Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica „În pace, Domnului să ne rugăm”

„În pace, Domnului să ne rugăm”

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 31 Mai, 2019

Ectenia Mare şi Ectenia Mică, care se rostesc în cadrul slujbelor ortodoxe, au în prima cerere cuvintele: În pace, Domnului să ne rugăm. Această cerere este îndemnul de început care ne învaţă să ne rugăm „în pace”, înţelegându-se prin aceasta pacea ca o stare a sufletului şi nu ca ceva adăugat din exterior. Pacea sufletului nu poate să o aibă decât cel cu cugetul curat. Numai pacea sufletului ne dă posibilitatea de a fi în pace unii cu alţii şi de a ne uni astfel în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Temelia păcii adevărate este Crucea lui Hristos, căci El a omorât prin Cruce vrăjmăşia dinlăuntrul nostru şi dintre noi, „binevestind pace, vouă, celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 16-17). „El este pacea noastră” (Efeseni 2, 14). Aşadar, pacea noastră este o pace „de sus”, de la Dumnezeu, pe care o invocăm în prima cerere propriu-zisă a ecteniei.

Despre această cerere, Ni­colae Cabasila spune că numai în pace cu noi, cu Dumnezeu și mai ales cu semenii îndrăznim „să ne rugăm Domnului”, după cum Însuși Mântuitorul ne spune: „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la Altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea Altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24), ca astfel fiind în bună rânduială cu frații noștri să ne rugăm Lui să ne dăruiască „pace cea de Sus” și asta numai după ce dobândim pacea care ne stă în putință. Această pace nu ține numai de buna așezare cu ceilalți, ci se referă și la pacea din inima noastră, pentru că: „Omul care se roagă fără pace în suflet nu poate să se roage cum se cuvine și nici nu folosește nimic dintr-o asemenea rugăciune”, arată Nicolae Cabasila, în lucrarea „Tâlcuirea Dumne­zeieștii Liturghii”.