Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Antifoanele

Antifoanele

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 03 Sep, 2018

În primele secole creştine, după adunarea poporului în biserică şi intrarea arhiereului şi a preoţilor, Sfânta Liturghie începea cu lecturile din Sfânta Scriptură şi explicarea lor (pre­dica).

Antifoanele au apărut mai târziu, ca un serviciu liturgic distinct oficiat în timpul procesiunii spre biserica în care urma să se săvârşească Sfânta Liturghie. Se cântau psalmi însoţiţi, ca refrene, de anumite imnuri liturgice şi se rosteau rugăciuni. Începând cu secolele VII-VIII, acest serviciu liturgic devine o parte introduc­tivă a Sfintei Liturghii, păstrând însă până astăzi caracterul de pregătire pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu şi sco­ţând în evidenţă, alături de Intrarea mică şi de Intrarea mare, sensul dinamic al Liturghiei, de înaintare spre Împărăţie.

Denumirea de antifoane vine de la practica cântării alternative a psalmilor şi a refrenelor de către două grupuri de cântăreţi. Până în secolul al XIV-lea se cântau ca antifoane psalmii 91, 92 şi 94, precedaţi de rugăciunile corespun­zătoare rostite cu voce tare şi încheiate cu ecfonise. Ca refren al celui de-al doilea psalm întâlnim, după secolul al VI-lea, imnul „Unule - Născut”, atribuit împă­ra­tului Iustinian. Treptat s-a ajuns să nu se mai cânte decât câte trei stihuri din fiecare psalm, aşa cum este prevăzut până în prezent de cărţile de cult la rânduiala Liturghiei din zilele de rând.

Din secolul al XIV-lea, în duminici şi în sărbători, psalmii antifonici au fost înlocuiţi cu antifoanele specifice slujbei Obedniţei, şi anume psalmii 102 şi 135 şi Fericirile (cu stihiri).

În practică, în special în parohii, cu excepţia praznicelor împărăteşti care au antifoane speciale, ca antifoane se cântă numai versetul întâi al Psalmului 102, imnul „Unule - Născut” şi Fericirile (fără stihiri).

Antifoanele ne pregătesc pentru a deveni părtaşi iubirii dumnezeieşti prin intrarea în Împărăţia Sfintei Treimi. De aceea înaintea primelor două antifoane slăvim Sfânta Treime, iar înainte de cântarea Fericirilor ne rugăm, precum tâlharul pe cruce, să fim po­meniţi întru Împărăţia veşnică deschisă nouă de Învierea lui Hristos.