Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Sfaturi practice în Biserică: De ce folosim pâine dospită la Liturghie şi nu azimă?

Sfaturi practice în Biserică: De ce folosim pâine dospită la Liturghie şi nu azimă?

Un articol de: Pr. Răzvan George Topală - 01 Sep, 2010

Mântuitorul Hristos a instituit Sfânta Euharistie în cadrul Cinei celei de Taină, în mijlocul celor doisprezece ucenici: "Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu..." (Mt. 26, 26). Vedem clar că pâinea dospită a fost materia fundamentală, alături de vin, întrebuinţată de Hristos.

În Biserica primelor secole creştine nu s-a pus problema legată de materia pentru Trupul Domnului din cadrul Jertfei liturgice pentru că, în practica ei, Biserica folosea pâine de grâu dospită numită "artos", adusă de creştini ca prinos.

Cum a apărut azima? Obiceiul de folosire a azimei a fost preluat din tradiţia iudaică în care se folosea la cina pascală. Evangheliile adeveresc faptul că Mântuitorul a instituit Sfânta Euharistie nu la Paştele iudaic, căci nu era vremea acestuia, ci la un Paşti special; deci nu avea cum să folosească azimă pentru că nu era timpul ei de consum. Evanghelistul Ioan spune că Mântuitorul a instituit Euharistia cu pâine dospită, căci răstignirea Sa a avut loc înainte de Paşti. Ceilalţi evanghelişti precizează că la Cina cea de Taină nu s-a mâncat azimă şi s-a numit Cină, şi nu Paşti. Un alt argument e faptul că la Paşti nimeni nu pleca din casă până a doua zi, şi totuşi Hristos, Cel ce este "Pâinea vieţii", a mers cu ucenicii la Ghetsimani pentru începutul Pătimirilor Sale.

În secolul al XI-lea, patriarhul Constantinopolului, Mihail Cerularie, a luat atitudine împotriva latinilor care începuseră să folosească începând cu secolul al IX-lea azimă în cadrul Sfintei Jertfe. Astfel, prin secolul al VII-lea azima se folosea în Spania, în secolul al IX-lea în Germania, iar în Apus s-a generalizat în secolul al XI-lea. Dacă romano-catolicii întrebuinţează azimă sub forma ostiei, acest lucru este o inovaţie nefondată, care nu are temei scripturistic, nici al practicii şi tradiţiei Bisericii creştine; chiar Papa Inocenţiu I († 417) a poruncit ca în Apus să se săvârşească Euharistia cu pâine dospită.

Pâinea dospită simbolizează firea omenească însufleţită a lui Hristos; este un "tip" al firii umane şi arată practic consubstanţialitatea Mântuitorului cu umanitatea noastră; iar aluatul reprezintă sufletul în trup. Azima simbolizează moartea, şi nu viaţa.

Deci, dacă Hristos a folosit pâine dospită la Cina cea de Taină, înseamnă că practica Bisericii Ortodoxe de a săvârşi Sfânta Liturghie tot cu pâine dospită, cu prescură sau artos, este conform cu exemplul şi învăţătura Mântuitorului; iar pâinea dospită este atât element principal în cadrul Sfintei Liturghii, dar constituie şi pentru alte Taine şi ierurgii materie necesară (la Cununie, Litie, Parastase).