Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Evanghelia de Duminică Judecata de Apoi doar confirmă ceea ce am făcut pe pământ

Judecata de Apoi doar confirmă ceea ce am făcut pe pământ

Un articol de: Pr. Traian Nojea - 03 Mar, 2019

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne) Matei 25, 31-46

Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci, drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viața veșnică.

Evanghelia de la Sfânta Liturghie de astăzi începe cu aceste cuvinte ale Domnului: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale” (Mt. 25, 31). Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind acest text, constată că „vorbele Lui produc o mare frică și o înspăimântare, pentru că atunci când coboară din ceruri ca să Se așeze pe scaunul de domnie al slavei Sale, toți sfinţii îngeri coboară împreună cu El la locul Judecăţii de Apoi, eliberând întregul rai ceresc”.

Domnul are un motiv bun pentru a accentua acest lucru. Prima dată când a venit pe pământ, a fost într-un mod umil. El S-a născut într-o iesle, așezată într-o peşteră, „n-avea unde să-Și plece capul”, cum a spus El Însuși (Mt. 8, 20) și, în cele din urmă, a fost răstignit pe cruce și îngropat. A doua venire a Lui va fi complet diferită. El va veni atunci în slava Lui. Toată splendoarea, măreția și gloria pământească va fi ca un lucru fără valoare înaintea slavei Sale divine! Și El va veni în toată slava Lui!

Ucenicii Lui au văzut doar o parte din slava Sa pe Muntele Tabor, „pe cât li se putea” arăta (troparul Schimbării la Faţă). Veșmintele Sale erau albe ca zăpada, iar fața Lui strălucea ca soarele. Aceasta este doar o mică parte din slava Lui. Cum va fi atunci când va veni la Judecata de Apoi și va cere omenirii socoteală pentru ce a făcut? Această judecată finală va fi înfrico­șătoare, pentru că nimic din ceea ce am făcut în viață nu va fi ascuns de Dumnezeul Atotputernic, nici chiar gândurile şi in­tențiile noastre cele mai tainice. Sfinții Părinți spun că numai acele lucruri care au fost dezlegate prin pocăință și mărturisite vor dispărea. Domnul nu va dezvălui aceste lucruri, deoarece Taina Pocăinței acordă iertarea păcatelor. Domnul va descoperi viața fiecăruia, pentru ca toţi oamenii și toți îngerii să vadă omul nu așa cum părea a fi în existența sa pământească, ci așa cum era în realitate. Fiecare persoană are anumite trăiri interioare pe care le păstrează în secret, mai ales pe cele care sunt necurate, păcătoase și rușinoase. Dacă nu au fost curățite prin pocăință, Domnul le va aduce în faţa tuturor. Oamenii care ne-au cunoscut vor vedea cum eram de fapt și surprinderea va fi pe măsură. Într-adevăr, noi înșine vom fi îngroziţi, pentru că, așa cum a spus şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, „dreptatea lui Dumnezeu va învinge și, în lumina acestei dreptăţi, omul se va judeca pe sine însuși pentru păcatele, greșelile și căderile păcătoase și pentru tot ceea ce nu a fost îndreptat”.

Bucuria celor credincioși la vederea Judecătorului lor este nespusă

Cât de așteptată va fi prima parte a acestei judecăți fără părtinire, atunci când Mântuitorul Se va întoarce cu dragoste spre cei care stau de-a dreapta Sa și le va spune: „Veniți, binecuvântaţii Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mt. 25, 34). Chiar înainte ca omul să existe, când lumea tocmai fusese creată, Tatăl nostru Ceresc deja se gândise la noi şi deja pregătise o Împărăție pe care să o moștenim. Mai mult, Mântuitorul spune: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Mt. 25, 35-36).

Chiar dacă oamenii care au făcut voia lui Dumnezeu știu acest lucru din Evanghelie, ei se vor bucura nespus să fie în prezența Marelui şi Atotputernicului Împărat, aflat pe tronul Său, și vor spune cu uimire: „Doamne, când Te-am văzut flămând, însetat, bolnav, sărac sau în închisoare? Când Te-am văzut? Am încercat să urmăm poruncile Tale, ajutându-i pe semenii noștri, dar pe Tine nu Te-am văzut...” Și Împăratul va răspunde: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 40).

Iată ceva care este adesea trecut cu vederea. Domnul nostru în iubirea Lui fără de margini îi numește pe cei umili, săraci şi bolnavi „frații Mei” şi El îi iubește atât de mult pe aceștia încât, în dragostea Lui, orice bine făcut lor Îl vede ca fiind făcut pentru El, întocmai precum o mamă iubitoare care îşi vede fiul primind un dar se bucură de parcă ar primi ea însăși acel dar. Acest fapt este specific iubirii milostive. Domnul consideră că S-a făcut pentru Sine ceea ce au făcut oamenii drepți și milostivi pentru frații lor mai mici.

Justificarea inutilă și nedreaptă a păcătoșilor

Cu toate acestea, dacă prima parte a Judecății de Apoi va fi spre veșnicia fericită a celor cercetați, verdictul primit de cei păcătoși va fi îngrozitor! Dreptul Judecător le va spune celor de-a stânga Sa: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Mt. 25, 41). Focul cel veșnic a fost pregătit diavolului și îngerilor lui, care au semănat semințele răului în viețile noastre pământești, nu pentru noi, pentru care a fost pregătită Împărăția cerurilor. Cu toate acestea, păcătoşii au făcut în aşa fel încât nu mai pot avea drum de întoarcere de la osânda iadului. Cât de greu va fi atunci pentru aceste suflete nefericite, ele vor fi pline de disperare... Pentru ultima oară în veșnicie, vor încerca din nou să se justifice în același mod în care erau obișnuite în viața lor pământească, să se înflăcăreze, să se îndreptățească şi nu să-și asume greșelile spunând: „Doamne, când Te-am văzut pe Tine în nevoie, bolnav, în închisoare sau gol și nu te-am îmbrăcat? Am văzut acești paraziți, cerșetori și bețivi, care nu meritau să fie ajutați. Dacă ai fi fost Tu, Te-am fi ajutat...” Acesta este răspunsul neechivoc pe care îl vor primi: „Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 45). Domnul încheie această discuție despre dreapta judecată spunând: „Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Mt. 25, 45-46).

Acum e vremea faptelor!

Hristos Domnul ne spune aşadar că veşnicia noastră depinde pe deplin de faptele iubirii milostive făcute aici, pe pământ. Prin includerea acestui apel la milă în discursul general despre a doua venire, Evanghelia stabilește proporționalitatea și consecvența fiecărei părți a vieţii creștine, care contribuie în cele din urmă la mântuirea noastră. Așadar, dacă vom avea întotdeauna în minte A Doua Venire și Înfricoşătoarea Judecată, dar în acelaşi timp vom fi atât de preocupaţi de așteptarea sfârșitului încât vom pierde din vedere milostenia, cel mai probabil nu vom dobândi acea iubire fără de care nimeni nu Îl poate vedea pe Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă ne dăruim cu entuziasm iubirii milostive, uitând de natura trecătoare și zadarnică a tot ceea ce se află pe pământ și de aducerea-aminte a morții, atunci faptele noastre bune vor avea un caracter mai degrabă emoțional decât spiritual și nu ne vor aduce mai aproape de Dumnezeu.

În Ecclesiastul citim că pentru orice lucru există o vreme, pentru a trăi şi pentru a muri, pentru a râde şi pentru a plânge, pentru a vorbi şi pentru a tăcea, pentru a face fapte şi pentru a aştepta roadele lor... (Eccles. 3, 1-8).

Există aşadar şi o vreme a tăcerii, un timp al solitudinii și al înfăţişării la judecata lui Dumnezeu, care însă nu este mai puțin esențial pentru creștinism decât înfăptuirea activă și continuă a faptelor bune. Această tăcere nu numai că ne întoarce din viața superficială din jurul nostru către cele din interiorul nostru, ci ne şi reamintește natura finită a tot ceea ce se află pe pământ, purificând astfel iubirea noastră de tot ceea ce este efemer.

Prin urmare, de la pocăință la fapte de dragoste și milă, de la fapte bune la aducerea aminte a morţii și de la aducerea-aminte a morţii înapoi la rugăciune, aşa trebuie să arate călătoria noastră spre zilele vesele și luminoase ale Învierii lui Hristos. Lectura Evangheliei din timpul acestor săptămâni pregătitoare ne arată direcția pe care trebuie să o urmăm în călătoria noastră din Postul Mare: ele sunt ca indicatoarele rutiere care ne arată calea spre Ierusalimul Ceresc, spre Paștile cele veșnice ale Domnului.

Momentul în care timp nu va mai fi pentru pocăință

După cum au spus și Sfinții Părinți, Judecata va fi înfricoşătoare nu numai pentru că toți oamenii își vor vedea adevăratul caracter, ci şi pentru că Judecătorul este intransigent! În timpul vieții sale pământești, Domnul nostru Iisus Hristos nu a îndepărtat niciodată pe cineva. El Însuși a spus: „Cel care vine la Mine nu va fi scos afară” (In. 6, 37), iar după Înălțarea Sa, de-a lungul întregii istorii a omenirii, „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este același” (Evr. 13, 8). Domnul este drept în Cuvântul Său, iar în iubirea și în îndurarea Lui nesfârșită nu a existat și nici nu va exista niciodată o ocazie când să nu primească sau să nu acorde iertare unei persoane care vine la El cu pocăință. Este imposibil!

Totuși, la Judecată, nu va mai fi nici o șansă de pocăință, iar Judecătorul va fi imparțial, așa cum au spus Sfinții Părinți.

De s-ar gândi oamenii mai des la încheierea vieții lor pă­mântești și, de altfel, la sfârșitul omenirii și la cum totul va avea un final... Oamenii din zilele noastre nu se gândesc deloc la aceasta, sau dacă le vine în minte, ei încearcă să înlăture ­ima­ginea care-i îngro­zește. Alții se consolează singuri spunând că, din moment ce Dumnezeu este milostiv, El trebuie să-i ierte pe toți. La acest tip de gândire putem răspunde: „dar uitați-vă în Evanghelie la ceea ce a spus Dumnezeu Însuși. Spune El că îi va ierta pe toți, fără excepție? Cu siguranţă nu! El spune că doar cei drepţi vor moșteni viața veș­nică, iar cei păcătoși vor merge la chinurile veșnice”. Domnul dezvăluie perspectiva înfricoşătoarei Judecăți înaintea timpului pentru a ne oferi ocazia de a evita să ne aflăm în ceata celor care așteaptă osândirea după viața pământească și, în schimb, să fim de partea celor mântuiți. Scriptura avertizează: „În tot ce faci, adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată” (Eccles. 7, 38). Aceasta, desigur, nu înseamnă că vreo persoană poate fi impecabilă. Nu! Dar, spune el, dacă un om acționează gândindu-se la sfârșitul vieții și la judecarea lui, nu va trata păcatul cu indiferenţă, așa cum facem de obicei. Să ne aducem pururea aminte de sfârșitul nostru, să ne amintim mereu de înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos, care va fi definitivă și va determina existența noastră pentru veșnicie, și să ne rugăm întotdeauna cum o facem la Sfânta Liturghie: „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace, şi răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos să cerem”. Amin!