Sfaturi practice în Biserică: Să ascultăm cu luare aminte lecturile biblice ale Postului Mare

Credinciosul angajat în viaţa liturgică a Bisericii observă cu uşurinţă conotaţiile speciale pe care le prezintă rânduielile de slujbă din perioada Postului Mare. Mesajul tuturor acestor structuri cultice se concentrează pe îndemnul mobilizator de a ne pregăti, în toate privinţele, dar mai ales duhovniceşte, pentru slă-vitul praznic al Învierii Domnului. Atitudinea sobră, ascetică a textelor liturgice exprimă caracterul de priveghere al Postului Mare. Ce presupune îndeobşte privegherea? O aşteptare meditativă a unui eveniment de maximă importanţă. Noi aşteptăm Învierea Domnului, dar nu în mod pasiv. O aşteptăm, pregătindu-ne cu grijă sufletele şi trupurile. Este, aşadar, o aşteptare activă prin gând şi faptă. Această pregătire are două aspecte: unul, să-i spunem negativ, de eliberare treptată, prin post şi pocăinţă, din chingile patimilor, iar altul, pozitiv, în care ne umplem de lumină spirituală, pe măsură ce asimilăm, cu mintea înduhovnicită, semnificaţia supremă a mântuirii noastre prin Jertfa şi Învierea lui Iisus. La această pregătire a noastră contribuie şi citirile scripturistice pe care le conţin slujbele Postului Mare. Sfinţii Părinţi au rânduit ca în această perioadă specială să se lectureze cu preponderenţă din Scriptura Vechiului Testament (din Facere, Ieşire, Psalmi, Proverbe, Profeţi, Iov etc.). De fapt, exceptând zilele de sâmbătă şi duminică (când se citeşte din Noul Testament) şi pericopele speciale din Săptămâna Patimilor, toate lecturile biblice ale Triodului sunt preluate din Vechiul Testament.

Să ţinem cont şi că, începând de la Paşte, orice lectură din această parte a Scripturii încetează, luându-i locul citirea unor fragmente extrase numai din Noul Testament. Explicaţia este, credem, evidentă. Însuşi Vechiul Testament a avut o valoare pedagogică, de pregătire a poporului ales, şi prin el a întregii omeniri, pentru "harul şi adevărul care au venit prin Iisus Hristos" (In. 1, 17). Prin rânduiala Vechiului Testament s-a lucrat în lume "plinirea vremii" (Gal. 4, 4). Astfel, în sens spiritual, Vechiul Testament a fost un "post" pregătitor pentru primirea lui Hristos-Paştele Care marchează trecerea de la expectativa tensionată a privegherii la starea plenară, de bucurie şi libertate în Duhul Sfânt. Conştiinţa penitenţială pe care o cultivau toate învăţăturile şi rânduielile religioase ale Vechiului Legământ este simbolizată, aşadar, prin tonalitatea duhovnicească austeră a Postului Păresimilor. Spre deosebire de evreii antemesianici, noi, cei de astăzi, avem însă o certitudine esenţială, care schimbă radical totul: Mântuitorul S-a jertfit şi a Înviat pentru a ne dărui putinţa învierii eterne din moartea păcatului. Nădejdea noastră are, astfel, temelie de neclintit. De aceea, să ascultăm citirile din Scriptura Vechiului Testament cu conştiinţa că, în perioada pregătitoare a postului, ne asemănăm omenirii întunecate de odinioară care aştepta Lumina "descoperirii neamurilor". Străduindu-ne să o primim cum se cuvine, ea ne va răsări "a treia zi, după Scripturi", din mormântul purtător de viaţă al Domnului Hristos.