Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Întru aşteptarea şi bucuria Duminicii Ortodoxiei

Întru aşteptarea şi bucuria Duminicii Ortodoxiei

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 23 Feb, 2018

Duminica Ortodoxiei ne aminteşte de sinodul din anul 843. Acest sinod a declarat valabile toate hotărârile celor şapte sinoade ecumenice, a restabilit cinstirea sfintelor icoane şi i-a anatemizat pe toţi iconoclaştii şi pe toţi ereticii. Întrucât hotărârea aceasta a fost luată în ajunul primei duminici din Postul Mare, duminica aceea a fost numită Duminica Ortodoxiei, zi în care Biserica Ortodoxă serbează dreapta credinţă în plinătatea ei şi totodată biruinţa asupra tuturor ereziilor. De atunci, Duminica Ortodoxiei a fost introdusă în calendarul Bisericii, devenind o zi de aleasă cinstire a tuturor celor care au apărat dreap­ta credinţă şi sfintele icoane.

Secolul al VIII-lea şi prima jumătate a secolului al IX-lea sunt marcate în istoria Bizanţului de lupta pentru apărarea icoanelor împotriva ereziei iconoclaste. Această erezie a marcat timp de mai bine de un secol viaţa Bisericii din Imperiul Bizantin, cu consecinţe deosebit de importante atât sub aspect politic, cât şi teologic. Doctrina iconoclastă a promovat renunţarea la imaginile religioase şi a cultului lor, mergând până la distrugerea lor. Ea este legată de numele unui împărat controversat, Leon al III-lea, care decide în anul 727 să condamne cinstirea sfintelor icoane. Fiul său, împăratul Constantin al V-lea, reuneşte în 754 un sinod în palatul imperial şi impune recunoaşterea iconoclasmului ca doctrină ortodoxă. Cea care restabileşte cultul sfintelor icoane este împărăteasa Irina, care a reuşit să reunească în 787 la Niceea Sinodul al VII-lea Ecumenic în care a condamnat iconoclasmul, a restabilit cultul icoanelor şi a formulat doctrina ortodoxă în ceea ce priveşte cinstirea icoanelor. Cu toate că acest sinod şi-a atins scopul propus, nu a putut încheia definitiv criza iconoclastă. Ea a cunoscut o nouă răbufnire între anii 815 şi 842. Cea care a rezolvat definitiv problema cinstirii icoanelor este împărăteasa Teodora, care a convocat în luna martie 843 un sinod în Palatul Kanikleion (sediul cancelariei imperiale) din Constantinopol. Este ales un nou Patriarh de Constantinopol, Metodie. Acesta a alcătuit un document cu denumirea de Synodicon, care cuprindea învăţătura ortodoxă a Bisericii şi condamna toate ereziile şi pe toţi ereticii. Astfel, pe 11 mar­tie 843, la Constantinopol, a fost restabilit cultul sfintelor icoane.