Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”

„La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 09 Iul, 2019

Pentru teologia creştină, lumea a fost creată din nimic de Dumnezeu. Referatul biblic debutează cu o afirmaţie de ordin general: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facerea 1, 1). Propoziţia conţine o largă informaţie. Sfântul Vasile cel Mare distinge mai multe sensuri ale „începutului”, vorbind fie de originea timpului, ca o dimensiune a spaţializării, a extinderii cosmosului, fie de un „pretimp” al primei creaţii sau despre veşnicia lui Dumnezeu, „începutul” prin excelenţă. Majoritatea interpreţilor biblici leagă acest „început” de acela din Ioan, 1, 1-3: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Oricum, este evident că lumea are un început al existenței, că nu e coeternă cu Dumnezeu şi că, fiind creată, nu e de esenţă divină sau o extensie a Dumnezeirii. Existenţa lumii nu e necesară, adică Dumnezeu nu e determinat de ceva să o creeze; universul e o operă a voinţei raţionale a lui Dumnezeu.

Cea dintâi afirmaţie teologică a Bibliei este reluată de Crezul de la Niceea (primul Sinod Ecumenic, 325), în primul articol: „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.” Acest adevăr este cunoscut din revelaţia istorică a lui Dumnezeu, dată prin profeţi şi prin Apostoli (Ioan 1, 1-5); de aceea, doctrina creştină despre creaţie nu se confundă cu mitologia sau cu cosmologia. Numai sentimentul religios, credinţa, poate să accepte acest mesaj. Pe cale naturală, omul nu ştie când şi cum a apărut universul: „Nu ştiu cum v-aţi zămislit în pântecele meu [...] Ziditorul lumii, Care a zidit pe om de la naşterea lui, vă va da ca un milostiv iarăși duh şi viaţă” (2 Macabei 7, 22-23). El înţelege totuşi semnificaţia universului: „El mi-a dat cunoştinţa cea adevărată despre cele ce sunt [...]” (Înţelepciunea lui Solomon 7, 17).