Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Liturgica 360 de ani de aşteptare pentru izbăvire

360 de ani de aşteptare pentru izbăvire

Un articol de: Silviu Dascălu - 01 Feb, 2011

Fiecare dintre noi a auzit la biserică citindu-se ori cântându-se "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel", însă nu toată lumea ştie ce reprezintă. Aceste cuvinte, devenite rugăciune, reprezintă cererea dreptului Simeon de a fi eliberat din trup, mulţumit că a văzut născut pe Cel pe care L-a aşteptat atât timp, pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Această rugăciune, trecută în cultul creştin şi rostită sau cântată în fiecare seară la slujba Vecerniei, este istorisită de Sfântul Evanghelist Luca în capitolul 2, versetele 29-32 ale Evangheliei sale şi este una dintre cele mai celebre rugăciuni trecute din textul scripturistic în cult, alături de rugăciunea "Tatăl nostru" şi "Măreşte suflete al meu pe Domnul".

Cuvintele Dreptului Simeon sunt de fapt adeverirea împlinirii unei proorocii a proorocului Isaia, care prevestea naşterea supranaturală a Mântuitorului, după care Simeon, la rândul său, rosteşte o altă proorocie despre patimile Mântuitorului şi durerea de mamă pe care Maica Domnului o va suporta văzând la ce este supus Iisus. Ea a fost rostită la opt zile după naşterea Mântuitorului, când a fost adus de Maica Domnului şi de Iosif la Templu pentru a fi închinat, aşa cum prevedea tradiţia iudaică.

Despre acest episod ne povesteşte tot Sfântul Luca, spunându-ne în versetele următoare ale Evangheliei sale că pruncul ce tocmai i-a fost dat în braţe spre a fi închinat "este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri", iar apoi, referindu-se la Maica Domnului, spune că prin sufletul său "va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi".

Eliberarea despre care povesteşte Sfântul Evanghelist Luca se referă la eliberarea din trupul neputincios în care se afla acest bătrân "drept şi temător de Dumnezeu", ce aştepta "mângâierea lui Israel", după cum se arată în Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetul 25. Explicaţia rostirii acestor cuvinte o dă tot Sfântul Luca în versetul următor, şi anume că "lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului".

Minunea trăită de Simeon

Potrivit tradiţiei, bătrânul Simeon este unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului.

Se spune că, atunci când trebuia să traducă versetul de la Isaia, capitolul 7, versetul 14, anume "Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu", s-a îndoit, gândindu-se că este imposibil ca o fecioară să nască, aşa că a vrut să şteargă aceste cuvinte şi să spună "iată femeia va lua în pântece". Însă îngerul Domnului a intervenit şi a făcut o minune, spunându-i să nu fie necredincios. Şi pentru că s-a îndoit de aceasta, nu va gusta moartea până ce nu va vedea şi va ţine în braţele sale pe Cel ce se naşte din Fecioară, pe Hristos Domnul.

Astfel, după cum se arată în Vieţile Sfinţilor, el a crezut cele spuse de înger şi a aşteptat cu dor venirea lui Hristos în lume, ducând o viaţă dreaptă şi fără de prigoană, ferindu-se de tot răul şi rugându-se lui Dumnezeu să miluiască lumea.

Născându-se Domnul nostru Iisus Hristos şi împlinindu-se patruzeci de zile, iar după obiceiul legii fiind adus în biserică de mâinile Preacuratei Sale Maici, atunci şi Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul, a venit în biserică, după cum ne arată Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa. Şi, căutând spre Pruncul cel mai înainte de veci cum şi la Fecioara cea fără de prihană care Îl născuse, L-a cunoscut că Acela este Mesia cel făgăduit şi că aceea este Fecioara prin care avea să se împlinească proorocia lui Isaia. De aceea, i s-a închinat, văzând-o înconjurată de lumină cerească şi fiind strălucită cu dumnezeieştile raze, după cum se arată în Vieţile Sfinţilor pe luna februarie.

"...că văzură ochii mei mântuirea Ta"

Potrivit tradiţiei bisericeşti, în momentul în care Simeon a trăit minunea în care i s-a spus că nu va gusta moartea până ce nu va vedea şi va ţine în braţele sale pe Hristos avea 77 de ani.

Însă aceasta era cu câteva sute de ani în urmă, astfel că, în vremea Naşterii Mântuitorului, Simeon devenise o spaimă pentru cei din Ierusalim că atâtea rânduri de oameni muriseră şi el nu mai murea.

Astfel se spune că cei din jur îi spuneau "Simeon cel fără de moarte", cărturarii şi arhiereii crezând despre el că nu va mai muri.

Când Maica Domnului a venit cu Pruncul la templu pentru a aduce jertfă de 40 de zile, Dreptul Simeon, cu frică şi cu bucurie apropiindu-se de dânsa, a recunoscut în Pruncul ce l-a luat în mâinile sale pe Cel ce avea să scoată din robia păcatului neamul omenesc şi pe care îl aştepta de atâta vreme. Văzând minunea înfăptuită, atunci Dreptul Simeon a rostit celebrele cuvinte rămase în cultul creştin "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta". Cuvintele sale reprezintă o rugăciune de eliberare din legământul în care a fost pus de înger, ca să poată să părăsească această lume după mulţi ani în care a aşteptat pe Izbăvitorul.

Potrivit tradiţiei bisericeşti, Dreptul Simeon a trăit 360 de ani până ce s-a adeverit ceea ce traducea el de la proorocul Isaia.

Totodată, Dreptul Simeon a făcut şi o proorocie, după cum vedem în continuarea istorisirii de la Sfântul Luca. El prevesteşte ceea ce avea să se întâmple cu Maica Domnului, ce avea să treacă prin sufletul ei atunci când Mântuitorul avea să pătimească pentru noi. "Prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi", spune Sfântul Luca despre Dreptul Simeon că a rostit către Maica Domnului, prevestind patimile ce avea să le îndure acest Prunc şi durerea pe care mama sa va trebui să o îndure.

Dreptul Simeon a fost preot, precum era preot şi Zaharia, cel ce a primit mai înainte pe Maria, fiind dusă atunci pruncă în biserică şi care avea să fie maica lui Iisus, după cum spun numeroşi Sfinţi Părinţi. Între cei ce înţeleg astfel este Sfântul Atanasie cel Mare, în cartea sa "Despre aceeaşi fire a Tatălui şi a Fiului", apoi Sfântul Chiril din Ierusalim, în "Cuvântul de la Întâmpinarea Domnului", şi Sfântul Epifanie, în "Învăţătura despre părinţii Legii Vechi şi ceilalţi".

Istoria praznicului

Prima menţiune despre această sărbătoare în viaţa creştinilor o avem din jurnalul unei femei din Apus care a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte, respectiv pelerina Egeria, menţiunea fiind una de secol IV. Apoi a mai fost descoperită o Omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur la acest praznic, ceea ce demonstrează că sărbătoarea era cunoscută în lumea creştină. Generalizarea sărbătorii s-a făcut însă în timpul împăratului Justinian, în secolul al VI-lea, când împăratul a dat decret să fie sărbătorită cu solemnitate pe 2 februarie. Generalizarea sărbătorii este pusă în legătură cu o serie de epidemii care bântuiau Constantinopolul şi împrejurimilor acestuia, precum şi a unor calamităţi naturale.