Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Cunoașterea lui Dumnezeu prin rugăciune

Cunoașterea lui Dumnezeu prin rugăciune

Un articol de: Marius Nedelcu - 20 Iun, 2015

Astăzi, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Calist, Patriarhul Constantinopolului, încercăm să evidențiem o temă importantă a acestui teolog isihast: cunoașterea lui Dumnezeu prin rugăciune. Tema cunoașterii și înțelegerii voii lui Dumnezeu se află în centrul teologiei isihaste, dar în dezvoltările moderne ale Teologiei Ortodoxe de factură academică nu este tratată și evidențiată corespunzător.

Ideea abordării acestui text a plecat de la o constatare pe care am făcut-o în cadrul pregătirii mele teologice seminariale și universitare. Am observat că în manualele de teologie dogmatică românești tema cunoașterii lui Dumnezeu este tratată în general la capitolul revelație. Este cunoscută între teologi clasificarea revelației în naturală și supranaturală, iar apoi tratarea separată și autonomă a Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții. Impresia generală a unui cititor este că, după această structură, tot ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu a fost descoperit în monumente sau tezaure trecute, care consemnează descoperirea Acestuia către om. De asemenea, la polul opus vedem că teologia isihastă pare să împrospăteze această perspectivă clasică cu teme noi foarte interesante. De exemplu, într-o lectură minimalistă, am regăsit la Sfântul Calist, Patriarhul Constantinopolului, tratată tema cunoașterii lui Dumnezeu prin rugăciune, care lipsește din manualele noastre de teologie dogmatică. Contribuția acestui sfânt isihast la dezvoltarea unei ermeneutici ortodoxe sau specifice Răsăritului Ortodox a fost evidențiată de părintele prof. dr. Constantin Coman, în lucrarea `Erminia Duhului~ (Editura Bizantină, 2002). Datorită limitărilor impuse de dimensiunea textului nostru vom aborda o temă conexă cu cea a părintelui profesor, și anume ce înseamnă cunoașterea lui Dumnezeu prin rugăciune.
Din sistematizarea textului Patriarhului Calist (Capete despre rugăciune, Filocalia, vol. 8), părintele Constantin Coman prezintă cel puțin trei căi de cunoaștere a lui Dumnezeu: „În repetate rânduri pe parcursul lucrării sale, Calist Patriarhul se referă la cunoștința din Scripturi, comparând-o, pe de o parte, cu cunoștința dobândită din înțelesurile sădite de Dumnezeu în creație, iar pe de altă parte, la cunoștința dobândită prin împărtășirea nemijlocită de Duhul lui Dumnezeu” (`Erminia Duhului~, p. 229).

Rugăciunea, curățire ascetică și urcuș spre cunoaștere

Din scrierile Patriarhului Calist trebuie să vedem în care din categoriile prezentate se înscrie cunoașterea lui Dumnezeu prin rugăciune: la cunoașterea din Scripturi, la cunoașterea venită din contemplarea creației sau la cunoașterea nemijlocită a lui Dumnezeu. Rugăciunea este o realitate care îl însoțește pe om în cadrul procesului de cunoaștere a lui Dumnezeu. Ea vine ca o reacție firească atunci când omul gustă din măreția și slava dumnezeiască și con­știentizează nivelul duhovnicesc scăzut al său. „După ce mintea a dobândit cu ajutorul harului o înţelegere vădită a lui Dumnezeu, prin cugetarea la cele din jurul lui Dumnezeu şi prin insuflarea Duhului de viaţă făcător, să se cerceteze pe sine şi neputinţa (...). Şi aşa (...) să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune” (Filocalia 8, p. 262).

Pe lângă aspectul ascetic al rugăciunii, ea este călăuză sigură spre cunoașterea lui Dumnezeu, călăuză care trece de la cunoașterea prin Scriptură sau contemplarea lumii la cunoș­terea prin experiență nemijlocită. În starea de rugăciune, omul cere ca Dumnezeu să vină la el și să îi descopere în mod direct voia Sa și lucrarea Sa. „Iar rămânând astfel, cu vederea care adună cugetările şi înţelesurile mai înainte spuse, ba şi învăţăturile despre Dumnezeu, şi le sădeşte pe acestea în inimă ca în Dumnezeu, să-L înduplecăm prin rugăciunea cuvenită să lase Duhul Lui, cu tot ce este în El, în noi şi să izvorască în noi înţelesuri dumnezeieşti şi mai presus de lume, cărora le poţi spune şi râuri” (Filocalia 8, pp. 239-240). În manualele noastre de teologie dogmatică se vorbește de cunoaș­terea lui Dumnezeu ca o realitate dată, care poate fi accesată de toți oamenii, or, realitatea nu este așa, ci trebuie elucidate condițiile în care omul se poate împărtăși de cunoașterea nemijlocită a lui Dumnezeu.

Condițiile în care omul accesează adevărata cunoaștere

Calist Patriarhul vorbește de un efort spre rugăciune care transformă din interior persoana umană. „De aceea efortul spre rugăciune şi spre limpezimea conştiinţei prezenţei lui Dumnezeu e şi metoda cea mai bună de însănătoşire a minţii, de refacere a capacităţii de a cunoaşte pe Dumnezeu ca realitate esenţială, prin stăruirea liniştită în contemplarea Lui” ( Filocalia 8, p. 327). Calea contemplației sau a vederii nemijlocite a lui Dumnezeu este cunoașterea adevărată, iar rugăciunea este și ea o cunoaștere care pregătește și se unește cu această metodă deplină. Calist Patriarhul spune: „Viaţa contemplativă (văzătoare) este împreună-vieţuitoare şi prietenă neîncetată a sfinţitei rugăciuni. Iar amândouă sunt odraslele cele mai pline de har şi îndumnezeitoare ale sufletului. (...) Din pricina celor spuse, vederea şi rugăciunea sunt atât de unite între ele, încât Părinţii spun în chip unitar de amândouă că sunt faptă şi contemplare (vedere) a minţii” (Filocalia, vol. 8, p. 252). Părintele Stăniloae interpretează și el în notele textului filocalic legătura dintre rugăciune și cunoaștere contemplativă, arătând că ele sunt două aspecte ale unei lucrări complexe. „Între rugăciune şi vedere (contemplare) nu e numai o unire ca între două lucrări, ci o unitate, prin faptul că au devenit o singură lucrare. Sufletul, când se roagă intens lui Dumnezeu, Îl «vede» (contemplă), şi invers, când Îl «vede» (contemplă), se roagă neîmprăştiat. Nu poate face una fără alta” (Filocalia 8, nota 522). Teologul român arată clar că nu există cunoaștere a lui Dumnezeu în afara rugăciunii: „Cunoştinţa este pricinuită de rugăciune, căci rugăciunea însăşi este o adiere suflată de Duhul Sfânt în suflet. Deci cunoştinţa este contactul nemijlocit cu Dumnezeu, Care se face prezent în fiinţa omului prin suflare. În rugăciune se face cunoscut Dumnezeu, întrucât produce în suflet, prin prezenţa Lui, nevoia să I se adreseze. Dumnezeu se face prezent în suflet ca partener de dialog” (Filocalia 8, nota 542). Părintele Stăniloae arată și conținutul rugăciunii. Interpretând cuvintele „legături sfințite”, el spune: „Legăturile cu care rugăciunea leagă mintea de Hristos sunt relaţii afectuoase, pline de simţire. Ele nu sunt trimise numai de sus ca nişte ancore în solul sufletului, ci apar şi de jos, din suflet, ca nişte actualizări ale potentelor sale, dar totdeauna cu ajutorul trimis de sus, ca nişte răspunsuri la chemările de sus” (Filocalia 8, p. 262). Din cele câteva texte prezentate mai sus, cred că am putea contura o temă teologică de foarte mare importanță și actuală, cunoașterea lui Dumnezeu prin rugăciune, sau în rugăciune, într-o vreme în care cuvântul pare că și-a pierdut valoarea și implicit este demonetizat. Inflația de cuvinte frumoase, dar fără fundament trebuie echilibrată prin cuvântul rugător, prin cuvântul mărturisitor.