Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Ioan 15, 17-27; 16, 1-2

Ioan 15, 17-27; 16, 1-2

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 26 Octombrie 2019

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. Dar toate acestea le vor face vouă din pricina numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum nu au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăște pe Mine, urăște și pe Tatăl Meu. Dacă nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au văzut și M-au urât, și pe Mine, și pe Tatăl Meu. Dar aceasta s-a făcut, ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: M-au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine. Acestea vi le-am spus ca să nu vă smintiți. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu.

Să vă iubiți unul pe altul!

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XII, 7-8, în Pă­rinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 510

„Fericitul Apostol, punând dragostea mai presus nu numai de teamă şi de speranță, ci chiar de toate harismele, care sunt socotite mari şi minunate, ne arată şi calea către ea. Căci după ce a catalogat toate darurile duhovniceşti, a spus aşa despre virtuțile acesteia: Şi acum vă arăt o cale care le întrece pe toate. De-aş vorbi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, şi de-aş avea darul profețiilor şi tainele toate le-aş cunoaşte şi toată ştiința, şi de-aş avea atâta credință, încât să mut şi munții, şi aş împărți toate bogățiile mele hrană săracilor şi trupul meu l-aş da să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Vedeți, aşadar, că nu se găseşte nimic mai prețios, nimic mai desăvârşit, nimic mai înalt şi, ca să spun aşa, nimic mai netrecător. Profețiile se vor desființa, limbile vor înceta, ştiința se va sfârşi, dar dragostea niciodată nu va cădea. Fără ea nu numai acele feluri foarte înalte de harisme, ci chiar slava martiriului însuşi va pieri.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLVI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 543

„Cele mai mari virtuţi sunt dragostea, bunătatea, milostenia. Aceste virtuți depăşesc chiar virtutea fecioriei. Deci, dacă vrei să fii egal cu apostolii, nimic nu te împiedică! E de ajuns numai să săvârşeşti virtutea dragostei şi nu eşti întru nimic mai mic decât apostolii.”

Citeşte mai multe despre:   Duhul Sfant