Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Sfaturi practice în biserică: Pocăinţa practică sau reparaţia

Sfaturi practice în biserică: Pocăinţa practică sau reparaţia

Un articol de: Marius Daniel Ciobotă - 27 Ian, 2012

Fascinantul episod al lui Zaheu are forţa de a ne menţine într-o atmosferă de prolifică reflecţie creştină. Lăsată intenţionat în voia nuanţelor de către evanghelist, curiozitatea vameşului rău famat faţă de persoana lui Iisus ("căuta să-L vadă") este de-a dreptul impresionantă prin virtua-lităţile pe care le deschide în plan hermeneutic şi existenţial. Intuiţia dumnezeiască a Mântuitorului în privinţa lui Zaheu este, de asemenea, subtilă şi în acelaşi timp revelatoare. Zaheu însă e dinamic, în pocăinţa lui. Nu este deloc expectativ. Are o reacţie viguroasă, instantanee şi senină la copleşitorul gest al lui Hristos de a Se autoinvita în casa lui. Simpla vizită a Învăţătorului, oricât de onorantă şi surprinzătoare, nu-i potoleşte avântul metanoic. Aşa că, în casă, deschide el însuşi dialogul, cu atitudine făţişă. Pocăinţa lui trece rapid de la nivelul contemplativ la cel practic şi se arată hotărât să procedeze concret în direcţia unei reabilitări. Este momentul chintesenţial al implicaţiilor morale pe care le conturează pericopa: reparaţia. Iată, aşadar, diferenţa crucială dintre omul vechi şi cel nou, născut din autentica pocăinţă! Cumpănindu-şi radical diferit existenţa, se hotărăşte, irezistibil, să-şi îndrepte păcatul. Cu orice cost. Şi merge până la capăt. Cuvântul latinesc reparo, are înseamnă a redobândi, a reînnoi, a reface, iar converto, ere, echivalează cu a (se) întoarce, a (se) îndrepta. Ambele construiesc pregnant semantica gestului de faţă. Prin determinarea sa reparatorie, Zaheu se arată înnoit moralmente, perfect capabil de a-şi redobândi calitatea de "fiu al lui Avraam" - fiu al lui Dumnezeu, în definitiv. Lăcomia sa veroasă, revoltătoare pentru comunitate, a dispărut. Omul surprinde total prin capacitatea sa de jertfă, pe care o ilustrează energic. Nimic nu-l mai poate opri acum să parcurgă drumul invers, de la beteşug către sănătatea sufletului. Deşi dă ceva, mult chiar şi pentru generozitatea clasică, el câştigă un lucru infinit mai valoros: o inimă curată, alături de Iisus. Paradigma spirituală a fiului risipitor revine în acest context. Iată că, în lumina Evangheliei, pocăinţa veridică are dimensiuni exhaustiv practice. Nu se epuizează într-un sentiment de remuşcare, fie el cât de adânc, ci merge până la reparaţia totală a daunelor, sufleteşti şi materiale. În arborescenţa atât de imprevizibilă a relaţiilor cu semenii, corectarea greşelilor ar trebui să aibă valoare salutară. Dovada unui caracter frumos constă în putinţa internă şi practică de a şti când şi cum să-şi rectifice o atitudine. Indiferent faţă de cine. Însă la fel de frumos sufleteşte poate fi cineva care ştie într-adevăr cum să primească un astfel de act reparator, pentru că, aşa cum viaţa ne-o arată, rolul lui Zaheu este interschimbabil.