Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Sfaturi practice în biserică: Pârga roadelor, recunoştinţa adusă lui Dumnezeu

Sfaturi practice în biserică: Pârga roadelor, recunoştinţa adusă lui Dumnezeu

Un articol de: Pr. Ic. Dr. Grigore-Alexandru Meșteroaie - 30 Iun, 2010

Printre datoriile de bază ale omului, mulţumirea are o conotaţie specifică mai ales în raporturile acestuia cu divinitatea. În primul rând, omul este dator a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru că de la El a primit viaţa şi tot de la El primeşte neîncetat nenumărate daruri care întreţin această viaţă. Cain şi Abel reprezintă exemplele grăitoare ce ne amintesc de jertfele pe care ei le aduceau Creatorului drept mulţumire pentru roadele pământului. În practica vechi-testamentară, o parte din cereale sau animale, înainte de a fi utilizate în scopuri proprii, erau aduse la Templu şi afierosite, dăruite Domnului. Era o formă prin care oamenii mulţumeau lui Dumnezeu.

O rânduială practicată de foarte mulţi credincioşi în legătură cu anumite sărbători din cursul anului bisericesc păstrează şi astăzi caracterul recunoştinţei îndreptate către Dumnezeu. În ziua Schimbării la Faţă există tradiţia să fie aduse la biserică diferite prinoase (îndeosebi struguri, poame) pentru a fi binecuvântate. Acest fapt se leagă de primele roade ale pământului, ce sunt dăruite lui Dumnezeu ca pârgă, adică un început bun al noului rod. Rugăciunile rânduite cu asemenea ocazii evidenţiază acest gest astfel: "Binecuvintează, Doamne, această nouă roadă a viţei, pe care, prin buna întocmire a văzduhului, prin picăturile de ploaie şi prin liniştea vremii, ai binevoit a o aduce la acest ceas al coacerii şi celor ce vom gusta din ea, să ne fie spre veselie, iar celor ce au adus-o Ţie ca dar, spre iertarea păcatelor", iar în altă parte se precizează: "Cel ce ai poruncit fiecăruia dintre noi să-Ţi aducem după putinţă, ale Tale dintru ale Tale, primeşte şi cele ce s-au adus acum socotindu-le în vistieriile Tale cele veşnice". Pentru faptul că binecuvântarea acestor prinoase are loc într-un cadru liturgic, se conferă acestor daruri o însemnătate deosebită.

Mulţumirea concretă prin afierosirea unor daruri simbolice, cum sunt cele de la Sfânta Liturghie, trebuie să devină o coordonată firească a vieţii creştine, un gest reflex îndreptat spre Dumnezeu.