Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Liturgica Sfaturi practice în Biserică: Ce semnifică metania în Biserică

Sfaturi practice în Biserică: Ce semnifică metania în Biserică

Un articol de: Alexandru Ulea - 12 Octombrie 2010

Metania făcută în cadrul vieţii duhovniceşti reprezintă o manifestare văzută a pocăinţei. Ea este un act de jertfă a omului ce îşi recunoaşte păcatele. Provenind din grecescul , pocăinţa reprezintă schimbarea minţii. Astfel că metania nu este doar un act, ci un mod de a gândi şi a trăi.

Viaţa creştinului reprezintă traseul evolutiv de la o creatură limitată la starea de dumnezeu prin har. De aceea omul trebuie să se dezvolte, să-şi creeze organe şi simţuri capabile de comuniunea Treimică. El trebuie să-şi schimbe vieţuirea şi gândirea limitată, lumească, cu gândirea şi trăirea lui Hristos, primul om ce S-a suit la cer.

Prin metanie, creştinul îşi închină viaţa, trupul şi sufletul, gândirea şi simţirea lui Dumnezeu, pentru ca apoi să se poată ridica cu acestea transfigurate tot la El. De aceea, făcând metania, credinciosul începe prin a-şi face cruce în numele Sfintei Treimi. Unindu-şi degetele mâinii ce reprezintă fapta şi gândirea dreaptă, omul o duce la frunte, simbol al Tatălui, izvorul a toată raţiunea. Acesta trimite în lume pe Fiul ca să se întrupeze din pântecele Fecioarei, simbolizat prin ducerea mâinii la buric, ca loc al legăturii pruncului cu mama sa. Apoi Hristos Se înalţă pentru a-L trimite pe Duhul Sfânt ce uneşte pe toţi oamenii împreună şi pe om cu Dumnezeu - lucru simbolizat prin unirea celor doi umeri şi a laturilor crucii chiar deasupra inimii.

Închinându-Se Treimii, creştinul îşi afirmă viaţa ca o cruce, ca un chin pentru omul cel vechi care suferă. Acesta însă trebuie să moară, cu toate faptele şi gândurile şi voinţa păcătoasă. Şi astfel că trupul coboară în genunchi şi atinge pământul cu fruntea. "Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce" (Fc. 3, 19).

Numai prin moartea faţă de păcat omul poate scăpa de moartea veşnică. Şi cum plata păcatului este moartea, dar cel ce se judecă singur nu va mai veni la judecata, prin fiecare metanie creştinul moare faţă de păcatele făcute pentru a putea renaşte la viaţa nouă în Hristos. Şi astfel că el iarăşi se ridică pentru a da slavă Celui ce l-a înviat.

Metania are o deosebită importanţă pentru fiecare credincios în parte. Ea smereşte cugetul şi permite o privire mai realistă asupra propriei nimicnicii. Metania este şi o metodă de a scăpa de aprinderile trupeşti ce vin frecvent din cauza mâncării necorespunzătoare. Aici intervine şi arderea caloriilor în surplus, efortul depus fiind folositor şi pentru distragerea de la gândurile păcătoase.

În timpul metaniilor se pot spune psalmi sau rugăciuni de umilinţă, sau se poate zice în gând sau şoptit (pentru o mai bună concentrare) rugăciunea lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!" Dacă sunt mai multe metanii de făcut, acestea se pot împărţi, punându-se pauze de citiri biblice sau patristice, meditaţii la cuvintele Mântuitorului sau ale Sfinţilor Părinţi, cercetarea acţiunilor săvârşite în ziua respectivă sau un şirag de rugăciunea lui Iisus.

Deşi s-ar părea că prin metanii se chinuie trupul, aceste de fapt se tonifică, se revigorează, întărind inima şi eliminând toxinele. Activitatea fizică asociată cu o alimentaţie normală sau chiar subcalorică favorizează starea de sănătate a organismului.

Trebuie menţionat că metaniile sunt mai ales manifestări de pocăinţă care sunt nepotrivite în anumite contexte. Sunt perioade în timpul anului bisericesc care exprimă în mod deosebit o stare de bucurie şi în care nu se fac metanii. Aceasta se întâmplă pentru slăvita Înviere a lui Hristos în Săptămâna Luminată şi de sâmbătă seară până duminică după-amiază, în tot timpul anului. Iar pentru perioada de revelaţii ale bucuriei ce însoţesc Naşterea şi Botezul Domnului, nu se fac metanii între aceste două mari praznice. În locul lor însă se fac metanii mici sau închinăciuni. Acestea nu mai presupun îngenuncherea şi atingerea pământului cu fruntea, ci doar aplecare până ce mâna dreaptă ajunge la pământ. Aceasta semnifică cinstirea din partea închinătorului, dar şi smerenia prin aducerea aminte că orice dreptate e ca o cârpă lepădată înaintea lui Dumnezeu; căci mântuirea o avem în dar.

Departe de a fi un act desuet, metania este un lucru folositor şi necesar pentru o bună sporire duhovnicească.