Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Cuvioasa Maria Egipteanca, vas ales al Duhului şi model de pocăință

Cuvioasa Maria Egipteanca, vas ales al Duhului şi model de pocăință

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 01 Apr, 2020

La 1 aprilie și în Duminica a 5-a din Postul Mare o cinstim pe Sfânta ­Cu­vioasă Maria Egipteanca. Ea este femeia care, prin întâlnirea cu ­Sfânta Cruce, şi-a schimbat total felul de viaţă, trăind în pocăinţă deplină, în mare nevoinţă şi ­ajun­gând astfel la mântuire. În acest sens, troparul ­Cuvioasei este eloc­vent: „Întru tine, maică, cu ­osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Marie, duhul tău”. 

Biserica a așezat cinstirea ­Cuvioasei Maria Egipteanca spre finalul Postului Mare pentru a ne oferi ajutor în urcușul nostru ­du­hovnicesc spre Înviere, ară­tându-ne astfel exemplul unui om la fel ca noi, care şi-a schimbat viaţa prin pocăinţă şi a ajuns la mântuire. Prin chipul vieții ei primim încurajarea că nu este târziu niciodată să punem început bun prin pocăință pentru dobândirea vieţii veşnice.

Viața Cuvioasei Maria Egipteanca, scrisă de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului, este un manual al pocăinței şi al bucuriei sfințeniei dobândite prin post şi rugăciune.

Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan arată că Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca „prin pocăinţă s-a făcut biserică a Duhului Sfânt, vas ales, alăută duhovnicească, porumbiţă cerească şi casă a tuturor bunătăţilor”.

Pentru noi, cei de astăzi, Cuvioasa este pildă a pocăinţei şi a ridicării omului din păcat prin smerenie şi prin post. Și acest lucru îl măr­turisește și o cântare din Triod la Duminica a 5-a: „Pildă de po­căinţă avându-te pe tine, Prea­cuvioasă Marie, roagă pe Hristos să ne dăruiască nouă aceasta în vremea postului; ca în credinţă şi în dragoste să te lăudăm pe tine cu cântări”.

În aceste timpuri de pandemie este de folos să o chemăm în ajutor rugându-ne: „O, Preacuvioasă Maică Maria Egipteanca, cea care stră­luceşti în lumina Dumnezeirii, roagă-L pe Multmilostivul Dumnezeu să ne dea iertare de păcate şi mântuire sufletelor noastre, ca în cereasca Împărăţie împreună cu sfinţii şi cu îngerii de-a pururi să-I dăm slavă lui Dumnezeu cântând: Aliluia! Cuvioasei Maici Maria Egipteanca, cele de laudă îi aducem pentru nevoinţele ei, cele mai presus de fire, că l-a biruit pe veliar cu ­pu­terea Sfintei Cruci şi cununa slavei a dobândit-o de la Dumnezeu. Roagă-te Stăpânului Hristos să ne ierte de păcate şi pe noi, cei care te lăudăm şi-ţi cântăm: Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Maică Maria, ­şi roagă-te să fim şi noi mai credincioşi, mai smeriţi, mai răbdători!”

Citeşte mai multe despre:   Sfânta ­Cu­vioasă Maria Egipteanca  -   pocainta  -   Duminica a 5-a din Post