserici ortodoxe, în care este explicat fiecare element, pentru doritori. Poate că pare nepotrivit să ne imaginăm că replica unei biserici ortodoxe ar putea fi „construită“ în „Second Life“, dar dacă ne gândim la facilităţi precum ascultarea sau chiar vizionarea Liturghiei de oriunde în lume, transmise de la o biserică reală, ideea poate deveni interesantă.

Unii spun că „Second Life“ ar putea deveni ultimul program folosit vreodată de umanitate, deoarece poate include toate aplicaţiile posibile, poate face orice, iar lucrurile vor evolua rapid, o dată cu creşterea vitezei reţelelor de internet.

Nici potenţialul imens al eficienţei şi securităţii comunicării dintre oamenii de pe întreaga planeta, pe care „Second Life“ îl oferă, în ciuda problemelor care au mai existat până acum, nu poate fi neglijat, cum nu poate fi nici cel economic, publicitar sau mediatic şi - de ce nu? - din perspectiva Bisericii, oportunitatea misionară. (O.G., N.H.)

Probleme pe „Second Life“

Cum era de aşteptat, „Second Life“, fiind un spaţiu deschis oricui, conţine şi secţiuni cu materiale aşa-zise „pentru adulţi“, însă, cel puţin teoretic, inaccesibile minorilor. Mai grav, chiar s-a semnalat că au existat tentative de organizare de reţele de pedofili sub anonimatul oferit de pseudonime şi înfăţişări virtuale, dar care au intrat imediat în atenţia poliţiei germane, sub jurisdicţia căreia se aflau persoanele reale.

Oricum, dincolo de aceste probleme, „Second Life“ este considerat un spaţiu cu mult mai sigur decât restul internetului, unii considerând că astfel s-ar putea rezolva, printre altele, şi problema restricţionării accesului copiilor la conţinuturi neadecvate.