Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Drumul Crucii

Drumul Crucii

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 24 Apr, 2019

Domnul nostru Iisus Hristos se răstigneşte pentru mântuirea neamului omenesc. Pentru creştini, Vinerea Mare este cea mai tristă zi din an, când ne amintim de Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului. În această zi, mai ales la Ierusalim, este tradiţia de a se parcurge Drumul Crucii, adică itinerarul suferinţei Domnului Iisus Hristos din ziua răstignirii.

În general, un condamnat la moarte prin răstignire era obligat să-şi ducă crucea până la locul execuţiei. Şi în cazul Mântuitorului, lucrurile s-au petrecut la fel. Răstignirea a avut loc vineri 14 Nisan.

Tradiţia creştină, care s-a aplecat cu pietate asupra Sfintelor Pătimiri ale Domnului, la Ierusalim, împarte Drumul Crucii în 14 opriri, şi anume: 1. Domnul este batjocorit şi supus chinurilor în pretoriu; 2. Domnul ia Crucea în spate şi porneşte spre Golgota; 3. Epuizat de chinuri şi zdrobit de greutatea Crucii, Domnul cade; 4. Maica Domnului îşi face loc prin mulţime şi încearcă să îşi ajute Fiul; 5. Simon Cirineanul este silit de ostaşi să ducă Crucea lui Hristos; 6. O femeie bună la suflet, Veronica, oferă Mântuitorului o năframă să-şi şteargă sudorile de pe faţă, iar chipul Domnului i-a rămas întipărit pe năframă; 7. Domnul cade din nou, la ieşirea din cetate; 8. Spre dealul Golgotei, fiicele Ierusalimului plâng pe Domnul; 9. Aproape de locul răstignirii, Domnul cade pentru a treia oară; 10. Când ajunge la locul răstignirii, Domnul este dezbrăcat şi pregătit pentru crucificare; 11. Domnul este pironit pe cruce; 12. Domnul îşi dă viaţa pentru mântuirea lumii; 13. Coborârea Domnului de pe Cruce şi 14. Punerea Domnului în Mormânt.

Fiecare creştin care merge în pelerinaj la Ierusalim parcurge Drumul Crucii, numit în Ţara Sfântă şi Via Dolorosa. Itinerarul actual de pelerinaj pe Via Dolorosa datează din secolul al XII-lea, când, conform tradiţiei creştine, s-a stabilit parcursul Drumul Crucii începând de la fortăreaţa Antonia şi terminând cu Sfântul Mormânt. Acest pelerinaj este unul excepţional pentru toţi creştinii, pentru că ne aduce pe Drumul Crucii, unde Domnul nostru Iisus Hristos a suferit pentru mântuirea noastră.