Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Sfaturi practice în biserică: Despre pregătirea celor care ascultă predica

Sfaturi practice în biserică: Despre pregătirea celor care ascultă predica

Data: 29 Oct, 2010

Cel mai adesea este pusă în discuţie calitatea predicatorului, persoana celui care asumă adevărul credinţei în actul cuvântării. De puţine ori însă se are în vedere faptul că preotul predicator este, la momentul cuvântării, o persoană care împărtăşeşte credincioşilor pe Mântuitorul Hristos prin cuvânt, iar credincioşii care ascultă au menirea să se ridice la vrednicia celor propovăduite despre Dumnezeu. Sfântul Grigorie Teologul spune că prin predică "ne împărtăşim euharistic cu Cuvântul sfărâmat misterios" (Discours 45, 46). Aşadar, prin predică, preotul se adresează unor suflete curate şi binevoitoare.

Să ne amintim de Simon Magul care asculta predica Sfinţilor Apostoli Petru şi Ioan în Samaria şi, cu toate că a crezut cuvintelor propovăduite şi chiar s-a botezat, inima lui a rămas nedreaptă, socotind că poate cumpăra cu bani darul lui Dumnezeu (Fapte 8, 9-24). Observăm că nu este de-ajuns să ascultăm cuvântul predicii chiar pe temeiul mărturiei Duhului Sfânt prin săvârşirea de minuni, cum este cazul Sfinţilor Apostoli, ci ascultătorul este chemat să ia aminte la inima lui, organul receptiv al cuvântului.

Într-adevăr, inima este locul unde pătrunde cuvântul lui Dumnezeu, forul cel mai profund al minţii şi cugetării umane. Atunci când Părinţii Bisericii spun că mintea se coboară în inimă prin rugăciune, aceasta înseamnă că omul nu rămâne fără minte sau judecată proprie, ci găseşte lucrarea cea mai firească a ei: rugăciunea. Mintea care dobândeşte o astfel de lucrare este numită de Sfinţii Părinţi nus, deosebind-o de cugetarea noastră cotidiană asupra adevărului din lucrurile create.

În ascultarea predicii, credinciosul nu părăseşte lucrarea rugăciunii, el ia aminte la Cel care grăieşte prin preot, şi nu la persoana preotului, fiindcă acesta nu se propovăduieşte pe sine, ci pe Dumnezeu (cf. 2 Cor. 4, 5). Când cunoşti pe Cel care îţi grăieşte, adică pe Dumnezeu, nici plictiseala, nici oboseala sau vreo prejudecată nu te pot opri să te foloseşti de cele pe care le primeşti prin cuvânt. Trebuie să fie cu luare aminte şi cei care sunt deosebit de impresionaţi de forma cuvântului, de expresivitatea lui excesivă, şi nu de înţelesul duhovnicesc şi mai ales de comuniunea la care trimite împărtăşirea noastră de Cuvântul.

Cum ne putem pregăti pentru a asculta cu folos predica? Mai întâi, curăţindu-ne de orice viclenie a inimii prin mărturisirea păcatelor şi stăruind în cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi a învăţăturii dumnezeieştilor părinţi. Mântuitorul îi certa pe saduchei, care rătăceau neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29). Ascultând predica, să aşezăm înţelesul celor propovăduite în centrul vieţii noastre şi să nu căutăm măsura cugetării preotului la cele cugetate de noi înşine. Aceasta înseamnă să primeşti cu credinţă cele propovăduite şi să le împlineşti, ceea ce nu te opreşte, ci te determină să cugeţi asupra lor şi asupra ta însăţi. Astfel îi îndemna Sfântul Ioan Gură de Aur pe ascultătorii săi: să primească cuvintele sale ca pe nişte "bucate" alese din care să-i hrănească şi pe cei neştiutori, fără ca acestea să se împuţineze. (pr. lect. dr. Adrian Ivan)