Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Activităţi de Ziua copilului, iniţiate de ASCOR Iaşi

Activităţi de Ziua copilului, iniţiate de ASCOR Iaşi

Data: 24 Mai 2009

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) filiala Iaşi organizează, începând de astăzi până pe 4 iunie 2009, programul „1 iunie - Ziua copilului născut şi nenăscut“. Acest program are ca scop reafirmarea valorilor creştine referitoare la sacralitatea vieţii (atât a copilului născut, cât şi a celui nenăscut), informarea şi sensibilizarea populaţiei cu privire la situaţia avorturilor în România, cu precădere în Iaşi, şi a riscurilor de natură medicală, psihologică şi spirituală a avortului. Astăzi, începând cu ora 17:00, la Biserica „Naşterea Domnului“ din cadrul Maternităţii „Cuza-Vodă“ din Iaşi va avea loc slujba Acatistului Bunei-Vestiri, iar mâine, la ora 19:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi va fi vizionat filmul „Iarna Demografică“. Vineri, 29 mai, începând cu ora 18:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi va avea loc conferinţa cu tema „Iubeşte şi fă ce vrei“, invitat - pr. Nicolae Tănase, preşedintele Asociaţiei „Pro-Vita pentru copiii născuţi şi nenăscuţi“, Valea Plopului. Sâmbătă, 30 mai, şi duminică, 31 mai, între 10:00 şi 18:00, pe bd. Ştefan cel Mare şi în Parcul Copou - Foişor va avea loc expoziţia de fotografie intitulată „Bucuria de a fi copil“. Duminică, 31 mai, începând cu ora 17:00, se va desfăşura „Marşul Vieţii“, pe traseul: Parcul Copou (întâlnire la Teiul lui Eminescu) - b-dul Carol I - b-dul Al. Lăpuşneanu - Piaţa Unirii - b-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt - str. I. C. Brătianu - esplanada Teatrului Naţional - str. Agatha Bârsescu - str. Matei Millo - str. Dancu (clinica de avorturi a Maternităţii „Cuza-Vodă“) - str. Cuza Vodă - str. Armeană - str. Costache Negri - b-dul Anastasie Panu, spre esplanada din faţa Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc“ - b-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt - Catedrala mitropolitană din Iaşi. La ora 19:30, pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt se va aprinde o cruce din lumânări în memoria copiilor nenăscuţi. Luni, 1 iunie, la ora 18:00, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, va oficia la Catedrala mitropolitană din Iaşi slujba Acatistului Sfântului Stelian - ocrotitorul copiilor. La ora 19:00 se va aprinde o cruce din lumânări pe esplanada Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc“, în memoria copiilor nenăscuţi. Joi, 4 iunie, începând cu ora 18:30, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“, Centrul Eparhial Iaşi, va avea loc dezbaterea „Contracepţie şi avort“, la care vor participa preoţi, profesori, medici din judeţele Iaşi, Bucureşti, Constanţa, Sibiu şi Neamţ. (C.C.)