Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Grădina Maicii Domnului

Grădina Maicii Domnului

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 04 Iun, 2019

Grădina Maicii Domnului pentru oricare dintre ortodocşii din lume înseamnă Muntele Athos, iar pentru noi românii înseamnă şi România. În aceste zile am auzit des folosindu-se aceste cuvinte în legătură cu România şi în mod sigur v-aţi întrebat de ce ţara noastră este numită „Grădina Maicii Domnului”.

Un prim răspuns ar fi cel spiritual, legat de evlavia deosebită pe care poporul român o are faţă de Maica Domnului, manifestată şi prin numărul mare de locuri de pelerinaj în cinstea Sfintei Fecioare Maria din ţara noastră. Noi, românii, o numim pe Maica Domnului „Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna Noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria”, arătându-se astfel cinstirea extraordinară pe care Ortodoxia noastră românească o acordă Sfintei Fecioare Maria, lucru manifestat și prin miile de biserici închinate ei în cuprinsul Patriarhiei Române. De aceea, pe bună dreptate România este numită „Grădina Maicii Domnului”.

Un al doilea răspuns este cel istoric pe care îl aflăm în viaţa Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani (sărbătorit la 1 octombrie), cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume din ținutul Neamțului, în secolul al 15-lea. Călugărindu-se la Mănăstirea Bistrița din ținutul Neamțului și mergând apoi la Sfântul Mormânt de la Ierusalim, a deprins tainele pustniciei în Valea Iordanului, adunând în jurul lui 17 pustnici și întemeind prima comunitate românească ortodoxă din Țara Sfântă. A întemeiat o biserică și chilii, dar din pricina arabilor care năvăliseră acolo, s-a mutat cu întreaga comunitate pe Muntele Bisericanilor în Voievodatul Moldovei, preluând modelul rânduielii achimite (neadormite) de la călugării studiți. Năvălind turcii în Moldova, le-au incendiat biserica, de aceea s-au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos. Pe drum însă li s-a arătat într-un stejar Maica Domnului, care i-a întrebat: „Unde mergeţi?” La această minunată vedere a ei, au răspuns: „Ne ducem la grădina ta!”; iar Maica Domnului le-a spus atunci: „Întoarceţi-vă, căci şi aici este grădina mea”. În amintirea acestei minuni, ei au aşezat o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit „Schitul Bisericani”, adică „al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif. De atunci prin această vedere şi glăsuire minunată a Sfintei Fecioare Maria, ţara noastră este numită Grădina Maicii Domnului.