Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Grădina încuiată

Grădina încuiată

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Diac. conf. dr. Alexandru Mihăilă - 16 Decembrie 2010

În descrierea persoanei iubite din Cântarea cântărilor cap. 4 se regăseşte motivul grădinii. Dincolo de descrierea plastică din versetele 13-15, ne vom concentra pe v. 12: "Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit".

Compararea iubitei cu o grădină constituie o metaforă foarte plastică în poezia orientală, pentru că în clima aridă amenajarea unei grădini închise cu ziduri de

piatră, în care se găseşte o fântână săpată sau un izvor, cu pomi fructiferi, viţă-de-vie şi flori reprezenta un ideal de frumuseţe şi plăcere.

Iubita ca o grădină

Această metaforă apare deja în poezia de dragoste sumeriană, iar într-un alt cântec, Inanna, zeiţa iubirii, spune despre zeul Dumuzi: "Fratele meu m-a adus în grădină. Dumuzi m-a adus în grădină. ş…ţ Înaintea stăpânului Dumuzi care vine spre mine, am scos plante din pântece, am pus plantele înaintea lui". Ca şi în Cântare 4, 12, cei doi iubiţi sunt numiţi frate şi soră, iar Inanna, ca zeiţă a fertilităţii, este descrisă ca fiind cea care generează verdeaţa grădinii (cf. Othmar Keel, The Song of Songs, trad. F.J. Gaiser, Fortress Press, Minneapolis, 1994, A Continental Commentary, p. 171). Într-un cântec de dragoste egiptean (Papirusul Harris 500), iubita chiar se compară pe sine cu o grădină, adresându-se iubitului: "Sunt sora ta, cea mai plăcută. Îţi aparţin ţie ca acest lot de pământ pe care l-am sădit cu flori şi cu plante plăcut mirositoare. Dulce este pârâul, săpat de mâna ta, proaspăt în aerul de miazănoapte" (Miriam Lichtheim, Ancient Egyptian Literature. A Book of Reading, vol. 2, University of California Press, Berkeley, 1976, p. 192). Limbajul artistic folosit, precum şi denumirea de "soră", seamănă izbitor cu descrierea din Cântarea cântărilor.

Revenind la textul nostru, Septuaginta traduce la fel ambele sintagme, "grădină încuiată" şi "fântână acoperită": "Grădină închisă (kepos kekleismenos) este sora mea, mireasă, grădină închisă, izvor pecetluit". Pe aceeaşi linie a identificării merg şi Vulgata sau Peşita. În ebraică însă există două expresii diferite, deşi paronimice, gan naâul şi respectiv gal naâul. Prima înseamnă clar "grădină încuiată", pe când a doua este mai dificil de tradus, pentru că în sens obişnuit înseamnă "movilă". Dându-se dreptate Septuagintei, gal ar putea fi o eroare de scris de la gan, dar pe de altă parte s-a sugerat că gal e un cuvânt rar care se poate traduce prin "bazin cu apă" (Duane Garrett, Song of Songs, Thomas Nelson, 2004, WBC 23B, p. 195).

Grădina închisă în metafora orientală sugerează fecioria (George A.F. Knight, The Song of Songs, in: G.A.F. Knight / F. Golka, Revlation of God, Eerdmans, Grand Rapids, 1988, p. 25). Această aluzie, chiar în sensul istoric al poemului, va deveni foarte importantă în exegeza ulterioară la nivel duhovnicesc, deşi nu toţi bibliştii sunt convinşi de ea. O. Keel de exemplu o respinge, considerând că mai degrabă se referă la inaccesibilitate (p. 174).

Grădina Edenului

Imaginea grădinii trimite în tradiţia biblică şi la grădina paradisului. De altfel, în Cântarea cântărilor 4, 13 apare cuvântul împrumutat din persană, pardes, care desemna în limba avestică domeniul regelui, îngrădit, pairidaeza; termenul a ajuns şi în greacă, paradeisos, cu sensul de grădină mirifică, paradis. De exemplu, Septuaginta îl foloseşte pentru a descrie grădina Edenului, sădită chiar de Dumnezeu (Facere 2, 8 etc.). Şi noi numim astăzi "paradis" Împărăţia cerească, Raiul, imaginându-l ca o grădină a desfătării, a împărtăşirii de odihna dumnezeiască.

În limbajul biblic, perioada de pace este pusă în legătură cu şederea sub viţa şi smochinul propriu, implicând desigur bucuria prilejuită de petrecerea în grădină (3 Regi 5, 5; Miheia 4, 4; Zaharia 3, 10). Dar asemănarea cu grădina Raiului nu se bazează doar pe terminologie şi pe motivul odihnei. În Înţelepciunea lui Iisus Sirah 24, personajul feminin, Înţelepciunea personificată, identificată de Siracid cu Legea, este comparată şi cu grădina Edenului (v. 13-21). Doamna Înţelepciune se prezintă "iubiţilor" ei ca însăşi grădina Raiului, pentru că în vv. 26-28 sunt menţionate râurile care udau Edenul.

Biserica grădină

Dragostea din Cântarea cântărilor a fost interpretată alegoric ca iubirea dintre Hristos şi Biserică. Iubita comparată cu o grădină, chiar cu o grădină a paradisului, poate fi de aceea pusă în legătură şi cu Biserica, Mireasa lui Hristos, care reprezintă însăşi pregustarea Raiului, a Împărăţiei cereşti.

Sf. Ambrozie al Milanului comentează Cântarea 4, 12, aplicându-l relaţiei dintre Hristos şi Biserică: "Hristos Îşi hrăneşte Biserica Sa cu aceste Taine, prin care sufletul este revigorat". Apoi, referindu-se la "grădina încuiată", continuă: "Prin aceasta înseamnă că Taina trebuie să rămână pecetluită cu tine, să nu fie murdărită de faptele unei vieţi ticăloase, prin întinarea castităţii. ş…ţ Păzirea de către tine a credinţei trebuie de aceea să fie bună, pentru ca deplinătatea vieţii şi a păstrării tăcerii să dăinuie fără să fie ruşinată" (Despre Taine 9, 55).

Şi Fer. Teodoret al Cirului identifică Mireasa-Soră cu Biserica: "O numeşte "grădină" pentru că odrăsleşte nu un singur rod al bunei-credinţe şi al faptei bune, ci multe şi felurite; iar "încuiată" deoarece este îngrădită împrejur şi nebântuită, fiind după cuvântul Domnului: "porţile iadului nu vor putea împotriva ei" (Matei 16, 18), că nu e ca cea strămutată în Egipt ş…ţ, ci este îngrădită împrejur şi apărată de ziduri, şi seamănă cu o grădină încuiată ce are roduri multe şi de tot felul, însă nu lasă furi să intre, ci scapă de mâinile bântuitorilor. E şi "izvor pecetluit", fiindcă aceste ape nu le sunt puse înainte tuturor, ci numai celor vrednici ş…ţ că nu celor neînvăţaţi cele de taină le sunt puse înainte Dumnezeieştile Taine, ci celor învăţaţi Tainele, nu celor ce după învăţarea Tainelor se tăvălesc în fărădelegi, ci celor ce păzesc neştirbit poruncile ori se curăţesc prin pocăinţă" (Fer. Theodorit al Cirului, Tâlcuire la Cântarea cântărilor, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Cartea Ortodoxă/Sophia, Bucureşti, 2006, pp. 104-105).

Se observă că "încuierea" grădinii este pusă în legătură cu păzirea credinţei şi a curăţiei sufletului, dar şi cu disciplina arcana, păstrarea tainei asupra înţelesurilor depline ale sacramentelor şi ale simbolurilor liturgice rezervate doar celor iniţiaţi prin Sfântul Botez.

Fer. Augustin, în Cetatea lui Dumnezeu 13, 21 extinde însă construcţia alegorică, incluzând şi grădina paradisiacă, în consonanţă cu direcţia teologică observată încă din Vechiul Testament: "Această relatare poate fi chiar mai bine citită ca o alegorie a Bisericii, profetic faţă de ceea ce se va întâmpla în viitor. Astfel, grădina este Biserica însăşi, aşa cum vedem din Cântarea cântărilor; cele patru râuri sunt cele patru Evanghelii; pomii roditori sunt sfinţii, după cum roadele sunt faptele lor; iar pomul vieţii este desigur Sfântul Sfinţilor, Hristos".

Maica Domnului

Există însă o interpretare duhovnicească şi mai interesantă, care aplică pasajele despre Biserică Maicii Domnului, ca cea care este chip al legăturii dintre Dumnezeire şi omenitate. Sf. Petru Hrisologul, mitropolit de Ravenna, comentează Cântarea cântărilor 4, 12 în acest sens mariologic: "El şHristosţ S-a îndepărtat din locaşul pântecelui în aşa fel încât uşa fecioriei nu a fost deschisă şi ceea ce era cântat în Cântarea cântărilor s-a împlinit: "Grădină închisă este sora mea, mireasă, grădină închisă, izvor pecetluit"" (citatele patristice după J. Robert Wright, Proverbs, Ecclesiastes, Song of Solomon, InterVarsity, Downers Groove, ACCS.OT 9, pp. 337-339). În Omilia la naşterea Maicii Domnului, Sf. Teodor Studitul o aseamănă de asemenea pe Fecioara Maria cu "grădina încuiată": "Bucură-te, grădină încuiată, rodnicie nedeschisă prin feciorie, a cărei mireasmă este ca a unui câmp plin, pe care te-a binecuvântat Domnul Cel ce a ieşit din tine" (PG 96 692).

Astfel, un verset aparent lipsit de importanţă deosebită devine una dintre preînchipuirile vechi-testamentare ale pururea-fecioriei Maicii Domnului, alături de texte faimoase precum Isaia 7, 14 sau imaginea porţii închise din Iezechiel 44.

"O numeşte "grădină" pentru că odrăsleşte nu un singur rod al bunei-credinţe şi al faptei bune, ci multe şi felurite; iar "încuiată" deoarece este îngrădită împrejur şi nebântuită, fiind după cuvântul Domnului: "porţile iadului nu vor putea împotriva ei" (Matei 16, 18)"

Fer. Theodorit al Cirului