Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Intrarea Domnului în Ierusalim, împlinirea aşteptării mesianice

Intrarea Domnului în Ierusalim, împlinirea aşteptării mesianice

Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 01 Apr, 2015

Aici se aflau foarte mulţi iudei care se pregăteau să sărbătorească Paştele deoarece în acea perioadă pentru evrei aceasta era cea mai mare dintre toate sărbătorile  pe care le ţineau. Pentru această sărbătoare veneau iudei din toate colţurile Imperiului Roman de atunci şi umpleau dealurile din jurul Ierusalimului. După moartea lui Irod Idumeul, în timpul domniei lui Arhelau, etnarh al Iudeii, Samariei şi Idumeii, ţara fusese sfâşiată de războaie civile şi religioase care durau de 10 ani. În anul 6 d.Hr., Împăratul Octavian Augustus l-a destituit şi a instalat în locul său un procurator roman care îşi avea reşedinţa la Cezareea Palestinei, însă an de an venea de sărbă-toarea Paştilor la Ierusalim şi stătea în fortăreaţa Antonia lipită de Templu pentru a asigura liniştea şi ordinea în cetate. Astfel, centrul lumii evreieşti, Templul şi oraşul Ierusalim, se găsea sub dominaţia directă a unei puteri străine. Trupele romane erau peste tot şi prezentau o forţă ameninţătoare.

Toată suflarea evreiască aştepta venirea lui Mesia

Paştele care comemora eliberarea evreilor din sclavia egipteană devenise în această perioadă de ocupaţie romană şi o sărbătoare solemnă impregnată de semnificaţii simbolice. În timpul acestei sărbători, atmosfera din Ierusalim era animată de speranţă şi de promisiunea eliberării. Mai ales în aceste zile, toată suflarea evreiască aştepta venirea lui Mesia pe care Îl vedeau ca pe un eliberator de sub ocupaţia romană. De aceea, după minunea Învierii lui Lazăr iudeii văd în Mântuitorul Iisus Hristos pe Mesia Cel aşteptat să-i elibereze de jugul asupririi romane. Referindu-se la acest episod, sinaxarul Duminicii Floriilor ne spune: „Copiii evreilor, şi ei chiar, aşterneau înaintea Lui haine şi ramuri de finic; unii le aruncau, iar alţii le purtau în mâini şi strigau, mergând înaintea Lui: „Osana, Fiul lui David, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului Împăratul lui Israel“.

În Scriptura Noului Testament toţi Sfinţii Evanghelişti (Matei 21, 1-11; Marcu 11,1-11; Luca 19, 29-38; Ioan 12, 12-18) ne vorbesc despre intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. În mod special, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul spune: „Deci, da mărturie mulţimea care era cu El când L-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta“ (Ioan 12, 17-18).

Din acest text înţelegem că această primire triumfală pe care o fac iudeii Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost cauzată de minunea învierii lui Lazăr care i-a determinat să creadă că El este regele davidic pe care îl aşteptau şi prin care nădăjduiau să dobândească eliberarea naţională. Învierea lui Lazăr şi intrarea Domnului în Ierusalim sunt strâns legate între ele, lucru vădit şi de troparul Duminicii Floriilor când spunem „Învierea cea de obşte, mai înainte de Patima Ta adeverind-o, pe Lazăr din morţi L-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii cântăm: Osana, Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat Cel ce vii întru numele Domnului“. Referindu-se la această legătură, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Ieri, adică în sâmbăta lui Lazăr; sărbătorea Betania, iar astăzi, adică în Duminica Floriilor, întreagă Biserica se bucură de prezenţa sfântă. Ieri, Hristos dăruia viaţă unui om, adică lui Lazăr, iar astăzi, El Însuşi vine spre moarte. Ieri îl învia pe mortul de patru zile, astăzi vine în Ierusalim ca să învieze din morţi după trei zile“.

Hristos este ovaţionat ca Împărat în urma învierii lui Lazăr

Printre mulţimile ce se aflau la Ierusalim s-au răspândit cu repeziciune minunea învierii lui Lazăr şi iminenta venire a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. De aceea, masele de oameni agitate se adunau pe drumurile ce mergeau spre porţile oraşului, unii tăiau crengi de palmier şi le aşezau pe jos, alţii îşi întindeau hainele pe drum pentru ca Mântuitorul nostru să calce pe ele amintind de ritualul pe care îl practica poporul la primirea regilor de odinioară în Ierusalim. Când Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim călare pe asin era o atmosferă de entuziasm debordant. Era un gest al poporului de sfidare faţă de autoritatea romană prin ovaţionarea regală a Domnului nostru Iisus Hristos. În fapt, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Matei, iudeii vedeau în El împlinirea profeţiei din Zaharia: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei. (cap. 9, v. 9). Mântuitorul împlineşte întocmai această profeţie venind în Ierusalim într-o smerenie deplină, în ciuda osanalelor şi a primirii împărăteşti pe care o face poporul evreu.

Referindu-se la acest episod, Sinaxarul ne spune: „Acest lucru s-a întâmplat pentru că Preasfântul Duh le-a mişcat inimile lor spre lauda şi slava lui Hristos. Prin stâlpări, adică prin ramuri fragede, s-a arătat mai dinainte biruinţa lui Hristos împotriva morţii, căci era obiceiul ca învingătorii în lupte sau războaie să fie cinstiţi şi însoţiţi în procesiuni triumfale cu ramuri de copaci verzi. Mânzul de asină ne închipuie pe noi, poporul care ne tragem din păgâni. Hristos şezând pe mânzul asinei şi odihnindu-Se pe el este proclamat înălţător de trofee, biruitor şi împărat al întregului pământ“.

Bucuria iudeilor la intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este justificată de speranţa lor că El îi va elibera din robia romană. De aceea, folosesc cuvintele: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!“ (Ioan 12, 13).

Imnul adresat Domnului arată că Mântuitorul e slăvit în cer şi pe pământ

Cuvântul osana este ebraic şi înseamnă mântuieşte (Sfântul Nicodim Aghioritul). El provine dintr-un Psalm al lui David, care era cunoscut iudeilor pentru că se cânta în sinagogi: „O, Doamne, mântuieşte! O, Doamne, sporeşte! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului; binecuvântatu-v-am pe voi din casa Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă“ (Ps. 117, 25-27). Am putea spune că iudeii au adaptat un cuvânt liturgic la această împrejurare. Referindu-se la acest cuvânt Sfântul Grigorie Palama spune: „Osana reprezintă un imn adresat Domnului care înseamnă mântuieşte, iar întru cei de sus arată că Hristos nu este slăvit numai pe pământ, ci şi de către îngerii din cer“.

Chiar dacă au auzit că întreg poporul slăvea pe Hristos, indignarea în rândul arhiereilor, cărturarilor şi fariseilor a crescut când i-au auzit pe copii strigând: „Osana, Fiul lui David!“ şi au protestat înaintea Domnului Iisus Hristos Care le-a răspuns: „Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă?“ (Matei 21, 15-16). Aşa cum aminteşte şi Hristos, imnele de slavă cântate de copii au fost prorocite în Vechiul Testament de regele David: „Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător“ (Ps. 8, 2). Sfântul Grigorie Palama spune că „aceşti copii s-au arătat mari teologi, iar imnul lor a fost un imn teologic, chiar dacă ei erau needucaţi şi neînvăţaţi“.

Astăzi, suntem chemaţi şi noi să fim ca pruncii din Ierusalim şi să-L slăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos cu inimă curată de copil pentru a ne face părtaşi şi noi Ierusalimului Ceresc deschis nouă prin Patima, Moartea şi Învierea Sa. Acum, când Hristos merge spre Patimă, să intensificăm postirea noastră, atât trupească, cât şi duhovnicească, şi să fim alături de El în săptămâna ce ne stă înainte, a Sfintelor Sale Pătimiri, prin participarea la sfintele slujbe, arătând fidelitatea şi dragostea, faţă de El, a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, pentru a ne face cu adevărat pe deplin părtaşi ai bucuriei Învierii Sale.