Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Liturgica Sfaturi practice în biserică: Comunicarea pastorală

Sfaturi practice în biserică: Comunicarea pastorală

Un articol de: Marius Daniel Ciobotă - 07 Iunie 2010

În viaţa unei comunităţi parohiale se ivesc multe situaţii care necesită contactul pastoral dintre preot şi enoriaşi, şi nu ne referim aici la interacţiunea integrată strict ritualurilor liturgice consacrate. Se impune amintit şi accentuat faptul că, pe lângă misiunea sa harismatică sau sfinţitoare, care se manifestă prin oficierea slujbelor religioase, preoţia are şi alte două dimensiuni de o importanţă esenţială: slujirea învăţătorească şi cea pastorală. Ultima le cuprinde şi le reprezintă oarecum pe primele două, întruchipând rolul slujitorului bisericesc de părinte sufletesc al întregii comunităţi în mijlocul căreia îşi desfăşoară activitatea. În virtutea acestei calităţi, care presupune multă responsabilitate şi delicateţe pedagogic-misionară, părintele dintr-o parohie devine persoana pe care trebuie să o cunoaştem şi să o solicităm, nu numai în ceea ce priveşte săvârşirea imediată ori programată a unor slujbe îndătinate precum botezul, cununia, înmormântarea ori alte diverse ierurgii, ci şi în scopul de a construi o relaţie pastorală vie, caldă şi ziditoare de suflet. Viziunea ceremonialistă, mercantilă, funcţionarială asupra persoanei şi slujirii preotului este una profund greşită. Menirea acestuia în sânul unei comunităţi este legată, în primul rând, de creşterea spirituală a membrilor ei în duhul creştin al Evangheliei, ideal pentru care el lucrează, cu timp şi fără timp, prin cuvântul său de învăţătură, dar mai ales prin conduita sa morală. Preotul este omul care ne poate alina frământările şi suferinţele sufleteşti, îndreptându-ne cugetul spre Mântuitorul Hristos, El Însuşi "Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14,6). El este un slujitor, însă slujirea lui nu este una contractuală, mecanică. Preotul nu furnizează servicii sociale, ci conduce sufletele spre Împărăţia lui Dumnezeu, ceea ce diferă fundamental de orice altă îndeletnicire umană, oricât de nobilă ar fi aceasta. Părintele este întotdeauna deschis pentru dialog, pentru comunicare. Orice prejudecată sau reticenţă comunicativă în raport cu persoana preotului este nejustificată, iar acolo unde ea există trebuie înlocuită cu o atitudine binevoitoare din ambele părţi. Aşadar, în calitatea lui de duhovnic şi păstor, părintele poate fi solicitat oricând pentru îndrumare în problemele de conştiinţă moral-creştină. În marile decizii ori dileme ale vieţii avem nevoie şi de sfatul duhovnicului, al păstorului nostru sufletesc, pentru a ne încredinţa că ne rezolvăm problemele creştineşte în primul rând, şi abia apoi în funcţie de alte considerente. De asemenea, preotul este prietenul şi educatorul creştin al copiilor şi al tinerilor noştri. El poate fi chemat periodic în mijlocul familiei noastre pentru convorbiri şi vizite de socializare pastorală. Datele lui de contact (număr de telefon, adresă ori, mai nou, e-mail), oferite cu disponibilitate credincioşilor, constituie auxiliare foarte utile în iniţierea şi menţinerea relaţiei pastorale de care vorbeam. Slujitorul Bisericii are vocaţia de a deveni un reper generator de echilibru în viaţa noastră spirituală, familială şi socială. La rândul său, el are nevoie de încrederea, susţinerea şi colaborarea noastră în toate iniţiativele pe care le ia spre folosul comunităţii de care se îngrijeşte. De aceea, preotul poate deveni o prezenţă aducătoare de sănătate duhovnicească în multe contexte ale vieţii noastre, pentru că mesajul pe care el îl transmite prin statutul şi misiunea lui este unul sfânt, curat, mântuitor.