Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Sfaturi practice în Biserică: Înţelesul corect al „fricii de Dumnezeu“ în pedagogia creştină

Sfaturi practice în Biserică: Înţelesul corect al „fricii de Dumnezeu“ în pedagogia creştină

Un articol de: Marius Daniel Ciobotă - 29 Noi, 2010

Mulţi dintre noi îşi amintesc acest înţelept şi sănătos principiu biblic ce domina educaţia românească tradiţională. Se spunea adesea: "Mi-am crescut copiii în frică de Dumnezeu". Sau: "Ai mei m-au crescut în frica lui Dumnezeu". Alteori, despre omul certat cu morala creştină, se spunea că "nu ştie de frica lui Dumnezeu". Cel care avea "frică de Dumnezeu" era un om cuminte, bun, credincios şi cinstit. Aşadar, în concizia ei, această sintagmă cuprindea generic preceptele unei conduite creştineşti exemplare. Din nefericire, omul modern, autonom şi eliberat de "prejudecăţi tradiţionaliste", a început să dea un sens peiorativ acestei expresii, care cuprinde în sine toată etica Sfintei Scripturi. Inclusiv în educaţia copiilor de astăzi, multe familii preferă o abordare decreştinată, care i-ar îndoctrina pe copii şi i-ar transforma în mistici ori habotnici(!) şi îi expun unor influenţe mai "liberale", în fapt atee şi materialist-hedoniste, "ferindu-i" de orice "interdicţie religioasă".

Trebuie aşadar să precizăm că, în duhul autentic al Bibliei, "frica de Dumnezeu" este de fapt ascultarea liberă şi conştientă de Tatăl nostru ceresc. Ea nu are nimic în comun cu groaza ori cu teroarea pe care o exercită un stăpân asupra supuşilor săi sau cu frica superstiţioasă de întâmplări rele. Dimensiunea esenţială a vieţii creştine este libertatea şi optimismul, nu constrângerea sau frica. În acest sens, a nu impieta asupra libertăţii copilului nu înseamnă a ignora total cultivarea simţului său moral-religios, lăsându-l pradă plăcerii instinctuale şi egoismului. Prezentându-i-se imagini şi povestiri de inspiraţie biblică, icoane din viaţa şi faptele Mântuitorului, călăuzindu-l către învăţarea unor rugăciuni simple, fiind familiarizat, prin cuminecarea frecventă, cu atmosfera bisericii, copilul va înţelege, pe cale pozitivă, că anumite atitudini sau fapte sunt bune, iar altele nu, şi că prin săvârşirea faptelor bune, el va fi asemenea lui Dumnezeu, ceea nu se întâmplă prin reaua făptuire.

Astfel, în sufletul copilului, "frica de Dumnezeu" va deveni ceea ce este de fapt: iubirea de Dumnezeu. Sfântul Apostol Ioan arată limpede această realitate: "În iubire nu este frică; ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica merge mână-n mână cu pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. Noi Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi" (I In 4, 18-19). Prin urmare, chiar dacă începe cu o teamă sfântă faţă de Dumnezeu, sentiment identificabil cu sfioşenia celui care nu vrea să dezamăgească persoana pe care o iubeşte şi o respectă cel mai mult, educaţia creştină are ca scop ultim desăvârşirea în iubire faţă de Dumnezeu. Toate actele noastre religioase (rugăciune, metanii, postire, cântare, slujire, milostenii, învăţătură, ascultare, mărturisire, împărtăşire etc.) au ca motivaţie ultimă iubirea de Dumnezeu.

În esenţă, toate cerinţele unei vieţi şi educaţii creştineşti autentice se cuprind în chemarea sfântă pe care preotul liturghisitor o adresează, având în mâini cereasca Euharistie: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!"