Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Sfaturi practice în Biserică: Cum întrebuinţăm ofrandele (prinoasele) aduse la biserică?

Sfaturi practice în Biserică: Cum întrebuinţăm ofrandele (prinoasele) aduse la biserică?

Un articol de: Marius Daniel Ciobotă - 08 Mar, 2011

La fiecare Sfântă Liturghie, imediat după Rugăciunea Amvonului, preotul are îndatorirea liturgică de a binecuvânta, printr-o rugăciune specială, prinoasele aduse de credincioşi la biserică. Importanţa deosebită pe care o acordă ei acestui moment ne îndeamnă să stăruim aici cu câteva explicaţii practice. Motivaţia gestului de a aduce diferite daruri alimentare la biserică (colivă, fructe, legume ş.a.) este una profund creştinească, dovadă că textul Sfintei Liturghii conţine şi o cerere de mijlocire pentru "cei care aduc daruri şi fac bine" în sfintele lăcaşuri. Modelul biblic al acestei practici este jertfa blândului Abel, unul dintre fiii primilor oameni creaţi de Dumnezeu. De asemenea, rugăciunile speciale de binecuvântare a prinoaselor arată că aceste ofrande sunt aduse ca mulţumire cucernică, "după putinţă", pentru binefacerile lui Dumnezeu revărsate asupra noastră, deci "spre slava" Lui sau a sfântului prăznuit în ziua respectivă, pentru "pomenirea celor ce s-au săvârşit în dreapta credinţă" ş.a.m.d., toate întru nădejdea sfântă a răsplătirii dăruitorilor cu "bunătăţile cele veşnice, dar şi cu cele din această lume, împreună cu toate cele ce le sunt de folos".

Iată cum înţelepciunea patristică a văzut în practica oferirii prinoaselor la biserică o expresie a generozităţii creştine, înveşmântată în cel mai adânc sens euharistic (cuvântul grecesc "Euharistia" înseamnă "mulţumire"). După cum notam la început, constatăm cu bucurie pastorală cum credincioşii care aduc astfel de ofrande acordă o semnificaţie specială momentului în care preotul, înveşmântat cu toate odăjdiile sfinţite, le binecuvântează jertfele.

Pentru ca gestul să-şi îndeplinească scopul creştinesc, este recomandat ca, odată binecuvântate, aceste prinoase să fie oferite cu dragoste, fără vreo urmă de vanitate sau fariseism, celorlalţi participanţi la cult. Acesta rememorează şi cultivă duhul agapic al primelor comunităţi creştine. Numai că, pentru a păstra rânduiala cuvenită în sfântul lăcaş, este bine ca milosteniile să fie împărţite abia după terminarea slujbei (a miruitului), şi nu imediat ce preotul a încheiat citirea rugăciunilor respective. Pe lângă respectarea atmosferei liturgice încă în desfăşurare, printre beneficiile acestei recomandări se numără şi acela că dăruitorul şi cel care primeşte pot comunica firesc, ultimul având posibilitatea de a-şi exprima mai bine mulţumirea pentru darul primit, nemaifiind obligat să acorde atenţie slujbei. Relaţia interpersonală creştinească are astfel ocazia de a se îmbunătăţi. Ştiut este că, indiferent de natura lui, darul sincer şi curat este un factor al apropierii sufleteşti. În fond, trebuie să conştientizăm că nu venim la Sfânta Liturghie pentru a rămâne într-un individualism impersonal şi izolator, ci pentru a căuta comuniunea fraternităţii duhovniceşti, care, prin practica oferirii şi primirii prinoaselor liturgice, îşi găseşte un mod concret de manifestare.