Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Evanghelia de Duminică Cetăţenii raiului

Cetăţenii raiului

Un articol de: Vasile Gordon - 03 Iun, 2007

Evanghelia duminicii I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor)

Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30

32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. (…)

35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

19,27. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?

28. Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

29. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.

30. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.

La marea trecere a pragului dintre viaţa pământească şi veşnicie, dacă vom fi rânduiţi în ceata drepţilor, sufletele noastre, însoţite de sfinţii îngeri, se vor bucura de marea întâlnire în ceruri cu Dumnezeul Treimic, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, cu Sfânta Fecioară Maria, cu toţi sfinţii, cu părinţii şi strămoşii noştri, cu toţi cei dragi care s-au săvârşit mai înainte de noi. Aceasta este, credem, cea mai mare fericire a Raiului: să te întâlneşti şi să comunici, faţă către faţă, cu vieţuitorii cerului, cunoscuţi sau necunoscuţi înainte de a-i trece pragul, pentru că, aşa cum ne învaţă Scriptura şi Părinţii Bisericii, după moartea noastră cu trupul noi nu încetăm să fim persoane, care văd, aud, vorbesc...

Ziua fără asfinţit

Cum vor fi dincolo vorbirea, auzul, vederea, este un lucru necunoscut, a cărui cunoaştere ne va fi dată doar după plecarea de aici. Căci zice Sf. Ap. Pavel: „Acum vedem ca prin oglindă, în ghicitură, atunci, însă, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin“ (I Cor. 13, 12). Crezând, astfel, în această mare întâlnire, nădăjduim să-i vedem pe toţi sfinţii rânduiţi de Biserică în calendarele noastre şi pe care noi îi pomenim cu toată cuviinţa: îngeri, prooroci, apostoli, mucenici, cuvioşi, ierarhi ş.a., adeverindu-se în faţa ochilor noştri spusele psalmistului: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!“ (Psalm 67, 36).

„Timp“ ca să-i vedem şi să vorbim cu ei va fi din belşug: veşnicia nu este în nici un fel supusă vreunui ceasornic, nici ameninţată de venirea serii, căci „ziua“ ei este fără de sfârşit, fiind „neînserată“, cum frumos se exprimă cărţile noastre de slujbă. Această „zi“ este descrisă astfel de părintele Dumitru Stăniloae: „Viaţa viitoare va fi o duminică fără de sfârşit, sau paradisul regăsit şi eshatologia inaugurată, clipa aurorii cu al ei minunat „deodată“ şi lumina fără asfinţit a zilei a opta în care Dumnezeu va fi totul în toate...“ Cu siguranţă, mare bucurie vom trăi când o vom întâlni pe Maica Domnului, pe Sfântul Ioan Botezătorul, pe Sfinţii Apostoli, dimpreună cu toţi ceilalţi sfinţi despre care citim atâtea lucruri minunate în Sfânta Scriptură şi în Vieţile Sfinţilor. Bucuria va fi sporită, însă, de întâlnirea cu sfinţi de care n-am mai auzit, dar a căror vedere va constitui pentru noi o surpriză aparte! Căci este pe înţelesul oricui că în calendar nu sunt cuprinşi toţi sfinţii bine-plăcuţi lui Dumnezeu, ci doar un număr limitat al lor.

Ei bine, la sfinţii necunoscuţi s-au gândit Părinţii Bisericii când au fixat în calendar şi o duminică „a tuturor sfinţilor“ în duminica I după Rusalii. Este o sărbătoare comună a tuturor sfinţilor ale căror nume şi urme s-au pierdut, s-au uitat sau au rămas neînregistrate şi necunoscute.

„Cine nu-i cinsteşte pe sfinţi, să fie anatema!“

Pomenirea sfinţilor necunoscuţi în această duminică nu exclude, fireşte, cinstirea celor cunoscuţi. De aceea, calendarul nu zice „duminica tuturor sfinţilor necunoscuţi“, ci, simplu, „a tuturor sfinţilor“, pentru că ei nu pot fi despărţiţi. Toţi au vieţuit pentru acelaşi Hristos. Cinstirea lor este mult şi bine-plăcută Domnului, noi urmând îndemnul proorocului David-Psalmistul: „Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui!“ (Psalm 150, 1). Mărturisim, în consecinţă, cu durere sfâşietoare, că mare greşeală săvârşesc acei creştini care nu cinstesc pe sfinţi pe motiv că prin pomenirea lor s-ar micşora închinarea adusă lui Dumnezeu... Nici vorbă de aşa ceva! Dumnezeu nu este singur, izolat. El este un Dumnezeu al comuniunii şi dragostei, de-a pururi înconjurat de îngeri şi sfinţi. De aceea, psalmistul ne îndeamnă să-L lăudăm întru sfinţii Lui...

Şi pentru că Părinţii Bisericii celei nedespărţite parcă au prevăzut rătăcirile cu privire la cinstirea sfinţilor, cunoscuţi şi necunoscuţi, au redactat un document bazat pe învăţătura Scripturii, încă din anul 787, la Sinodul al VII-lea Ecumenic, din care redăm următorul fragment: „Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostoleşti şi prooroceşti, prin care am învăţat să cinstim şi să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pe sfintele puteri îngereşti, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriţi, pe Sfinţii Părinţi purtători de Dumnezeu şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi să cerem mijlocirea lor... Cine nu mărturiseşte că toţi sfinţii cei care au plăcut lui Dumnezeu, atât cei dinainte de lege, cât şi cei de sub har, sunt vrednici de cinste după trup şi după suflet, ori nu fac rugăciuni către sfinţi, să fie anatema!“ (Cuvântul „anatema“, amintim, înseamnă „lepădat, blestemat“).

Florile din grădina Domnului

Ne îngăduim o întrebare acum: cunosc contestatarii sfinţilor această hotărâre a Bisericii celei una, care nu era numită atunci nici ortodoxă, nici catolică, nici protestantă, ci, simplu, Biserica, mamă a tuturor, inclusiv a „bisericilor“ rupte din ea astăzi?

Să ne străduim să trăim în conştiinţa că, atunci când vom părăsi acest pământ, ne vom întâlni la judecată nu numai cu Dumnezeu, ci şi cu sfinţii, căci El va ţine seamă de mărturiile lor atunci când va „cântări“ faptele noastre. Sf. Ap. Pavel o spune explicit: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?“ (I Cor. 6, 2). Iar dacă în timpul vieţii i-am cinstit şi le-am imitat virtuţile, ne vom învrednici să fim şi noi în ceata lor, fericiţi să-i cunoaştem pe fiecare în parte, să vorbim cu ei, să ne minunăm de vederea chipului lor de cerească frumuseţe...

Pentru împlinirea acestei dorinţe, felul nostru de a ne duce viaţa trebuie să se asemene cu a lor. Căci spre sfinţenie suntem chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos: „Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!“ (Matei 5, 48). Spre imitarea virtuţilor ne îndeamnă Sfinţii Apostoli: „Fiţi mie următor, precum şi eu sunt lui Hristos“ (II Cor. 11, 1) şi urmaşii Apostolilor, Sfinţii Părinţi: „Dacă-i iubim pe sfinţi, să-i imităm... În grădina Domnului nu sunt numai trandafirii martirilor, ci şi crinii fecioarelor, iedera soţilor, violetele văduvelor“, zice, de exemplu, Fericitul Augustin. Şi această imitare creează obişnuinţe evlavioase, în vorbă, gândire, fapte, manifestări. Iar obişnuinţa nu ne va fi doar ca o „a doua natură“, cum adesea se spune, cu oarecare omenească dreptate, ci ne va modela propria natură, zidită de Dumnezeu.

Prietenii de dincolo

Sfinţenia nu este ceva adăugat artificial peste ceea ce este omul, ci este împlinirea umanului, cum atât de inspirat a scris Nichifor Crainic. Iar în clipa morţii, spune părintele Seraphim Rose (1934-1982), sufletul nostru „se află pe sine în mijlocul altor spirite, bune şi rele. Iar el înclină spre cele cu care a dobândit mai multă asemănare în duh, iar dacă încă din trup a fost sub influenţa vreunora dintre ele, apoi cu acelea va şi rămâne la ieşirea din trup...“. Cât de preţios este, iubiţi fraţi, acest avertisment!

Aşadar, ne aparţine alegerea persoanelor cu care vrem să ne asemănăm şi să ne întâlnim la trecerea pragului: cu cele luminate, sfinţii, sau, Doamne păzeşte, cu cele întunecate, diavolii! O dată cu aceasta, să ne întrebăm: voim să ne revedem părinţii, strămoşii sau să nu-i mai revedem vreodată? Răspunsul se află în libertatea noastră de alegere!