Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: „A te mâhni în minte şi a te căi covârşeşte toată osteneala trupului“

Răspunsuri duhovniceşti: „A te mâhni în minte şi a te căi covârşeşte toată osteneala trupului“

Data: 01 Feb, 2010

Se poate mântui omul numai prin unele fapte bune, pentru că nimeni nu poate împlini toate faptele bune?

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a poruncit „să păzim toate Lui“ (Matei 28, 20). Sfântul Apostol Iacob arată că „de vom călca o singură poruncă, ne-am făcut călcători ai tuturor poruncilor lui Dumnezeu“ (Iacob 2, 10). Aşadar, din aceste mărturii ale Sfintei Scripturi, înţelegem clar că suntem datori a păzi toate poruncile pentru a ne mântui. Dar, pentru că Mântuitorul nu a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32), „cine face fapte vrednice de pocăinţă“ (Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20) unul ca acela completează prin pocăinţă lipsa faptelor bune ce trebuie să le facă, şi prin adevărată pocăinţă se mântuieşte. Acest lucru îl arată Sfântul Isaac Sirul, zicând: „A te mâhni în minte şi a te căi covârşeşte toată osteneala trupului“ (Filocalia, vol. X, Cuvântul 34). Iar cum că ajunge şi un singur suspin din adâncul inimii spre mântuire arată dumnezeiasca Scriptură, zicând: „Când te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mântui“ (Isaia 61, 3; I Corinteni 7, 10). Altă mare şi cuprinzătoare faptă bună spre mântuire este smerenia. Acest lucru îl spune mai întâi proorocul David, zicând: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit!“ (Psalm 114, 6). Îl spune şi Mântuitorul în Fericirea cea dintâi: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor“ (Matei 5, 3). Iar Sfântul Ioan Scărarul, în Cuvântul 25 - Pentru smerită cugetare -, zice: „N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit, şi degrabă şi în scurt Domnul m-a mântuit pe mine“ (Filocalia, vol. IX). Tot acolo arată el că „smerenia este poarta împărăţiei cerurilor“. Şi Sfântul Isaac Sirul spune acelaşi lucru: „Smerenia fără fapte bune poate multe păcate să ierte, iar faptele cele bune fără de smerenie sunt ca nişte nefolositoare“ (Scară, Cuvântul 25, Pentru smerita cugetare). La fel, în Psalmul 50 zilnic citim că „Inima frântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalm 50, 17-18; Isaia 57, 15; 66, 2). Iar dumnezeiescul părinte Efrem Sirul adaugă şi el: „Dacă vei suspina, cela ce ai păcătuit, împreună cu suspinul şi greutatea balaurului a ieşit şi, uşurându-ţi-se mintea, pe norul neştiinţei îl izgoneşte şi se face întru alinare ochiul sufletului tău şi îndată pacea intră şi îl povăţuieşte pe el spre mântuire“ (Tomul III, Cuvânt pentru pocăinţă). După a noastră slabă putere să ne silim, deci, a ne împărtăşi noi din toate faptele bune, completând cu smerenie şi cu mila Domnului toate lipsurile noastre. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 7)