Sărbătoarea înnoirii

Evanghelia duminicii a VIII-a după Paşti (a Rusaliilor)

Ioan 7, 37-53

37. Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.

38. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.

39. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.

40. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul.

41. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos?

42. N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David?

43. Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El.

44. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El.

45. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus?

46. Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om.

47. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi?

48. Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?

49. Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!

50. A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei:

51. Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?

52. Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu

s-a ridicat prooroc.

53. Şi s-a dus fiecare la casa sa.

În cursul anului bisericesc, există sărbători a căror frumuseţe şi importanţă duhovnicească şi pentru istoria mântuirii noastre este cu totul deosebită. Între acestea, la loc de frunte se află sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi sărbătoarea Rusaliilor, a Cincizecimii sau a Pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli. Aceste două sărbători sunt într-o strânsă legătură: sărbătoarea Paştelui cu cea a Cincizecimii, fiecare punând-o în lumină pe cealaltă. Cu alte cuvinte, sărbătoarea Duhului Sfânt pune în evidenţă Învierea, iar Învierea anticipează sărbătoarea Duhului Sfânt.

Sărbătoarea Cincizecimii, în jurnalul pelerinei Egeria

Ca vechime, sărbătoarea Duhului Sfânt sau a Rusaliilor coboară până în veacul apostolic. Ea este menţionată în cărţile sfinte ale Noului Testament, în special în cartea Faptele Apostolilor, în al doilea capitol, apoi într-o mulţime de documente din primele secole şi-n cele mai vechi liste de sărbători din primele secole creştine, cum ar fi lista din lucrarea cunoscută sub denumirea de Constituţiile Apostolice, iar pe de altă parte, avem o mulţime de informaţii de la Sf. Părinţi, care au rostit cuvântări de foarte mare frumuseţe şi profunzime teologică, mai ales părinţii din secolele III-V. De asemenea, este menţionată în canonul 20 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din anul 325.

La sfârşitul secolului al IV-lea, avem menţiuni importante într-un jurnal de călătorie pe care l-a ţinut o credincioasă din nordul Spaniei de astăzi, pe nume Egeria, care a vizitat Locurile Sfinte şi ne-a lăsat multe însemnări despre slujbele, festivităţile, evenimentele religioase şi liturgice ce aveau loc în preajma marilor sărbători în cetatea sfântă a Ierusalimului şi împrejurimi. Din documente, aflăm că, în primele secole creştine, sărbătoarea Cincizecimii era o împreună-sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt şi a Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos.

„Ne aducem aminte de toate cele ce s-au făcut pentru noi“

La cumpăna veacurilor IV-V, în jurul anului 400, cele 2 sărbători s-au despărţit una de cealaltă, fiecare dobândindu-şi identitatea proprie. Solemnitatea acestei sărbători era impresionantă şi în vechime. Erau interzise jocurile la circuri, spectacolele la teatru etc. Casele erau frumos împodobite, în biserici se aduceau ramuri de copaci, care se binecuvântau şi se împărţeau credincioşilor, ca semne vizibile ale coborârii Duhului Sfânt Cel Nevăzut peste fiecare persoană umană, peste fiecare casă şi, în mod special, peste Biserică. Cu acest conţinut, sărbătoarea Rusaliilor s-a păstrat în conştiinţa credincioşilor până astăzi. De altfel, pentru cele arătate mai sus, în popor a fost numită Duminica Mare.

Dincolo de frumuseţea deosebită a acestei sărbători, trebuie să spunem că ea este importantă pentru noi şi datorită semnificaţiilor pe care le comportă. Un teolog al veacului al XX-lea, Alexander Schmemann, a spus că întreaga spiritualitate liturgică ortodoxă este o Cincizecime perpetuă, este o sărbătoare de Rusalii continuă. Din cadrul sfintelor slujbe, din rânduiala lor, în general, şi, mai cu seamă, din rânduiala Sfintei Liturghii, aflăm că toată istoria sfântă a mântuirii este reactualizată, trăită aievea de fiecare credincios şi de către fiecare comunitate de credincioşi. Înainte de sfinţirea Darurilor de la Sfânta Liturghie, preotul rosteşte în taină o rugăciune, în care mărturiseşte zicând: „Ne aducem aminte, aşadar, de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de Învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta, şi de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire“, iar aducerea aminte nu este simplu memorial, ci deodată amintire şi reactualizare. Într-un text foarte concentrat, se exprimă adevărul că întreaga istorie sfântă a mântuirii este reactualizată şi rememorată în cadrul Sfintei Liturghii.

Cerul nou şi pământul nou

Aceasta înseamnă că inclusiv sărbătoarea Cincizecimii este reactualizată în chip duhovnicesc în cadrul Sfintei Liturghii. De altfel, teologul la care am făcut referire spune că, ori de câte ori, în zi de duminică, preotul poartă Sfânta Evanghelie din altar în mijlocul bisericii, şi o aşează ca să fie spre cinstire credincioşilor, de fiecare dată este proclamat evenimentul unic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a călcat cu moartea pe moarte, dând viaţă la toată făptură. Acelaşi teolog spune că, ori de câte ori se rosteşte o rugăciune de invocare, de chemare a Duhului Sfânt peste făptura înconjurătoare, peste o persoană umană sau peste anumite daruri, cum ar fi ofrandele aduse în Biserică, ramurile de tei în ziua de Rusalii, pâinea şi vinul, la Sf. Liturghie, de fiecare dată se reactualizează Cincizecimea. De aceea, pe bună dreptate, cultul divin ortodox, în general, şi Sfânta Liturghie, în mod special, au fost definite ca Cincizecime, ca Rusalii care se perpetuează peste tot anul liturgic.

În al doilea rând, din imnele liturgice aflăm că Cincizecimea este sărbătoarea înnoirii întregii făpturi. La Utrenia duminicală, cântăm: „Prin Duhul Sfânt toată făptura se înnoieşte iarăşi dobândind starea cea dintâi“. Deci, Cincizecimea extinsă la dimensiunile întregului an bisericesc arată lucrarea înnoitoare a Duhului Sfânt în Biserică. Prin Duhul Sfânt, toată făptura se înnoieşte, redobândind starea de armonie şi de har. Şi Sfânta Scriptură vorbeşte de „cerul nou şi pământul nou“, adică de creaţia lui Dumnezeu transfigurată prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică.

Duhul Sfânt se roagă în noi „cu suspine negrăite“

În al treilea rând, Pogorârea Duhului Sfânt este sărbătoarea înnoirii noastre duhovniceşti. Prin lucrare Lui în viaţa noastră, se produce o schimbare permanentă, din făptură veche în făptură nouă, din oameni plini de păcate, în oameni bogaţi în virtuţi, din înstrăinaţi de Dumnezeu, în iubitori de Dumnezeu, din vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi prieteni ai păcatului, în prieteni ai lui Dumnezeu şi duşmani ai păcatului. Duhul Sfânt lucrează schimbarea în viaţa noastră, în special prin faptele bune pe care le săvârşim, prin virtuţile cu care ne împodobim şi, mai cu seamă, prin rugăciunea pe care suntem chemaţi să o împlinim în viaţa de zi cu zi. Ea trebuie să devină lucrarea permanentă a fiecărui credincios. Pentru că atunci când ne rugăm, Duhul Sfânt se roagă în noi „cu suspine negrăite“, după cum spune Sfântul Apostol Pavel.