Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Duhul Sfânt, Inspiratorul frumuseții și al oricărei înțelepciuni

Duhul Sfânt, Inspiratorul frumuseții și al oricărei înțelepciuni

Un articol de: Costion Nicolescu - 19 Iun, 2016

Totul este taină în Duhul Sfânt! Sfinților Părinți ai primelor veacuri creștine le‑a fost relativ greu să‑L deslușească. A fost nevoie de un al doilea Sinod Ecumenic pentru ca în mărturisirea de credință să fie formulată dogmatic învățătura despre Persoana Duhului. De altfel, Însuși Hristos ne avertizase în legătură cu această dificultate: „Duhul Adevărului, pe Care lumea nu‑L poate primi, pentru că nu‑L vede şi nici nu‑L cunoaște; Îl cunoaşteţi voi, de vreme ce la voi rămâne şi întru voi va fi” (Ioan 14, 17).

Duhul este de taină și, totodată, revelator de taine, în primul rând al Tainei Hristos. Pe El Îl invocăm la orice Sfântă Taină și la orice ierurgie. El ne sfințește apa Botezului, îmbrăcându‑ne cu haina nepre­țuită Hristos, născându‑ne și călăuzindu‑ne întru asemănare. El face ca pâinea și vinul să devină Trup și Sânge, cu adevărat Hristos în Potirul euharistic. El face ca un simplu ulei să devină Mir consacrator și sfințitor. Duhul sfințește și con­sfințește. Însufle­țește, aprinde do­rința de lucrare slujitoare!

E Duh al slujirii! Slujește cu noi în fața altarelor lui Dumnezeu și face din inimile noastre altare. Cu invocarea Lui, Împărat Ceresc, începe șirul oricăror rugăciuni în biserică sau la chilie sau pe cale. La începutul lumii plutea pe deasupra apelor, în dumnezeiască „clocire” de viață aducătoare (cf. Facerea 1, 2). Prin Duhul vine suflarea de viață insuflată omului la facerea lui. Prin intermediul Duhului Sfânt pătrunde blând Hristos în pântecele Maicii Sale, întru o neprihănită zămislire!

Duhul Sfânt face posibilă Teologia

Prin El se revarsă ploaie luminoasă peste omenire, energiile necreate (vezi și imaginea excep­țională de la finalul aventurii în Zonă a celor trei personaje din Călăuza lui Andrei Tarkovski). „Duhul nu are alt rol decât acela să ne facă proprii aceste energii ale lui Hristos și darurile care ne apropie de asemănarea cu El”, spunea părintele Dumitru Stăniloae. Ferice de cei care le receptează și lucrează întru ele. Sfinți se vor numi ei! Duhul pretutindenea este și toate le împli­nește! Este Persoana din sânul Sfintei Treimi proximă față de om. Neîncetat prezentă și dornică de con‑lucrare. I se cuvine sărbătorească întâmpinare: „Fiecare să‑și încununeze ușa inimii sale! Duhul Sfânt să dorească să intre pe ea ca să se sălășluiască înăuntru și să dea sfințire. Căci iată, El umblă pe la toate ușile să vadă unde să Se sălășluiască” (Sfântul Efrem Sirul, Imnul Naș­terii 5, 10). Conlucrarea cea mai rodnică este în Biserică: „Lucrarea generală mântuitoare a Duhului lui Hristos în Biserică se efectuează prin harul dumnezeiesc sau ea însăși este harul dumnezeiesc”, afirma teologul român meționat mai sus. În acest fel, în Biserică, în chip minunat, „omul e transformat cu timpul în întregime prin har, sau prin lucrarea Duhului, dacă colaborează cu El”. Transfigurare! Din imboldul Lui, toate duhurile slujitoare de Dumnezeu sunt lucrătoare întru aceasta.

Duh al deslușirii! Al celor de aici și al celor de dincolo. Prin Duhul reușim să deslușim cât de cât câte ceva din cele ale Dumnezeirii: „Cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le‑a cunoscut, în afară de Duhul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2, 11). Și încă: „Pe cele ce ochiul nu le‑a văzut şi urechea nu le‑a auzit şi la inima omului nu s‑au suit, pe acelea le‑a gătit Dumnezeu celor ce‑L iubesc. Nouă însă ni le‑a dezvăluit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul pe toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu”(1 Corinteni 2, 10). Iar noi (nu‑i așa?) Îl iubim pe Dumnezeu! Duhul Sfânt face posibilă Teologia! Este trimis de Tatăl întru lucrare necontenită până la sfârșitul veacurilor și dincolo de el. (De aceea este de neînțeles cum unii, habotnici și încreme­niți, tind să‑i circumscrie lucrarea, mărginindu‑L la anumite spații spirituale sau la anumite epoci, trecute. De neînțeles și de neadmis.) Cea mai importantă este aceea de a‑L păstra viu pe Mântuitorul în inimile noastre. Și să nu ne simțim orfani de Hristos, după Înălțarea Lui (cf. Ioan 14, 17‑18). Ca și odinioară („Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului”  - Troparul Bobotezei), nici acum nu‑L putem avea pe Fiul fără mărturia Duhului Sfânt.El ni‑L face prezent și accesibil pe Hristos Cel înviat. Și nu numai pe Hristos, ci pe orice om îndrăgit, în măsura în care opera vieții lui s‑a împlinit sub adierea Duhului. Căci toate cele împlinite numai prin El se împlinesc!

Căutând loc de primitoare așezare

De un dinamism perpetuu și binefăcător, Duhul suflă unde voiește. Sunt oameni ai Duhului și sunt oameni care nu sunt ai Duhului (nu‑L recunosc, Îl ignoră). Dar Duhul poate lucra și prin unii, și prin ceilalți. Spre folosul celor care știu și vor să se folosească cum se cuvine de aceste roade. Idealul omului este spiritualizarea, înduhovnicirea. A te înduhovnici înseamnă, în ultimă instanță, a ajunge și a fi în Duh. Ai nevoie de bătaia Duhului în pânzele ființării tale pentru ca să‑ți ajungă corabia la limanul cel bun al mântuirii, în brațe părintești deschise întru veșnică îmbrățișare. Vădindu‑Se ca porumbel și reprezentat ca atare, El este în continuă plutire, în continuă planare, căutând loc de primitoare așezare. Odihnește peste Fiul și, odată cu El, peste oameni. Putem observa cu candidă uimire neodihna odihnitoare a Duhului.

Mângâietorul este Duh al Adevărului (cf. 15, 26). Al Adevărului‑Hristos, Care ne „va călăuzi întru tot adevărul” (Ioan 16, 13). Duh al Iubirii, este purtător și mesager al Iubirii. Al Iubirii‑Hristos, dar și al iubirii noastre: „Iubirea lui Dumnezeu s‑a vărsat în inimile noastre prin Duhul Cel Sfânt care ni s‑a dat”  (Romani 5, 5). Al Adevărului și al Iubirii fiind, a greși împotriva Lui este în veci de neiertat. Toate mărturisirile de dreaptă credință și toate declarațiile de iubire adevărată prin El vin. Este implicat intim și total în prieteniile neprihănite și nedespărțite. Este Duh al bucuriei și al veseliei (cf. Luca 10, 21)! Dă prospețime vieții! E Duh al nădejdii, căci „în Duh aşteptăm nădejdea îndreptăţirii prin credinţă”. E Duh al libertății, căci „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Corinteni 3, 17). Părintele Dumitru Stăniloae spune despre colaborarea liberă a omului cu harul dumnezeiesc. Or, societatea contemporană are grave defici­ențe tocmai în acceptarea acestei colaborări. E Duh al înțelepțirii! A grăit prin proroci. A transformat simpli pescari în preaînțe­lepți vânători de suflete întru mântuire. Hotărârile Sinoadelor Ecumenice, după modelul celui apostolic de la Ierusalim (circa 50 d.Hr.), se impuneau cu formula „Duhul Sfânt şi noi am hotărât” (Faptele Apostolilor 15, 28). Forța spiritului vine din for­ța Duhului Sfânt. În ultimă instanță I se datorează toate cuceririle științelor și tot progresul tehnologic! Este prezent în intimitatea gândurilor noastre. Ține trează conștiința. Gândurile bune, soluțiile bune vin de la El!

Duhul lucrează unitatea

Nimic din ceea ce este bun și frumos și cuminte și cu minte nu poate avea alt izvor decât pe Dumnezeu, iar Dumnezeu ne însoțește și ne în‑drum‑ă (ne pune pe Cale!) prin Duhul Sfânt! Fiecare L‑am simțit cum vine câteodată intempestiv și irumpe luminându‑ne și limpezindu‑ne orizontul întru bună decizie. Este Duh al Frumuseții! Este responsabil cu lucrarea artistică a lui Dumnezeu. Duhul inspiră! Îl inspirăm și ne inspiră! I se datorează toată frumusețea lumii. Toate creațiile artistice majore au fost inspirate de El. Sub adierea Lui a rodit cultural Biserica, au înflorit strălucit artele liturgice ale vremurilor mai vechi sau mai noi. Grăiește mereu îndeosebi prin înțelepți și prin cei cu structură poetică. Dumnezeu Îl dă oricui I‑L cere cu sinceritate și cu implicare. Prin El s‑a scris Scriptura, prin El s‑a țesut Tradiția.

Este Duh luptător, arma Sa fiind cuvântul lui Dumnezeu (cf. Efeseni 6, 17‑18). Duh al mărturisirii, mărturisește și ne ajută să mărturisim. Ne învață ce să spunem întru bună și curajoasă mărturisire. În apostolică urmare, peste fiecare om odihnește o flăcăruie a Duhului, chemare la a fi candelă mărturisitoare, purtătoare de Lumină lină! Unii o lasă să se stingă, alții veghează la nestingerea ei.

Sfântul Duh este cea mai inefabilă și mai delicată și mai tandră dintre Persoanele Sfintei Treimi. Flacără și briză, deodată înfierbântează și răcorește. Înfierbântează întru patos mistic, răcorește întru dreaptă și limpede judecată. El ne toarnă căldură iubitoare în suflete, așa cum în numele Lui se pune „căldură” în Sfântul Potir înainte de cuminecare. Mângâietorul! Câtă nevoie avem de mângâierea Lui! Este Duhul comunicării ultime, al comuniunii, al cuminecării. Prin El ne vorbește acum Dumnezeu. El ne înlesnește convorbirea cu Hristos și cu Sfinții Lui. El este Cel ce stinge singurătățile ucigătoare. Duh al unirii! Ne unește ca să fim… într‑un Duh.

Nu putem decât să murmurăm către Dumnezeu odată cu Poetul din Vechiul Testament: „Duhul Tău cel Sfânt nu‑L lua de la mine!” (Psalmul 51, 13).