Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Împlinind Legea, Domnul ne aduce libertatea harului

Împlinind Legea, Domnul ne aduce libertatea harului

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 02 Feb, 2020

Astăzi, la 40 de zile de la Crăciun, sărbătorim Întâmpinarea Domnului la Templul din Ierusalim. Bucuria duhovnicească pe care am trăit-o cu adâncă emoţie cu prilejul Naşterii Domnului o retrăim cu aceeaşi intensitate şi evlavie astăzi, la acest mare praznic împărătesc.

Nimic nu poate fi mai evocator decât aducerea Pruncului Sfânt la Templul din Ierusalim pentru a fi predat Părintelui care „așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). În această zi prăznuim momentul aducerii la Templu a Mântuitorului Iisus Hristos de Sfânta Fecioară Maria și de Dreptul Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii vechi. În Templu este întâmpinat de Dreptul Simeon și de Prorocița Ana. Sinaxarul sărbătorii ne spune: „După Naşterea Domnului Iisus Hristos, trecând 40 de zile şi împlinindu-se vremea curăţiei celei legiuite, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maică, plecând din Betleem cu Sfântul Iosif, logodnicul, şi venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtând pe Hristos Pruncul cel de 40 de zile, au mers să împlinească Legea Domnului şi să se curăţească după naştere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu şi prin rugăciunea preotului”.

Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru, al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de Legea veche, dar, totodată, ne cheamă şi să primim Legea cea nouă, puterea de mântuire a credinței în El, mai tare decât Legea veche, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste bună este darul cel mai de preț al întâmpinării Domnului de către Dreptul Simeon la Templu. Fiecare creștin este chemat să-L întâmpine pe Pruncul Iisus şi să-L primească, rostind ca şi Dreptul Simeon: „Ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor” (Luca 2, 30-31). Vederea lui Hristos este împlinirea așteptării mesianice din Vechiul Testament, iar pentru noi, mântuirea împlinită prin El în Noul Testament.

Mărturii istorice ale praznicului 

După mărturia Pelerinei Egeria din secolul al IV-lea, sărbătoarea aducerii la Templu a Domnului Hristos constituia la Ierusalim inițial încheierea sărbătorilor Teofaniei, a Arătării lui Dumnezeu în Trup. Vestita călătoare apuseană la Locurile Sfinte din secolul al IV-lea scria despre această sărbătoare astfel: „A patruzecea zi de după Epifanie se prăznuieşte aici la Ierusalim cu mare cinste. În această zi se face procesiune la Anastasis, Biserica Învierii, şi toţi merg, iar toate acestea se fac după o rânduială solemnă şi foarte festivă, ca la Paşti. Toţi preoţii ţin predici, iar mai apoi şi episcopul, tâlcuind locul din Evanghelie care vorbește despre aducerea Domnului la Templu de către Iosif şi Maria, văzută de Simeon şi de prorociţa Ana, fiica lui Fanuil, dar şi despre cuvintele acestora, rostite la vederea Domnului, cât şi despre jertfa pe care au adus-o părinții. După aceasta, făcând toate după rânduială, se săvârşeşte Liturghia, după care se face otpustul”.

Mărturiile despre această sărbătoare se înmulţesc spre sfârşitul secolului al V-lea, arată părintele profesor Ene Branişte. În acest sens, din documente constatăm că după Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), această sărbătoare a fost cinstită separat, ca unul dintre marile praznice închinate Domnului nostru Iisus Hristos.

Rânduiala iudaică la 40 de zile de la naştere 

După trecerea a 40 de zile de la nașterea primului copil, Legea mozaică prevedea prezentarea la Templul din Ierusalim cu o ofrandă, care să-l răscumpere pe întâiul născut, care aparținea de fapt lui Dumnezeu. Ofranda o constituiau un miel şi un porumbel. Cei săraci, care nu aveau miel, puteau aduce doi pui de porumbel, dintre care unul simboliza ofranda prin care se aducea mulțumire lui Dumnezeu pentru darul primit, iar celălalt era prețul de răscumpărare pentru copil, care ar fi trebuit să-şi dedice viaţa slujirii lui Dumnezeu. În acest fel, oamenii mulțumeau pentru darul nașterii de prunci şi mergeau cu pruncul acasă, lăsând la Templu, în locul lui, jertfa adusă. Cu acel prilej era rânduiala ca fiecare nou-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului în amintirea eliberării evreilor din robia egipteană. În același timp, conform aceleiași legi, şi femeia, la 40 de zile după naștere, trebuia să se prezinte la Templu ca să primească curățirea, prin rugăciunea preotului.

Templul din Ierusalim 

Mântuitorul a fost adus în al doilea templu din Ierusalim care a fost construit de către evreii întorși din exilul babilonic la circa 70 de ani de la distrugerea primului templu construit de Solomon în secolul al X-lea î.Hr. Templul lui Solomon era ornamentat cu aur şi pietre prețioase şi a fost una dintre cele mai
somptuoase clădiri din câte s-au construit vreodată. Mare parte a materialelor din care a fost zidit templul au fost adunate de regele David. Templul a fost ridicat în decurs de șapte ani, fiind terminat și sfințit în anul 955 î.Hr. Era zidit din marmură albă şi acoperit din același material, având două încăperi: Sfânta şi Sfânta Sfintelor.

În Sfânta se aflau masa, pâinile punerii înainte pentru slujbă şi sfeșnicul cu șase brațe. Aici tămâia zilnic câte un preot, prin tragere la sorți. În Sfânta Sfintelor se găseau altarul tămâierii, care era tot de aur, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot se păstrau urna de aur, în care era un vas cu mană, toiagul lui Aaron, care odrăslise, şi Tablele Legii. Deasupra chivotului erau doi heruvimi ai măririi, care umbreau altarul împăcării. În Sfânta Sfintelor intra numai arhiereul, o dată pe an, cu sânge de animale, adus ca jertfă pentru popor. Templul era înconjurat de un pridvor şi de mai multe curți.

Primul templu din Ierusalim a fost distrus în timpul cuceririi regatului Iudeei de către babilonieni, în anii 587-586 î.Hr. Al doilea templu a fost restaurat și mărit în secolul I î.Hr., în timpul domniei regelui Irod Idumeul, fiind distrus apoi de romani, în anul 70 d.Hr. Templul reprezenta epicentrul vieții religioase a poporului evreu. În fiecare zi se aduceau jertfe, se făceau rugăciuni şi ritualuri. Măcar o dată pe an, în perioada Paştilor evreilor, iudei din Țara Sfântă veneau în pelerinaj la templu.

Rugăciuni inspirate de praznicul Întâmpinării 

Inspirându-se din viaţa Mântuitorului, Biserica a fixat rânduielile legate de naşterea omului în funcţie de cele întâmplate la Naşterea Domnului. Între aceste rânduieli bisericeşti este şi cea de la 40 de zile de la naştere, numită în popor „molitfa”, nu este altceva decât rânduiala pe care Biserica o săvârșește la 40 de zile după naștere pentru mamă şi pentru copil. Etimologic, cuvântul molitfă vine din limba slavonă și  înseamnă rugăciune, iar rânduiala de la 40 de zile poartă această denumire tocmai pentru că însumează o serie de rugăciuni specifice momentului. Alcătuind această rânduială, Biserica s-a inspirat din evenimentul aducerii Domnului Hristos la Templul din Ierusalim potrivit Legii lui Moise. Este încreștinarea unui ritual vechi-testamentar din dorinţa creştinilor de a imita viaţa Mântuitorului Hristos.

Molitfa de la 40 de zile are două părţi: prima o privește pe mamă, cuprinzând rugăciuni pentru curățirea lăuzei, iar a doua parte se referă la prunc, conținând rugăciuni pentru copil şi un ritual de îmbisericire. Rânduiala trebuie săvârșită la 40 de zile, indiferent dacă pruncul este botezat sau nu.

Potrivit Molitfelnicului, copilul este adus la biserică de către mama sa, fiind de faţă şi nașul. Ei stau în pronaosul bisericii, unde sunt întâmpinați de preot, înveșmântat în epitrahil, şi care, după ce dă binecuvântarea, rostește rugăciunile începătoare şi troparul Întâmpinării Domnului. Apoi plecându-şi mama capul împreună cu pruncul, preotul face semnul Sfintei Cruci peste ei şi, punând epitrahilul pe capul mamei, zice rugăciunile rânduite. Cele două rugăciuni pentru mamă cer de la Dumnezeu ca să o învrednicească de curățire spre a veni în biserică pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine.

Punând apoi mâna pe capul pruncului, preotul rosteşte trei rugăciuni, luându-l apoi pentru a-l închina și îmbiserici.

Sensul îmbisericirii este afierosirea, închinarea sau dăruirea pruncului înapoi lui Dumnezeu, Cel care L-a dăruit părinților lui. Preotul care îl poartă pe brațe pe copil îl închipuie pe Dreptul Simeon, cel care L-a primit în brațe pe Domnul în Templu. Iar așezarea lui în faţa Altarului de către preot şi ridicarea de către naş sau mamă arată că este închinat lui Dumnezeu.

Citeşte mai multe despre:   Intampinarea Domnului