Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Icoana, mărturisire a adevărului Întrupării Fiului lui Dumnezeu

Icoana, mărturisire a adevărului Întrupării Fiului lui Dumnezeu

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 26 Feb, 2018

Părintele Dumitru Stăniloae spunea: „Icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față”. Fundamentul dogmatic al cultului sfintelor icoane este Întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria la plinirea vremii. Părinții Bisericii care au teologhisit despre venerarea sau cinstirea sfintelor icoane, fiind purtați și luminați de Duhul Sfânt, au fost încredințați adeseori prin minuni și experiențe duhovnicești neîndoielnice de adevărul și puterea harică a sfintelor icoane. Potrivit Sfintei Tradiții, prima icoană a Mântuitorului Hristos este Sfânta Mahramă sau Icoana nefăcută de mână omenească a Domnului, care a fost trimisă regelui Avgar al Edesei.

Teologia sfintelor icoane îşi are fundamentul dogmatic în hotărârile Sinodului VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787. Părinţii Bisericii ne învaţă că, prin cinstirea icoanei, noi nu ne închinăm materiei din ea, ci persoanei pe care ea o înfăţişează. Icoana devine sfântă atât prin sfinţenia chipului pictat pe ea, cât şi prin slujba de sfinţire pe care preotul o săvârşeşte cu harul Duhului Sfânt. După învăţătura ortodoxă, cinstirea sfintelor icoane este parte integrantă a cultului bisericesc. Aşa se explică faptul că în Ortodoxie nu există serviciu religios sau ritual liturgic fără prezenţa icoanei. Părinţii Bisericii au văzut în icoane prezenţa lui Hristos şi a Duhului Sfânt, a energiilor dumnezeieşti necreate, dar şi o cale de a-L vedea pe Dumnezeu mai lămurit, prin contemplare. Prin ritualul de sfinţire a icoanei se produce o legătură între imagine şi prototipul ei, între cel care este pictat şi pictura însăşi. Raţiunea existenţei icoanei este exprimată de către Sfântul Ioan Damaschin, care spune: „Fiindcă sfinţii au fost plini de Duhul Sfânt, în viaţă fiind, chiar şi când au trecut la cele veşnice, harul Sfântului Duh s-a pogorât asupra lor în morminte şi a chipurilor lor în icoane, nu în esenţă, ci după lucrare”.