Calcul material cu pagubă spirituală

Evanghelia duminicii a XXVI-a după Rusalii

(Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina)

Luca 12, 16-21

Zis-a Domnul pilda aceasta: unui om bogat i-a rodit ţarina şi se gândea în sine, zicând: ce voi face, căci nu am unde să-mi strâng roadele mele? Dar şi-a zis: aceasta voi face: voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi; şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele. Apoi voi zice sufletului meu: suflete, acum ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău; iar ce ai strâns tu, ale cui vor mai fi? Aşa se întâmplă cu cel care-şi adună comoară pentru sine însuşi, şi nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte.

†DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Postului Naşterii Domnului este o perioadă specială de pregătire, rânduită de Biserică, pentru primirea lui Dumnezeu în sufletele noastre, Cel bogat în milă, Care S-a întrupat luând chip de om smerit (cf. Filipeni 2, 6-8), ca pe noi, care am ajuns săraci sufleteşte şi robi păcatului, să ne ridice la bogăţia cea nesfârşită şi la iubirea preamărită a slavei Preasfintei Treimi. În această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea mare şi sfântă a Naşterii Domnului, Biserica ne cheamă să ne gândim mai întâi la bogăţia milei şi a milostivirii lui Dumnezeu pentru oameni şi să învăţăm din aceasta ca şi noi să fim milostivi.

Evanghelia rânduită a se citi la Sfânta Liturghie din Duminica a XXVI-a după Rusalii ne arată ce se întâmplă cu omul care nu este milostiv şi care nu înţelege că milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi este cea mai tare temelie pe care poate fi clădită viaţa pământească şi că sufletul trebuie eliberat de egoism şi orientat spre facerea de bine, pentru a deveni tot mai milostiv, bun şi darnic.

Sufletul nu are nevoie de bunătăţi materiale, ci de hrană duhovnicească

În pilda rostită de Mântuitorul Iisus Hristos se vorbeşte despre un om bogat căruia „i-a rodit ţarina”. Deşi Evanghelia spune iniţial doar că „unui om bogat i-a rodit ţarina”, continuarea parabolei ne face să înţelegem că nu era vorba de o recoltă obişnuită, ci de una neaşteptată, încât şi bogatul care era proprietar al ţarinei respective s-a mirat. În acel an pământurile lui au rodit atât de mult, încât toate previziunile sale au fost depăşite, iar hambarele sale s-au dovedit neîncăpătoare pentru recolta adunată. Însă, în loc să se gândească la mulţimea săracilor care puteau fi ajutaţi ca urmare a unei milostiviri atât de mari a lui Dumnezeu faţă de el, bogatul nu s-a gândit nici la Dumnezeu, ca să-I mulţumească, şi nici la săraci, ca să-i hrănească. Dimpotrivă, a început să fie frământat de gânduri şi griji, însă nu de acele griji ale săracului care se întreabă zi şi noapte cu ce să-şi mai hrănească copiii, cu ce să-i îmbrace, cu ce să-şi susţină casa, ci de grija lacomului care nu ştie cum să adune cât mai multe bunătăţi doar pentru sine însuşi.

Evanghelia ne spune că, frământându-se cum să păstreze pentru sine mulţimea roadelor adunate, fără a se sfătui cu cineva, tot el îşi dă şi răspunsul: „aceasta voi face: voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi; şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele”. Odată eliminat pericolul risipirii ori deteriorării acestei recolte, bogatul adaugă mulţumit: „Apoi voi zice sufletului meu: suflete, acum ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te”.

Îndemnul adresat de bogat sufletului său conţine patru verbe consecutive: odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Vedem din aceasta că principala preocupare a bogatului viza odihna, mâncarea, băutura şi distracţia; deci comoditate şi consum. Mai observăm că bogatul din Evanghelia acestei duminci anulează complet valoarea şi virtuţile sufletului, substituindu-l cu totul trupului. Lucrurile cu care era îmbiat sufletul pentru a se desfăta sunt de fapt patimi ucigătoare: trândăvia, lăcomia pântecelui, nepăsarea şi iubirea exclusivă de sine.

Confruntat cu un neaşteptat şi nesperat câştig, bogatul dă la iveală cele mai intime năzuinţe ale sale: îşi dorea o viaţă de odihnă, îmbuibată de mâncare şi băutură şi condimentată de o distracţie nesfârşită. Viaţa bogatului din această Evanghelie, aşadar, este limitată doar la nivel biologic. Acesta nu-şi pune problema că sufletul are nevoie, în realitate, de altceva, nu de bunătăţi materiale, ci de hrană duhovnicească.

Bogatul neînţelept din această pericopă evanghelică nu are nici un ideal spiritual, nici în raport cu Dumnezeu, nici cu semenii. Nu are nici iubire faţă de Dumnezeu pentru a-I mulţumi, nici iubire faţă de semeni pentru a-i milui, pentru a-i ajuta; el devenise un captiv în orizontul strâmt şi întunecat al omului înrobit de lăcomia averilor materiale, limitate şi trecătoare.

Mulţi oameni îmbogăţiţi peste noapte s-au dezumanizat

În Evanghelia acestei duminici mai poate fi observată o nuanţă deosebit de semnificativă, şi anume modul în care, uneori, un succes prea mare, neaşteptat, poate destabiliza şi schimba în sens negativ viaţa unui om. Mulţi oameni îmbogăţiţi peste noapte au devenit de nerecunoscut. Mulţi oameni cu statut modest din punct de vedere material, dar liniştiţi şi fericiţi, confruntaţi pe neaşteptate cu belşugul material ori cu schimbarea bruscă a statutului social s-au destabilizat sufleteşte, s-au tulburat spiritual. Falsa impresie de siguranţă oferită de bogăţie ori funcţii primite pe nemerit, gândul de a nu mai depinde ori avea nevoie de semeni i-a dezumanizat. Pentru că patimile nu pot fi vreodată săturate, foarte adesea bogăţia neaşteptată nu aduce linişte, ci trezeşte lăcomii nemăsurate şi orgolii necontrolate, ce conduc la înstrăinare faţă de Dumnezeu şi de oameni într-un mod surprinzător de rapid. Aceste triste exemple ne arată că, uneori, bogăţia şi succesul, când nu sunt primite cu recunoştinţă faţă de Cel care le-a dăruit şi nu sunt împărtăşite şi celor din jur, în loc să fie de folos, duc la pierzare.

Cine nu mai este bun la suflet, nu mai este nici înţelept

Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că acestui bogat căruia i-a rodit ţarina peste aşteptări, Dumnezeu i-a zis: „nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău; iar ce ai strâns tu ale cui vor mai fi?”. (Nu ştim cine sunt cei ce „vor cere” sufletul bogatului. Poate că e vorba despre duhurile rele care deja îl stăpâneau.) Despre noaptea în care se cere sufletul bogatului ce trăieşte în insensibilitate faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, unii tâlcuitori ai Sfintei Evanghelii ne spun că este vorba despre întunericul minţii ce a pierdut sensul adevărat al vieţii şi întunericul inimii care nu mai are în ea nici iubire faţă de Dumnezeu, nici iubire milostivă faţă de semenii aflaţi în dificultate. La mijlocul nopţii necredinţei în care se afla, bogatului care gândea că el viază doar prin trup şi că singurul rost al vieţii umane este consumul de lucruri materiale, i se cere tocmai sufletul.

Dumnezeu îl numeşte „nebun” pe acest bogat nemilostiv, în înţelesul că nu mai este bun la minte, întrucât nu mai e bun la suflet. Cine nu mai este bun la suflet, cine nu mai are un suflet rugător şi mulţumitor lui Dumnezeu, pentru binefacerile primite, şi milostiv faţă de săracii lipsiţi, acela nu mai are o gândire sănătoasă. Omul al cărui interes egoist îl orientează doar spre consumul de bunuri materiale, a abandonat vocaţia sa de persoană creată după chipul veşnic al lui Dumnezeu, de fiinţă destinată comuniunii de iubire cu Persoanele divine, prin rugăciune, şi cu persoanele umane, prin fapte de milostenie.

Care este rostul vieţii noastre pe pământ?

Evanghelia acestei duminici ne îndeamnă să reflectăm şi să ne răspundem la următoarea întrebare: care este rostul vieţii noastre, aici, pe pământ? Viaţa pământească înseamnă doar căutarea plăcerii şi consumul lucrurilor materiale, înseamnă doar odihnă, mâncare, băutura şi distracţie? Ori scopul vieţii noatre în această lume este mult mai înalt şi mai sfânt, şi anume acela de a ne pregăti pentru dobândirea vieţii veşnice în comuniune, în legătură vie de iubire cu Dumnezeu Cel Milostiv.

Omul este o fiinţă înzestrată de Creator cu raţiune, făcută după chipul Raţiunii divine. Gândirea umană trebuie să se asemene cu gândirea lui Dumnezeu Cel Milostiv. De aceea, Dumnezeu Cel Milostiv îl numeşte „nebun” pe bogatul care s-a făcut rob al consumului material iraţional şi egoist sau pătimaş. În măsura în care omul este milostiv, se aseamănă cu Dumnezeu Cel Milostiv, în măsura în care este iubitor de oameni se aseamănă cu Dumnezeu Cel iubitor de oameni, Care „face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45).

Dumnezeu este bun în Sine, prin însăşi natura Sa, pentru că este iubire (cf. I Ioan 4, 8) Iubirea lui Dumnezeu nu este calculată, interesată ori posesivă, nu este negociată şi nici negociabilă, ci iubirea Lui este revărsare de daruri din iubirea Sa preamilostivă. Bunătatea Lui este revărsare a iubirii Sale în chipul darurilor faţă de creaţia întreagă, dar mai ales faţă de omul pe care l-a creat după chipul Său. Aşadar, când omul este milostiv atunci este bun, iar când este bun devine raţional, în înţelesul că raţiunea sa nu este întunecată de patima lăcomiei, ci este luminată de rugăciune, ca mulţumire sau recunoştinţă, şi de milostenie.

Evanghelia acestei duminici are o concluzie foarte clară: „Aşa se întâmplă cu cel care-şi adună comoară pentru sine însuşi, şi nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte”, ca să înţelegem că soarta bogatului căruia i-a rodit ţarina nu este o excepţie, un accident, ci că aşa se întâmplă cu toţi cei care îşi adună averi pentru ei înşişi şi nu se îmbogăţesc în Dumnezeu.

În final, înţelegem că există două feluri de îmbogăţire: una care constă în adunarea de lucruri materiale, perisabile şi o alta care se adună în suflete şi care consistă în lumina rugăciunii şi a faptelor de milostenie.

Numai bogăţia spirituală, ca bunătate a sufletului, dă sens tuturor celorlalte bogăţii

Perioada Postului Naşterii Domnului este un timp sfânt, care ne cheamă la o îmbogăţire a sufletului în fapte bune. O rugăciune în plus este o bogăţie de lumină în plus, o lacrimă pentru păcatele mărturisite la spovedanie înseamnă, de asemenea, o contribuţie la luminarea sufletului, adăugarea unei lumini din lumina harului Preasfintei Treimi. Un cuvânt bun spus unui om întristat, o bucată de pâine sau o haină oferite unui sărac, toate acestea se transformă în lumini ale bunătăţii care se adună în sufletele noastre. Aşa putem să ne îmbogăţim cu comorile milosteniei, ale sfinţeniei, ale iubirii duhovniceşti. Aceste bogăţii sunt cele mai valoroase, întrucât cu ele ne prezentăm în faţa luminii Preasfintei Treimi şi, în funcţie de câtă lumină am adunat în sufletul nostru, prin rugăciune şi fapte bune, şi câtă bucurie am răspândit în timpul vieţii pământeşti, în acea stare de lumină şi bucurie vom fi aşezaţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Lumina adunată în sufletele noastre influenţează, aşadar, starea de lumină şi bucurie în care vom fi aşezaţi după moarte.

Bogăţia spirituală este singura care dă sens tuturor celorlalte bogăţii, pentru că nu bogăţia în sine este rea, mai ales atunci când a fost adunată prin muncă cinstită. Părintele Cleopa Ilie († 1998), în predicile sale, spunea că mai uşor se mântuieşte bogatul harnic, drept şi milostiv decât săracul cârtitor. Aşadar, nu bogăţia în sine este un rău, ci lipsa de milostenie şi neomenia, pentru că vedem şi în Sfânta Scriptură, dar şi în istoria Bisericii o mulţime de bogaţi milostivi care au zidit biserici, spitale, s-au îngrijit de bătrâni, de orfani şi de alţi semeni aflaţi în nevoi. Aceşti bogaţi, pentru milostivirea lor, se aseamănă cu Dumnezeu Cel Milostiv.

Nu bogăţia, ci lăcomia şi înrobirea sufletului de către lucrurile trecătoare şi limitate, aceasta este boala care trebuie vindecată. Evanghelia acestei dumincii ne îndeamnă ca să oferim şi altora din ceea ce am adunat, să împărţim şi semenilor noştri din ceea ce am primit de la Dumnezeu, să-i facem şi pe alţii părtaşi la belşugul de care Dumnezeu ne-a făcut parte, pentru că, în acest fel, ne asemănăm cu Dumnezeu Cel Milostiv şi iubitor de oameni.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, în această perioadă a Postului Naşterii Domnului să ne rugăm mai mult şi, pe lângă spovedania mai deasă şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, să ne îmbogăţim sufleteşte şi prin citirea cărţilor sfinte, prin milostenie adesea făcută, prin faptă ori prin cuvântul bun. În acest fel, vom primi şi noi bucuria de a simţi că Dumnezeu Cel Milostiv este prezent în viaţa noastră şi că iubirea noastră arătată în milostenie este iubire din iubirea lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin.