Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Înălţarea Domnului

Înălţarea Domnului

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 16 Mai, 2018

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Înălţarea Domnului la 40 de zile după Slăvitul Praznic al ­Învierii, în joia din săptămâna a VI-a după Paşti. Astăzi suntem în ajunul acestei mari sărbători creştine, fiind un bun prilej să vorbim despre acest praznic ­împărătesc.

Cea mai veche menţiune despre sărbătoarea Înălţării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor”, în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălţarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârşitul secolului al 4-lea, începutul secolului al 5-lea, sărbătoarea Înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere.

În secolul al 6-lea, Sfântul Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare (Sfântul Ioan Damaschin şi Sfântul Iosif Imnograful) compun canoanele din slujba Înălţării.

Despre Înălţarea Domnului aflăm din Noul Testament că Domnul nostru Iisus Hristos pe Apostoli „i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în Templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 24, 50-53).

Tot în Sfânta Scriptură, în cartea Faptele Apostolilor, Sfântul Apostol Luca relatează: „Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales (...), arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu.(...) pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată, doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Faptele Apostolilor 1,1-3;9-11). Din acest text biblic aflăm că Înălţarea Domnului a avut loc la 40 de zile de la Înviere şi că doi îngeri s-au arătat Apostolilor vestindu-le cea de a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos.

Textele scripturistice care vorbesc de Înălţarea Domnului ne dovedesc realitatea istorică a acestui eveniment şi ne transmit că aşa cum am crezut în Învierea Domnului, tot aşa trebuie să credem şi în Înălţarea Sa la cer.